LA MULŢI ANI 2012 !

Un an nou fericit şi distracţie plăcută în seara asta! 2012 ♥ 

Vă doresc un an plin de bucurii şi impliniri!

Deep in memories

Parcă a murit un colţ din sufletul meu cănd i-am pierdut, dar parcă e mai bine aşa. Nu mai am  nevoie de trădători în viaţa mea. Luănd această hotărâre au plecat multe persoane din viaţa mea persoane pe care îi credeam prieteni de o viaţă. Nici măcar nu şi-au luat adio. Pur şi simplu s-au ridicat, au ieşit pe uşă şi nici nu s-au uitat înapoi. Oare le mai pasă de mine?! Răspunsul meu e NU, dar nu am de unde să ştiu ce simt ei. Viaţa mea e acum alta. Am ales să mă maturizez, iar majoritatea dintre ei au ales să rămână copii de pe străzile întunecate de apus. Drumurile noastre sunt separate acum şi abia că mai vorbim, dar trebuie să recunosc că mie îmi e dor. Probabil acest dor nebun va dispărea deodată cu timpul aşa cum dispare soarele la apus, iar ziua următoare nu mai răsare. Sufăr şi cel mai tare sufăr pentru că îmi doresc să fiu ceea ce eram înainte, dar să am viaţa pe care o am acum chiar dacă ştiu că nu aş putea controla totul. Mi-a fost foarte greu să ajung pănă la nivelul la care sunt acum şi să obţin tot ce îmi doresc, dar am reuşit şi sunt mândră de asta. Dacă rămâneam fata de acum un an, atunci nu obţineam nici un sfert din tot ce am obţinut. Mereu mă plâng că îmi e greu să mă ridic cănd cad, dar nu realizez că m-am ridicat de câte ori a fost nevoie şi am trecut peste tot ce a fost greu. Oricum, viaţa se schimbă de pe o zi pe alta!

Am nevoie de...

voi.

Sunt şiruri de cuvinte ce îmi trădează emoţille şi sunt persoane care mă fac să plâng. Nu înţeleg de ce trebuie să fac sacrificii pentru cineva dacă ştiu CLAR că aceea persoană nici de gând nu are măcar să facă. E un sentiment aşa mai nasol.

Nimic nu doare mai tare ca asta.. nimic!

Mă gândesc la unele chestii care nici măcar nu ar trebui să îmi treacă prin cap, dar.. Eu nu mai simt nimic. Regret unele lucruri atât de tare! Vreau să mă întorc în timp şi să fac unele lucruri altfel, dar îmi doresc imposibilul. Ar trebui să schimb poate lucrurile din prezent, dar de unde atâta putere? De unde? Eu am obosit să îmi mai pese. Voi nu vedeţi că mă doare? Sunteţi orbi. Totul se topeşte ca zăpada strălucitoarea de pe vârful înalt al muntelui. Toate visele mi se prăbuşesc deodată cu timpul şi simt... simt că nu mai pot!

Crăciun fericit!

Dragi cititori vă doresc un crăciun fericit, împlinit şi bogat alături de cei dragi! Vă mulţumesc că îmi sunteţi alături zi de zi şi îmi citiţi posturile.

Crăciun fericit!!! ☺

Oricum..nu contează!

 

Am învăţat că în viaţă nu trebuie să te schimbi pentru nimeni. Cine te vrea, te acceptă aşa cum eşti. Poşi să fii proastă, deşteaptă, urâtă, frumoasă, nebună sau poate timidă. Greşeala mea a fost că mereu încercam să fiu pe placul părinţilor, prietenilor, iubitului şi aşa mai departe. Chiar şi acum simt, că unii nu-mi observă decât defectele nu şi calităţile. Ca orice om, am şi eu defecte. Aş vrea să fiu perfectă, dar uite că nu pot. Mi-ar place să fiu timidă şi nu tupeistă, nesimţită, dar nu pot. Nu pot să nu plâng pentru o chestie care mă doare. Aşa sunt eu şi orice ar fi, eu aşa voi rămâne pentru un timp. Normal, mă mai schimb şi eu, dar nu prea des. Aici nu mă refer la aspectul  fizic, ci la cel sufletesc. Probabil cu timpul o să mă schimb şi la asptectul fizic, dar mai este şi până atunci. Acest post nu l-am scris dintr-un anumit motiv, ci pentru că vreau să mă acceptaţi aşa cum sunt: mică, firavă, rea şi nebună. Nu cred că vă cer mult, deşi ştiu că tot ce am scris aici a fost o pierdere de timp. De ce?! Pentru că aşa va fi şi mâine cum a fost azi sau ieri. Voi nu îmi vedeţi calităţile, doar defectele. Voi nu aveţi timp de mine şi aşa mai departe. Închei aici, oricum.. nu contează.

LEAPŞĂ

1. ce speli prima dată la duş?

faţa.

2. care e culoarea ta de helancă preferată?

mov.

3. îţi place cafeaua?

da, doar cu mult lapte şi mult zahăr.

5. cum te simţi acum?

fericită.

6. care e ultima literă din numele persoanei de care eşti îndrăgostit/ă?

Ţ.

7. care e ultimul vis pe care l-ai avut?

Ultimul vis de care îmi aduc aminte a fost în noaptea de miercuri spre joi, cănd am visat că una dintre pizduţele pe care nu le suport, a fost la mine şi se simţea acasă, iar pe mine mă scotea din sărite. Coşmar, nu?

8. ai putea mânca o lună întreagă felul tău de mâncare preferat fără să te saturi de el?

nu.

