Stole the show

No heroes, villains, one to blame
While wilted roses fill the stage
And the thrill, the thrill is gone
Our debut was a masterpiece
But in the end for you and me
Oh the show, it can't go on

We used to have it all
But now's our curtain call
So hold for the applause (woah woah oh oh)
And wave out to the crowd
And take our final bow
Oh it's our time to go
But at least we stole the show
Least we stole the show

'I suppose I never found boredom so boring' J.G.

E nasol.. e chiar nasol afară. Poate chiar e nasol peste tot şi nu îmi explic de ce. E vară. E tot ce ne-am dorit cam tot anul, e tot ce vroiam şi la ce aspiram. Suntem atât de nesătuli (desigur, toate acestea fără să realizăm). Mă simt goală, îmi lipsesc multe lucruri pe care în timpul liceului obişnuiam să le pierd printre rutină. Nu îmi explic cum acum îmi lipseşti, pardon, lipsesc atât de multe. Pierd timpul toată ziua, uitându-mă la tot felul de seriale stupide, ascultând muzică faină, iar apoi închei ziua alergând şi făcând exerciţii cardio. Vremea de afară e la fel de nasoală, precum acum unu,doi,trei,patru ani în urmă la sfârşitul lunii iunie. E vineri seara, iar eu stau în pat şi încerc să găsesc din nou un film cât de cât interesant. Nu am inspiraţie. O iau razna.

Week-end fain!

Vară, călătorii, geografie

Mi-ar fi plăcut să încep această postare având acel sentiment revelator de început de vară. Nu de alta, dar nu simt nimic, mă simt prea goală ca să pot spune că sunt entuziasmată de vacanţa de vară. Ştiţi, chiar am ajuns să îmi fie dor de acel entuziasm copilăros, nebun pe care îl aveam la auzul vacanţei de vară. Încă nu îmi vine să cred cum fără să observăm, cu anii uităm să ne mai bucurăm de lucrurile care acum câţiva ani ne făceau să fim în al nouălea cer. Habar nu am unde dispar aceste sentimente sau bucurii, sunt atât de curioasă..

VARA- 2015
Liceu. Am terminat clasa a X-a cu o medie bună (oricum, la liceu cui naiba îi pasă de asta?), iar acum nu fac altceva decât să meditez asupra lucrurilor pe care trebuie să le fac în clasa a XI-a. O listă îndelungată cu examene, majorate, simulări şi nevoie de multă putere ca să le trec şi pe acestea cu brio.
Planuri de vacanţă. Doamne, mă simt ca şi un copil stupid care îşi face jurnalul de vacanţă, dar poate asta vreau să simt. Poate nimeni nu observă dorul care urlă în adâncul sufletlui nostru. Ştiţi cum ies la iveală? Prin lacrimi. Marea mea greşeala a fost că am ignorat prea mult timp acel strigăt, m-am prefăcut că sunt atât de bine, în timp ce mă copleşea tot ce se întâmpla în jurul meu. Acest lucru mi-a conferit un sentiment de goliciune. Mă rog, o să trec la subiect înainte să mă dau de gol:
 Surprinzător, am destul de multe planuri pe care aş dori să le realizez vara aceasta: vreau să merg din nou în Germania (Bavaria:München, Erding, Hallbergmoos), Budapesta, Costineşti, Mamaia, Braşov şi toate festivalurile de prin zonă. Vreau să mă distrez şi să îmi trăiesc geografia sufletului, Aşa cum îmi place mie; cu el.

She is my HOME

He said, "I am the devil, boy, come with me
And we'll make many storms"
He offered me the universe
But inside my heart there's a picture of a girl

Some call love a curse, some call love a thief
She's my home
And she's as much apart for this broken heart
But see broken bones always seem to mend

Cine sunt?

