În spatele unei femei puternice se află trecutul ei..

Am avut alături de mine un om de-a lungul anilor, care a făcut tot  posibilul să îmi arate ce este fericirea și liniștea. "A crescut" un om agitat, mai mereu stresat și obosit. A avut alături uneori o copilă răzgâiată, alteori o femeie care a oferit dragoste și bucurie. Acest om nu a știut că iubirea nu doare, decât când dispare. Am avut nevoie de timp, iar timpul a trecut și am ajuns la doăuzeci de primăveri. Abia în ultimul an, m-am reîntors la mine, începând să îmi trăiesc cu adevărat viața. Am început prin a mă iubi pe mine, prin a-mi iubi și accepta felul de a fi, fără a mă compara cu alte femei. Am devenit femeia de azi, datorită mie și nu datorită unui bărbat. Bărbatul meu, iubirea lui, m-au ajutat doar să mă accept și să înțeleg că frumusețea e trecătoare, iar dragostea e eternă. Viața e eternă când iubești mai presus de orice. Nu aș compara niciodată doi oameni. Oamenii sunt minunați prin felul lor unic de a fi, fiecare oferindu-ți experiențe unice și lecții de viață diferite. Adevărul e, că cel mai frumos cadou pe care îl poți face unei femei este să o faci să se simtă iubită, respectată, prețuită și frumoasă. Nimic mai mult. Eu am primit acest cadou mereu, nu pot să obiectez cu nimic, doar că poate nu în egală măsură. Mulțumesc, de asemenea tuturor, care de-a lungul timpului au dat cu piciorul în ce aveam, pentru că asta mi-a oferit șansa să am ceva mai bun și mai frumos. Mulțumesc și femeilor care au fost în viața lui, pentru că datorită lor, el a căutat ceva mai potrivit și pe placul sufletului lui. Datorită tuturor lucrurilor petrecute în ultimul an, de la femeia lui, am ajuns soția lui. 

Definiția normalității

Am revenit aici, după o vacanță rece, lungă pentru blog, cam scurtă pentru mine. Cred că a fost o perioadă plină de roade, implicare în demersul profesional, activitate în viața socială. Între timp cred din nou cu tărie, că s-au întâmplat multe, în special în mine. Am pornit pe un drum al dezvoltării personale, în toate sensurile posibile, în special pentru a face tot ce ține de mine, ca să închei o anumită perioadă a vieții mele. Mi-am dat seama de enorm de multe lucruri, în lunile acestea, în care nu mi-am găsit tot timpul liniștea mai ales pentru că nu am reușit să mă accept pe mine cu toate defectele și capriciile mele. Cel mai important lucru pe care l-am învățat este ca uneori, e nevoie să ne mai frângem și inimile. Toate acele momente în care simțim că nu putem să ne descotorisim de energiile și sentimentele negative, sunt constructive pentru noi. Tu trebuie să înveţi cum să-ţi alegi gândurile, la fel cum îţi alegi hainele cu care te îmbraci în fiecare zi... Dacă vrei aşa de tare să-ţi controlezi viaţa, lucrează asupra minţii tale. Eu asta am făcut în toată perioada. am primit toată dragostea și siguranța de care am avut nevoie, dar pentru asta am fost nevoită să mă accept, să înțeleg că suntem oameni cu toții, că avem lipsuri și greșim, dar principalul e să învățăm să trăim cu toate aceste slăbiciuni și vicii. Trebuie să ajungi la un moment dat să te împaci cu tot ce ţi-a fost dat, dar mai ales întoarce-te mereu în centrul inimii tale, acolo sigur vei găsi, de fiecare dată, pacea. În primul rând, a trebuit să mă iert pentru că am rănit oameni ca să ajung la fericirea mea, dar la rândul lor și acești oameni vor fi nevoiți să renunțe la fericirea altora pentru propria lor fericire. În momentul de față, poate nu sunt capabili să înțeleagă acest lucru, dar mai târziu îmi vor înțelege deciziile și nu cer decât să mă ierte atunci. Să mă ierte că pentru dragostea cea mai profundă și sinceră, am renunțat și am ales cu inima și nu rațional.  Totuși, e mai bine să-ţi urmezi propriul destin imperfect decât să trăieşti o imitaţie perfectă a vieţii altcuiva. Destinul meu perfect e fericirea mea perfectă. Dragostea care mă face perfectă, fericită și de la care învăț zilnic să mă iubesc și să mă accept, dar mai ales să îngădui că greșesc.