9. de ce ai o poftă puternică acum?

de Cola, dar îmi e lene să merg până în bucătărie.

10. la ce te gândeşti când auzi cuvântul “varză”?

la faptul că eşti varză.

11. ai numărat vreodată până la 1000?

nu-mi amintesc.

12. muşti sau lingi îngheţata?

ling că dacă muşc mă dor dinţii.

3. foloseşti emoticoane?

da, dar nu pe blog.

14. câte dormitoare are casa ta?

trei.

15. ai cunoscut vreodată o celebritate?

da.

16. îţi place brânza?

da.

17. care e ultima melodie de care ai fost obsedată?

 Lady Antabellum- When You Got A Good Thing, cred.

18. câte ţări ai vizitat?

două.

19. sunt părinţii tăi stricţi?

 da.

20. ai sări cu paraşuta/parapanta/planorul?

logic.

21. ai lua masa cu george w. bush clooney?

nu.

22. e ceva strălucitor în camera ta?

da.

23. închiriezi filme?

nu.

24. unde vei merge sâmbată seara?

încă nu ştiu, dar clar că nu rămân acasă.

25. ouă albe sau maro?

albe.

26. îţi place muzica?

da.

27. ai mers cu trenul?

da.

28. ce zi a săptămânii e?

 

vineri.

29. ce ai mâncat la prânz?

pui prăjit.

30. ce face mâine prietena ta cea mai bună?

care? nu ştiu.

31. ai vazut filmul “the butterfly effect”?

nu.

32. ce crezi despre “yankees”?

sunt o echipă de bessball, dar nu sunt fană.

33. ai părul ondulat?

nu, e drept.

34. când ai plâns ultima dată?

ieri.

35. ai intrat vreodată într-un zid?

nu.

36. anotimpul preferat?

vară.

37. adormi cu televizorul deschis?

nu.

38. ai băut vreodată alcool direct din sticlă?

da.

39. crezi că eşti bătrână?

nu, încă nu am fire albe.

40. ţi-e frică de întuneric?

uneori, cănd se joacă imaginaţia mea cu mine.

41. îţi place viaţa ta momentan?

ehh, da..

42. baţi în lemn?

da.

43. ai o vedere bună?

da.

44. poţi să faci hula hoop?

 

da.

45. unde sunt părinţii tăi?

tata în curte, mama în bucătărie.

46. ai fost vreodată sărutată în lift?

nu.

47. care e următorul CD pe care îl vei cumpăra?

nu cumpăr CD-uri.

48. ai intrat într-o încăpere pe fereastră vreodată?

da.

49. ce ai cumpărat ultima dată?

gentuţă cu blăniţă.

50. cât de des vorbeşti la telefon?

mereu, mereu, mereu!

52. ai pus piedică cuiva vreodată?

da.

53. foloseşti beţişoare chinezesti?

nu.

54. ierţi prea mult?

daaaa.

55. deţii o armă?

nu.

56. ai fost vreodată într’un castel?

da.

57. îţi place părul tău?

uneori.

58. îţi place de tine?

da.

59. eşti mai apropiată de mami sau de tati?

mami.

60.Sfârşit. Îţi vine să crezi?

yeah.

Teenage life, the worst period [12]

- Bună! Sunt Andrew.. - îmi scrie el

- Hei! Eu sunt Aylin. Îmi pare bine. - răspund eu ridicându-mi o sprânceană

- Sper că îţi aminteşti de mine.. ne-am întâlnit anul trecut la patinoar. Ai căzut, iar eu te-am ajutat să te ridici.

- Ufff! Da, sigur! Andrew..

În acel moment îmi aduc aminte că anul trecut am fost cu Raffa', Tony, Deiu, Lia şi Anne la patinoar şi învârtindu-mă pe acolo am căzut, iar Andrew era lângă mine şi m-a ajutat. I-am spus mersi, am făcut cunoştinţă, dar nu am mai auzit de el tot anul.

- Ce zici să ieşim  acuma seara la patinoar? Noi doi.. - mă întreabă el

- Ok! Bună idee. Uite numărul meu: 07*6*223*. Ne vedem la ora opt.

- Vin să te iau. Spune-mi unde locuieşti.

- Vin-o la şcoala nr. 14. Te aştept acolo. Pa.

- Bine! Pa-pa.

Mi s-a părut o idee bună. Nu îl cunosc, dar cred că e timpul să o fac. Pare un băiat la locul lui şi sper că nu am să mă înşel în privinţa lui. Îmi fac rapid un dus, îmi deschid dulapul şi scot nişte blugi rupţi, o bluză roşie şi o gecuţă neagră. Era ora 6:45. Îmi iau nişte botine grii cu toc, o salut pe mama, îmi iau cheile şi telefonul, apoi ies. Stăteam cam la cinci-zece minute de şcoală, dar prefeream să ajung eu prima fiind foarte punctuală. Spre surpriza  mea, el deja mă aştepta.

Teenage life, the worst period [11]

Cobor scările în grabă, ies din apartament şi mă urc într-un taxi. Îi dau adresa taximetristului, iar în douăzeci de minute ajung acasă, plătesc şi intru.

- Bună scump-o! Ce faci? Vin-o să iei masa cu noi!- îmi spune mama zămbind

- Bună. Nu îmi e prea foame acum. Poate o să mănânc un chips, mersi. - răspunde eu şi urc

Mă arunc pe pat şi îmi deschid lap-top'ul. Intru grăbită pe facebook şi văd că Yanis e într-o relaţie cu o tipă pe nume Geanina Geani.