Știți ce cred? Că trebuie doar să îți dorești și se va împlini. Cred că totul depinde de dorința noastră arzătoare, sinceră și puternică. Trebuie să vrei ceva cu toată ființa ta, să fie o ARDOARE. Nici nu credeai că dintr-o bucată de gheață se pot desprinde atâtea sentimente, atâta sinceritate. Cred că tot ce vedeai în ochii mei era sinceritate, sinceritatea ascunsă sub cearcăne, sub atâta amăgire. Cât de respingător, nu? Atâta goliciune într-un suflet pe care ți-l imagineai frumos, curat și fericit. Nu pot să cred că nu mi-ai văzut sufletul lăcrimând în atâtea dimineți de iarnă, în timp ce fredonam piese de la The Weeknd sau Another love de la Tom Odell. Cât de orb ești, cât de copleșitor e să realizezi cât de puțină înțelegere primim de la oameni. Uneori, încerc să descifrez chiar și urmele de durere de pe fața oamenilor, și din păcate oricât de mult mi-aș dori.. nu pot. Pur și simplu nu vreau răspunsuri greșite, nu mai vreau dezamăgire. Vreau un tren care merge spre suflet și îi face pe oameni să înțeleaga că nu sunt atât de pură precum par. Am suferit și eu, am și eu povestea mea, doar că încă pur și simplu nu am găsit modul în care să o prezint...

Necinstit, nasol, rasist

Cum aş putea să recunosc că las ca nişte nimicuri şi grozăvii să îmi strice zilele într-un ultim hal? Mă trezesc zâmbind cu o ceaşcă fierbinte de cafea, cu un mesaj de la persoana potrivită apoi pufff, totul se duce dracu'. Ieri am avut o zi care s-a dus naibii atât de uşor, iar dacă vreţi şi voi să se întâmple asta, nu aveţi nevoie decât nişte oameni răutăcioşi, falşi cu un suflet otrăvit. M-am simţit bine până la un moment dat. Eram mult prea ocupată cu o poveste tragică din Geografia Iubirii, nu aveam timp nici să respir, dar apoi totul s-a destrămat. Mamă, tremuram de nervi şi eram capabilă de orice ca să îmi apăr partea de adevăr. Mă gândeam apoi că sunt prea corectă, că uneori ai mai multe interese dacă joci pervers. Ştiţi voi, ca văduva neagră. Aş vrea ca şi restul oamenilor să fie corecţi, pentru că dacă jumate jucăm cinstit, atunci şi restul ar trebui să facă la fel. Pe lângă toată povestea asta, rasismul mă calcă pe nervi. Îmi e de ajuns să aud tot felul de bârfe rasiste, comentarii adresate în aşa fel încât să "te prinzi" unde îţi e locul. E ciudat, deoarece niciunuia dintre noi nu i s-a dat dreptul sau şansa să îşi aleagă neamul sau rasa, deci dacă eşti rasist: please, kill yourself. Ziua de ieri, am terminat-o cu o căzătură urâtă pe scări. Norocul nu a fost de partea mea.

Weekend plăcut!

"O idee fixă triumfă întotdeauna."

"Ce oameni excepționali trec pe lângă noi, anonimi, și noi admirăm prostește atâția neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa și "opinia publică", numai pentru că le-a popularizat numele politica și literatura."

Mircea Eliade

Egoism înăbuşitor..

Am inhalat prea multă tristeţe pe parcursul anilor şi nu pentru că am avut eu parte de multe probleme, ci pentru că alţii au avut. Mereu mi s-a spus "Nu pune la suflet!", iar eu fiind prostuţă, nu am ascultat. Am ajuns să inhalez în dimineţile ceţoase prea multă tristeţe şi durere. Privesc oamenii, dar de fapt le văd în suflet, şi sunt conştientă că sub zâmbetul acela fermecător se ascunde ceva, ceva anume. Ceva ce nu are nicio urmă de fericire, ci mai degrabă o urmă de o mâhnire întunecată, o mâhnire care a provocat prea multe nopţi nedormite, iar mai apoi riduri. Doamne, mă gândesc uneori cât de naivi suntem! Ne lăsăm poate de prea multe ori dominaţi de rutină, fără să observăm că cel de lângă noi se prăbuşeşte, nu mai are aer. Nu vedem decât ceea ce NOI ne dorim; ceea ce noi vrem să obţinem în viaţă; ceea ce noi simţim, fără să ne pese nici măcar do secundă de omul abătut pe care îl vedem dis de dimineaţă, cu mult prea multă durere în ochi. Uneori, îmi dau seama cât sunt de egoişti oamenii de fapt şi ca să fiu sinceră, este ceva ce doare. Mi-ar plăcea ca în dimineţile însorite sau chiar în cele înnorate, oamenii să îi privească şi pe cei din jur, să sesizeze gravitatea acestui egoism pe care îl poartă în suflet, să constate şi altceva în afară de o sacoşă veche ţinută în nişte mâini mult prea muncite, pentru că altfel am impresia că totul se va duce naibii!!