Ce prost! - îmi dau eu ochii peste cap

Îi trimit un mesaj:

Felicitări. Văzusem că eşti într-o relaţie cu Geanina Geani. Mă bucur că aveai de gând să stai cu două deodată. Scâââbos! Oricum, pa.

Dau like şi ies de pe facebook. Pun o muzică uşoară şi încerc să îmi revin din şoc. Mă trezeşte telefonul. Un mesaj nou cică:


Ăăă, nu! Gea' e o prietenă doar. Nimic mai mult. Serios!

Îi răspund:

Ce nu ai înţeles cănd am zis PA?! Nu mă înteresează aventurile tale cu Gea, Geo sau cine e aia. Lasă-mă naibii în pace! 
P.S.: Hainele o să ţi le trimit prin poştă.

După câteva minute, intru pe messenger. Uuuu, am o cerere nouă. Dau accept, iar după câteva minute tipul intră pe mine. La avatar avea o poză drăguţă. Blond, ochi albaştrii.

Vrăjile lunii decembrie

Uite că peste trei zile e crăciun, apoi peste zece zile vine un an nou. Acest an a trecut foarte repede şi sincer nu mă aşteptam ca pe la sfârşit să devină totul OK şi să fiu cât de cât fericită. Anul a început foarte urât şi primele două luni au fost oribile şi sinceră să fiu nici nu vreau să mi le amintesc! Am avut multe probleme, am suferit mult şi am avut răni pe care credeam că nimic nu le poate vindeca. În câteva luni mi-am dat seama că timpul este cel mai bun medicament pentru tot. Am avut un an frumos, deci nu mă pot plânge. Crăciunul de anul trecut nu a fost deloc frumos şi cred că din cauza faptului că înainte cu aproximativ două săptămăni s-a terminat relaţa mea de zece luni. Chestia asta mi-a înfluenţat mult crăciunul şi m-a făcut să sufăr mult şi de sărbătorile de iarnă. Toate trec bă dă-le dracu', da nu a trecut şi chestia aia aşa repede. Luănf în vedere că l-am văzut în fiecare zi a crăciunul a fost ceva îngrozitor. O să las trecutul şi o să încep cu prezentul. Anul acesta de crăciun habar nu am încă ce am să fac şi sincer eu nu-mi fac planuri. Nu-mi iese niciodată dacă îmi fac planuri. Las totul să vină de la sine şi sper că o să fie bine, o să mă distrez şi nu-mi aduc aminte de nici o chestie care îmi poate strica fericirea. Uhm, se termină şi semestrul I. Eu una mă bucur. Am o medie bună, deci chiar nu mă stresez. Sper ca acest an să fie încheiat în pace, iubire, sănătate şi fericire!

Teenage life, the worst period [10]

Yanis se îndreaptă spre camera lui, iar eu îl urmăresc cu paşi mărunţi. Avea o cameră destul de drăguţă. Îşi deschide dulapul, scoate un tricou alb şi nişte pantaloni cu tur lăsat.

- Poftim! - îmi oferă el hainele politicos

- Mulţumesc! Unde aş putea să mă schimb? - întreb eu zămbind

- Ieşi din cameră, o iei la dreapta pe hol şi găseşti baia.

- Ok, mulţumesc!

În zece minute m-am schimbat, m-am uscat şi m-am aranjat puţin, iar hainele ude le-am pus pe un calorifer în baie. Ies grăbită din camera, mă îndrept spre living, iar acolo îl găsesc pe Yanis, stând pe canapea, savurând dintr-o ţigară. Cred că era KENT 8.

- Tu de cănd fumezi? - întreb eu mirată

- De câţiva ani, dar încerc să mă las. Tu fumezi? - îmi răspunde el

- Ăăă.. ocazional, adică.. rar.

- Vrei o ţigară?

- Nu, mulţumesc! Defapt dă-o dracu'! Da!

Scoate o ţigară din pachet şi mă priveşte. Zămbesc,  iau ţigara şi îi mulţumesc. Îmi aprind ţigara şi savurez uşor. Simt cum tutunul îmi inundă plămânii. E un sentiment atât de plăcut. Mă apucă de la mijloc, mă trage spre el, iar eu mă aşez în braţele lui. Îmi dă părul la o parte şi mă sărută pasional.

- Cred că ar fi mai bine să plec. S-a făcut destul de târziu. - spun eu puţin speriată

Mă ridic din braţele lui, mă încalţ, îmi iau geaca şi ies fără ca el să apuce să spună nimic.

Teenage life, the worst period [9]

Cănd dintr-o dată din neatenţie alunec şi cad. A fost o fază foarte jenantă, văzăndu-mă şi Yanis.

- Aylin! Aylin! Eşti bine? Te doare ceva?

Încep să răd.

- Nu, cred că nu.

Răde şi el.

- Eşti udă. Vin-o, eu stau aproape de aici! Trebuie să te schimbi şi să te încălzeşti pănă nu răceşti.

- Ştii, te-aş refuza, dar pentru binele meu nu am să o fac.

Îşi dă ochii peste cap şi îmi răspunde:

- Bine!

După aproximativ zece minute de mers, ajungem în faţa blocului, apoi urcăm. Tot drumul am tăcut amândoi şi am evitat să îl privesc. Stătea la etajul trei. Intrăm în apartament. Era un apartament cu un living, două camere, baie şi bucătărie. Era aranjat cu stil.

- Locuieşti singur? - îl întreb eu curioasă

- Deocamdată. Ai mei sunt plecaţi în străinătate. - răspunde el puţin ruşinat

- Aha, înţeleg - spun eu holbându-mă la o poză cu Lucia, aşezat pe dulap

- Ăăăă! Scuze, am uita-o acolo. Vin-o în camera mea să îţi dau nişte haine de-alui soră-mea!

- Bine, vin.

Smile again!

Eiii, bine. Cred că e timpul să scriu câte ceva. Îmi pare rău că nu am contiunat povestea, dar o să încerc să o continuu' în acest weekend. Trebuie să mă obişnuiesc cu noul EU, care îşi bagă p**a în tot, nu-i pasă şi îşi trăieşte viaţa după bunul ei plac. Momentan sunt fericită şi încerc să trăiesc intens fiecare clipă frumoasă. Poate e doar o stare de moment şi nu ţine mult, dar poate e timpul să fiu fericită. Am suferit mult în ultima vreme din cauza tâmpeniilor altora sau poate din greşelile mele. Omul din greşeli învăţă!  Da, e adevărat. Eu de câte ori am greşit, am învăţat din greşeala respectivă şi am încercat să nu o repet. Uhm, poate am repetat-o, poate nu. Încep să simt, că unii oameni din viaţa mea, chiar au început să facă sacrifii pentru mine. Aici mă refer la maxim două persoane, deşi sper că cu timpul vor fi mai multe persoane de atât. Se aproprie sfârşitul semestrului, crăciunul şi anul nou. Încă nu ştiu ce am să fac de crăciun sau de revelion. Nu îmi mai fac planuri, că nu-mi ies niciodată. Vreau să vină totul de la sine şi să fiu împlinită şi fericită. Pe moment tot ce contează pentru mine, e că sunt fericită şi ştiu că pot să fac fericiţi şi pe alte persoane, oferindu-le iubirea, tandreţea şi atenţia mea. Trecusem printr-o perioadă foarte grea şi perioada asta mi-a fost de folos, învăţăndu-mă multe lucruri importante care îmi vor fi de folos în viaţă. Am devenit puţin mai pozitivă şi încerc să văd partea bună a lucrurilor. Am reuşit să uit multe lucruri, faze şi persoane. Normal, mai am amintiri acolo în inimioară, dar dă-le dracu'! Să stea acolo, că pe mine nu mă deranjează. Oricât de greu ar fi, eu voi trece peste cu capul sus, privind partea bună a lucrurilor. Sunt mai nesimţită decât eram, dar asta e. Am o relaţie frumoasă şi sper să ţină mult, dar dacă nu va ţine, voi accepta. Cred că nimic nu ţine până la nesfărşit.Trăieşte clipa!

FUCK !

Am ajuns la final. Gata, nu mai pot! M-am săturat şi nu-mi pasă. Sunt nervoasă, geloasă şi dezamăgită. Doare al dracu' de tare cănd tu faci tot pentru cineva, iar aceea persoană îşi bagă p***a. FĂ SACRIFICII CĂ EŞTI PROASTĂ, NU? Oficial, m-am săturat. Sunt stresată şi am avut o zi grea. Am învăţat toată ziua, am scris şi am fost la consultaţii. E foarte greu şi sincer eu nu mai pot. Pur şi simplu nu mai am putere să fac nimic. URÂSC toate pizduţele posibile care îmi vor prietenul şi un mesaj pentru ele: MERGEŢI DRACULUI!  În plus urâsc şi muiştii care îmi vor prietenii!



În viaţă e mai bine să te doară în cot, decât să te doară în inimă !

Teenage life, the worst period [8]

După 20 de minute mă ridic din vană, îmi iau halatul şi mă îndrept spre camera mea. Îmi deschid dulapul roz şu îmi scot nişte blugi, o bluziţă drăguţă şi nişte botine. Mă machiez, îmi îndrept părul, îmi iau geaca, o salut pe mama şi ies. Afară ningea şi era foarte frig. Era 1:40. Trebuia să iau un taxi pentru a ajunge în 10 minute, dar preferam să merg pe jos. Prin minte îmi treceau multe lucruri. Nu puteam să accept faptul că îl iubesc şi am nevoie de el. Orgoliul meu era prea mare ca să-l iert pentru faza aia penală. În 20 de minute ajung la cafeneaua Ciocolata şi intru. Eram prima, el încă nu a ajuns. Iau loc la o masă şi comand două cafele cu frişcă. După aproximativ cinci minute apare şi Yanis.

- Hei!-spune el grăbit. Aştepţi de mult timp?

- Nu îţi fă griji, nu. Ia loc. Ţi-am comandat şi ţie cafea cu frişcă.

- Uhm, văd. Mulţumesc. Ce frumoasă eşti azi Aylin..!

- Mda, sunt ca altădată. Mulţumesc. - îmi dau eu ochii peste cap.

- Îmi pare rău încă odată! Chiar îmi pare rău pentru tot. Nu meritai nimic din ce ţi-am făcut, dar eu am meritat palma primită.

Râd ironic.

- Scuze. A trecut oricum, nu mai contează.

Aveam ochii înlăcrimaţi şi mă simţeam foarte naşpa. Priveam fulgile uriaşe de afară cănd dintr-o dată observ, că Yanis se apropie de mine. Nu am mai putut să fac nimic, m-am lăsat sărutată. Îmi doream mult acel sărut. A fost cel mai dulce sărut din toate săruturile primite în viaţa mea.

- Yanis, opreşte-te!- spun eu bâlbăind.

- De ce Aylin? Te iubesc!

Nu mă puteam abţine să nu plâng. M-am ridicat, mi-am luat geaca şi am ieşit afară, cănd dintr-o dată din neatenţie...

Teenage life, the worst period [7]

Ora 12:30. Îmi deschid uşor ochii plânşi, iar razele soarelui îmi mângăie uşor pleoapele încărcate de oboseală. Mă uit la telefon şi văd: 2 apeluri pierdute, 1 mesaj nou. M-a sunat Raffaela de două ori, iar Yanis mi-a trimis mesaj. Deschid plictisită mesajul şi văd:

" Bună! Îmi pare rău pentru cele întămplate aseară, dar nu ştiu ce m-a apucat. Aş vrea să ne vedem azi la o cafea. La ora 2, cafaneaua Ciocolata. "

Îmi dau ochii peste cap şi o sun pe Raffaella. Sigur îşi făcea griji pentru mine.

- Bună Dimineaţa! Ce faci dragă? Mă întrabă Raffaela cu o voce simpatică.

- Neaţa! Bine. Nu de mult m-am trezit. Scuze că nu ţi-am răspuns la telefon, dormeam.

- Nu e nimic draga mea! Cum te simţi?

- Mulţumesc, mai bine. Mi-a trimis Yanis mesaj. Vrea să ies cu el la o cafea. Să ies?

- Păi.. da. Măcar rezolvaţi situaţia şi poate rămâneţi amici.

- Mda, poate. Eu am să merg să fac o baie. Te sun mai încolo. Te pup! Pa!

- Ok. Pupic! Pa-pa.

Cu greu mă ridic din pat şi mă car pănă la baie. Mă uit în oglindă şi observ că am cearcăni. Îmi lasă apă fierbinte în vană, îmi pun mulă spumă şi câteva petale de trandafiri. Mă dezbrac, intru în vană şi mă las uşor pe spate.

Fuuuuck!

Uhm, s-a cam pus praful pe aici. Scuzaţi-mă, dar nu am avut timp să postez şi nici ideile necesare nu le-am avut. Nu promit nimic, dar săptămăna asta o să încerc să postez mai des. Momentan mor de somn, îmi e lene şi mă doare capul. Aseară am fost la o petrecere de Moş Nicolae. A fost destul de naşpa şi ciudat. De şapte luni, de când sunt cu I., nu am fost fără el la nici o petrecere. Ieri, el a fost la un majorat într-o altă localitate. Prietenii lui se holbeau într-una la mine, la ce fac, unde merg sau cu cine dansez. Oricum a fost naşpa, pentru că pur şi simplu nu mi-a plăcut fără el. Nu mă simţeam în siguranţă sau nu ştiu. Săptămănă asta a fost groaznică, dar sper că săptămăna care urmează va fi una mai OK. O să încerc să postez mai des. 

I do not care !

Sunt atât de dezamăgită. Credeam că partea frumoasă a vieţii urmează să fie acum, dar nu a fost să fie aşa. E frumos să mă joc cu razele soarelui, să zămbesc şi să cânt, dar uneori lucrurile astea nu mă impresionează cu nimic. Mă simt aşa confuză. Mi-aş lua lumea în cap şi aş pleca undeva unde nu există nici o lacrimă, nici o durere. Dezamăgirea e prea mare. Nici eu nu mă înţeleg, apoi altcineva. Toată lumea e ocupată cu propria lui viaţă stresată, dureroasă sau fericită. Îmi pare rău pentru tot ce am făcut sau pentru tot ce nu am făcut când trebuia să fac. Regret mult unele chestii, dar mă întreb oare au vreo importanţă regretele? Îmi e dor de unele lucruri pe care înainte le făceam cu zămbetul pe buze, iar acum le fac cu cele mai dureroase lacrimi în ochi. Sincer, viaţa m-a dezamăgit foarte tare. Nu credeam că e atât de greu să fii adolescent, dar este vorba aia mai bine un prost fericit, decât un geniu stresat. Probabil peste câteva luni v-a fi totul mai OK, decât e acum, dar nu ştiu, nu vreau să îmi facă speranţe degeaba. Am retrâit câteva clipe dureroase, câteva clipe frumoase şi asta mă face să fiu confuză. Habar nu am ce vreau. Nu am nici ceea mai mică idee despre ceea ce ar trebui să fac. Acum nu am nevoie de îndrumare, ci trebuie să iau hotărârile singură. Sper să aleg calea bună şi nu pe ceea greşită. În ultimele luni mi-am dat seama că sunt persoane care pur şi simplu nu se potrivesc în viaţa mea. Oricât de greu e, e mai bine aşa. E aşa ciudat că nu ştii cât valorează o persoană până nu o pierzi. Sincer, toate chestiile astea încep să mă amuze şi îmi pun zămbetul pe buze. Eu nu mai cred minciunile, trădările. Să le iert nu se poate. Au fost mii şi mii de poveşti ce au ars neîncetat, dar s-au sfârşit. Am acceptat asta de mult timp, dar totuşi sunt atât de dezamăgită. Chiar am crezut că alături de I. va fi mai diferit. E mai diferit, dar nu chiar aşa cum îmi imaginam eu. Da, şi el este băiat şi sincer uneori îmi vine să-l trimit undeva, să-mi bag p*la în tot şi să îl las acolo. Ne certăm ca doi copii de la orice, ne batem în joacă, ne înjurăm, apoi ne pupăm şi facem mişto unul de celălalt. Sună aşa amuzant, dar nu ştiu de ce pe mine chestiile astea mă afectează foarte tare. Suntem împreună de aproape şapte luni şi trebuie să recunosc, că nu e deloc ca la început. Ne-am apropiat foarte mult, dar într-un fel ne-am şi îndepărtat. Cred că e şi normal după câteva faze am trecut şi de la câte certuri urâte am avut în utltima vreme. În certurile astea dacă mai forţam puţin aţa, se rupea şi ne despărţeam probabil. De când mă ştiu sunt o fire foarte nerăbdătoare, dar în ultima vreme sunt groaznică. Cred că nesimţirea mea nu mai are limite. Am devenit atât de nesimţită şi nici mie, dar nici altor persoane nu le vine să creadă. Am devenit şi mai ambiţioasă şi puţin mai puternică. De unele chestii nu-mi mai pasă, dar nu trec cu vederea dacă îmi faci ceva. Pur şi simplu nu mai simt nevoia să îmi pese de toate chestiile şi de toate persoanele.



De azi arunc totul la gunoi! Nu mai vreau nimic, nimic înapoi!  :-)

Teenage life, the worst period [6]

Am aşteptat câteva minute cu lacrimi în ochi. Abia am aşteptat să ajung acasă şi să plâng. După câteva minute, ajung Tony şi Raffaela.

- Totul e OK scumpete? Mă întreabă destul de îngrijorat Tony...

- Da! Nu! Nu ştiu! .. zămbesc eu cu un zămbet fals.

- O să fie bine! Poftim gentuţa ta, iar acum urcaţi amândouă în maşină. Mi-am uitat pormoneul în club, revin în cinci minute.

Tony intră grăbit în club, iar eu cu Raffa'  urcăm în maşină.

- Aylin! O să fie bine draga mea! Ai să vezi că va fi cel şi cel mai bine! Nu îţi merită lacrimile! Tu eşti o persoană extraordinară şi ştiu că nu ai să-l laşi pe nebunul ăla să îţi facă asta.

Nici nu apuc să îi răspund, urcă Tony în maşină.

- Putem porni fetelor?

- Da! Răspundem deodată.

În douăzeci de minute ajungem în faţa căsii mele, o pup pe Raffaela, îi mulţumesc lui Tony şi intru în casă. Îmi arunc geanta şi gecuţa pe care o aveam pe mine, intru în camera mea şi mă arunc pe pat. Fiind foarte obosită, adorm...

La Mulţi Ani, România! ♥

De ce iubesc România ?! :x

-pentru ca e tara unde m-am nascut, unde am copilarit, unde traiesc :x
-pentru ca aici m-am indragostit prima data 8->
-pentru ca aici m-am sarutat prima data ;;) -pentru ca aici sunt prietenii mei :x
-pentru ca aici e familia mea ♥
-pentru ca aici avem si munti si dealuri si campii si mari si de toate :x
-pentru ca aici sunt cei mai buni artisti ♥
-pentru ca sunt oamenii extraoridnari :x [uni:)]
-pentru ca aici mi-am implinit visurile :x
-pentru ca aici am multe amintiri frumoase ♥
-pentru ca aici am facut scoala :d
-pentru ca aici sunt oameni care stiu sa se distreze
-pentru ca aici am ras prima data :x
-pentru ca aici am plans prima data :(
-pentru ca aici am facut totul ♥ si voi face :x

 LA MULŢI ANI ROMÂNIA! 

Lene..

E aşa nasol. Nimic nu mai revine la normal. Sunt obosită, mor de somn şi îmi e rău. Îmi e rău în toate sensurile. N-am nevoie de mila nimănui! Mă descursc şi singură da e aşa nasooool! Acuma seara trebuie să ies că doar na, să nu cumva dezamăgesc din nou pe cineva. Eu nu pot niciodată să dezamăgesc pe nimeni, dar pe mine toată lumea mă poate dezamăgi, nu? E pentru că v-am permis retardaţilor! De acum încolo nu o să vă permit. Nu mai am nevoie de nimeni! Plecaţi naibii toţi din viaţa mea!!! E aşa de ampulea postul ăsta. Vorbeşte lenea imensă din mine. Îmi e rău! Gata, termin aici.

TIME?!

În sfârşit am puţin timp să scriu pe blog. E naşpa rău bă, nu am timp nici să stau pe blog, apoi să fac alte chestii.  Nu am timp să citesc, să stau pe blog, să stau pe messenger sau pe facebook. Sunt ocupată cu şcoala. Ieri, am dat două lucrări la religie şi la istorie. Azi, am dat lucrare la geografie. Mâine, trebuie să îmi duc lecturile suplimentare la română. Adică ce?! Dacă e sfârşit de semestru înseamnă că trebuie să ne stresaţi ? Oficial, m-am săturat şi nu mai am chef să învăţ sau să scriu câte trei-patru ore pe zi. Mai nou, am şi o copie pe facebook. Cineva şi-a făcut facebook cu pozele mele şi cu numele meu. Wow! Nu ştiam că sunt atât de populară, încăt să am fane care îşi fac facebook'uri cu numele meu şi cu pozele mele. Cred că e o pizduţă de clasa a 5'a care e îndrăgostită cică de prietenul meu. Cel mai rău e că e şi ţigancă. Oricum, am denunţat pagina şi dupa o zi, a fost ştearsă. Nu o să mă las călcată în picioare NICIODATĂ, de nimeni! Sunt eu înrezută şi nesimţită, dar probabil am eu motivele să fiu aşa. Pe stradă mai nou nu pot să ies, că dacă ies repede mă bârfeşte cineva, deci am toate motivele să îmi bag pula!



P.S.: Nu ştiu cănd o să postez partea a şasea din poveste.

ninge ♥

ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥  ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥  ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥  ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥  ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥  ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥  ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥ ninge ♥

Iarnă!?!

Trebuie să fac un pas MARE înainte şi să uit de tot ce a fost iarna trecută. Prin localităţile din apropiere, ninge. Aici, nu. Nici măcar un semn să ningă. Am stat câteva minute la geam şi tot aşteptam, dar nimic. Vremea asta e melancolică şi parcă totul e pustiu, îmi piere cheful de viaţă. Nu mai am chef nici să scriu. Vreau să dorm, deşi nu prea cred că pot. Noapte bună!

Teenage life, the worst period [5]

Nu avea de ales. A plecat. Nu mă mir! I-am vorbit urât şi i-am dat şi o palmă. Nu credeam că totul poate să doară atât de tare. Chiar nu credeam asta. Nu vroiam să mă îndrăgostesc de el, dar aşa a fost să fie, m-am îndrăgostit, iar acum sufăr ca şi o proastă. Şi pentru ce e bun? Pentru NIMIC. Am hotărât să intru în club, să îmi iau lucrurile, o sticlă de Jack şi să îmi continuu' petrecerea singură, mergănd spre casă. Mă ridic de pe bancă şi mă îndrept spre club. Raffaela era cu telefonul în mână şi se uita ca o disperată. Defapt, era îngrijorată.

- Aylin! Eşti bine?! Îmi făceam mii de griji pentru tine! Spune ea şi mă ia în braţe. Observase că ceva nu e în regulă.

- Sunt "bine"! Cănd scap să spun cuvântul bine, buffnesc de plâns. Mă simţeam ca o proastă.

- Nu plânge iubită! O să fie bine! Promit! Vrei să mergem acasă? O să îl rog pe Tony să ne ducă. Ce zici?

Tony, e prietenul Raffaellei. Sunt împreună de trei ani şi se iubesc.

- Nu! Nu vă deranjaţi! Prefer să plec singură.

- Scump-o, nu pot să te las în halul ăsta să pleci!

Nu a mai spus nimic, a plecat înauntru după Tony...

Teenage life, the worst period [4]

Mă aşez pe o bancă şi plâng în continuare. Nu înţeleg, de ce sufăr din nou. E culmea, că eu mereu trebuie să sufăr, nu? Mă întreb eu singură şi dintr-o dată aud o voce cunoscută..

- Hei! Eşti bine? Mă întreabă Yanis speriat.

- Ce îţi pasă ţie? Încep eu să plâng şi mai tare, iar Yanis, speriat se apropie de mine şi mă strânge puternic în braţe. Nu vroiam să mă lase niciodată. Mă simţeam atât de bine în braţele lui.

- Ştii că eşti un nesimţit, nu? Zămbesc eu.

- Da, ştiu! Începe el să râdă.

- Aha! Spun eu şi mă întristez eu din nou.

- Aylin, tu eşti o fată mult prea specială ca să fiu cu tine. Eu nu te merit. Tu ai nevoie de un băiat care să fie sincer cu tine şi să te iubească, iar eu..

- PLEACĂ! Doar atât îi spun eu..


- Dar..

- Nici un DAR! Pleacă odată! Eu am crezut că eşti un tip normal, dar din păcate m-am înşelat amarnic. Am fost proastă crezănd că după câteva zile o să te cunosc! Suntem diferiţi. Cred că te aşteaptă Lucia! Dute!

Teenage life, the worst period [3]

Era cu Lucia.O săruta. Lucia era piţipoanca şcolii. E mult prea.. mult prea PLASTICĂ. E blondă, buzele mereu roze, extensii, silicoane şi mereu poartă tocuri.

- Aylin! Calmează-te te rog! Încerca să mă calmeze Raffa'.

Zămbesc, o iau pe Raffaella de mână, o duc la bar, ne comandăm o sticlă de Jack Daniels şi două energizante. Nu ezităm şi mergem la colţarul ocupat de prietenul Raffaellei şi de alţi prieteni. Luăm loc. Îmi torn Jack şi îmi pun puţin din doza de energizant, cănd dintr-o dată observ că Yanis se aşează lângă mine.

- Wow! Ayilin.. tu de când bei Jack? Întreabă el mirat, deoarece nu eram genul de tipă care bea.

- De ce te înteresează? De când vreau eu! Răd eu ironic.

- Ce s-a întămplat cu tine? Eşti total SCHIMBATĂ!

- Sunt total cum vreau eu să fiu! Da? Aveam lacrimi în ochi, mă ridic şi ies. Raffa' vroia să vină după mine, dar i-am spus că nu e nevoie. Ies afară.

- Aylin!!! Strigă Yanis după mine.

- Pleacă odată în p**a mea de aici! Încep eu să mă enervez din ce în ce mai tare.

- Ce ai iubita?

- Iubita îi zici la mâta! Nu mie. Puteai să îmi spui că eşti cu Lucia!!! Puteai să o faci, dar nu ai făcut-o! De ce? Pentru că eşti un IDIOT! Preferai să mă vezi aşa, nu? PLEACĂ odată!!!

Mă ia în braţe, dar îl resping şi îi dau o palmă. Am făcut-o fără să mă gândesc. Încep să plâng isteric şi o iau la fuga spre parc. Machiajul îmi era uşor întins pe obrazul rece. Tot ce îmi doream era să fiu singură.

Teenage life, the worst period [2]

Îmi fac un duş, îmi ondolez părul, mă machiez şi mă îmbrac. Îmi iau o rochiţă neagră, destul de provocătoare, nişte platforme roşii şi o gentuţă. Ies. Pornesc spre blocul Raffaellei. Mă aştepta deja în faţa blocului.


Mă vede şi îşi ridică o sprânceană...

- Ce e? Încep eu să râd.

- Domnişoara Aylin, îmi puteţi spune dece va-ţi îmbrăcat atât de provocâtor? Mmmm.. Începe şi ea să râdă.

- Eşti N-E-B-U-N-Ă! Ţip eu. O iau în braţe, râdem amăndouă şi într-un final pornim spre un club.

- TAXI! TAXI! Strigă ea şi ne urcăm într-un taxi.

- Strada Trandafirilor, vă rugăm!

- Dessigur domnişoară!

 - Apropo baby! Ai vorbit cu Yanis? mă întreabă Raffa' ridicându-şi din nou o sprânceană.

Râd şi o împing cu umărul..

- Nu, nu am vorbit cu el. L-am sunat, dar are telefonu închis. I-am lăsat un mesaj.

- Nu-ţi face griji! Probabil e deja în BLACK şi te aşteaptă. Încearcă ea să mă liniştească.

- Sper! Zămbesc eu.

 Ajungem la destinaţie, în faţa clubului. Plătim, apoi ieşim din taxi' şi intrăm în club. Clubul era plină de piţipoance ce se rupeau în figuri şi cu băieţi care arătau destul de bine, dar oarecum ochii mei nu vroiau să-l vadă decât pe Yanis. Din păcate nu era singur...

Teenage life, the worst period [1]

Ajung acasă fericită, fusesem la o prietenă..


Toată povestea începe pe 18 mai..

O zi obişnuită pănă am cunoscut un băiat, super drăguţ la prima impresie, Yanis, am început să vorbim pe facebook, dessigur, el m-a băgat în seamă, apoi mi-a cerut şi ID-ul.

Vorbisem trei zile. Simţeam că te cunosc de câţiva ani buni, îmi plăcea de tine. Mi-ai cerut întălnire, am acceptat. Ne întălnisem într-o sămbătă seară, de primăvară. Nu am stat decât cincisprăzece minute împreună, dar părea o veşnicie. M-am lăsat dusă de valuri, aşa că te-am lăsat să mă săruţi. Adevărul e, că îmi doream mult acel sărut.

Ajung acasă, plictistă mă arunc în pat şi adorm. Dupa câteva minute mă trezeşte telefonul. Era prietena mea cea mai bună, Raffaella.

- Mda? Răspund eu pe o voce somnoroasă.  

- Ce faci draga mea?

- Uite.. dormeam. Tu?

- Oupss! Scuze, nu vroiam să te trezesc. E sămbătă seara şi tu dormi baby? Hai să mergem într-un club. Ce zici? Ai putea să-l chemi şi pe "noul tău prieten", Yanis.


- Nu e nimic! Mmm.. sună bine! Accept invitaţia. O să îl sun şi pe Yanis.

- OK baby'! Ne vedem peste o oră la mine. Te pup!


Îl sun pe Yanis, dar.. "Această persoană nu este disponibilă, vă rugăm să încercaţi mai încolo sau să îi lăsaţi un mesaj..."

Îi las grăbită un mesaj. " Heii! Ce faci? Ieşi acuma seara în oraş? Eu am să ies cu Raffaella. Dacă vrei să vii şi tu, sună-mă! Pupici."

Teenage life, the worst period ♥

Într-un final am hotărât să scriu o poveste. Nu le-am scris încă doar pe primele două părţi, dar în curănd le voi scrie şi pe celelalte. Sper să vă placă! ♥

Acest tren a plecat deja..

Mă pregătesc de destul de mult timp să scriu acest post, dar pur şi simplu unele chestii m-au oprit să fac asta. Chestiile astea nu mai au absolut nici o importanţă, dar cred că o să mă simt mai bine dacă le scriu. Regret câteva chestii. Regret că am suferit trei luni pentru el, sau mai bine zis din cauza lui. Nu îmi merita suferinţa sub nici o formă, dar am oferit iubire acolo unde trebuia să ofer indiferenţă. C. a fost o persoană foarte importantă în viaţa mea. L-am iubit, l-am iertat de fiecare dată, dar şi iertarea are o limită. Regret pănă la ultima picătură de lacrimă pe care am vărsat-o pentru el. Mi-a fost foarte greu din clipa în care am aflat că el mă înşeală cu diferete fete şi ce am suportat atunci a fost mult prea mult. Dacă ar trebui să o fac din nou, nu aş face-o! Nu aş mai suporta să fiu luată în NIMIC, să fiu înşelată, minţită, oricât de mult iubesc. L-am pierdut, am suferit şi atât. Recunosc, atunci am pierdut o mică părticică din mine, dar aşa a fost să fie. A trecut aproape un an de când ne-am despărţit şi nu, nu îmi este dor. Cred că iubirea pe care i-am purtat-o, după un timp s-a transformat în obsesie, obişnuinţă şi o durere cumplită. Sunt clipe pe care chiar nu aş vrea să le amintesc. Clipe în care plângeam în hohote şi nu mai aveam putere nici să mă ridic. Da, şi asta s-a întămplat din cauza lui. Sunt foarte mândră de faptul, că în acei zece luni am fost loială faţă de el, nu l-am înşelat cu nici un băiat, deşi aveam şansa de douăzeci de mii de ori să o fac, nu am făcut-o. Toate clipele pe care le-am trăit alături de el, le-am uitat chiar dacă mi-a fost greu şi am avut nevoie de mult timp ca să fac asta. El nu a ştiut cât de mult valorez pănă m-a pierdut. Aflasem asta de ceva timp, dar sincer nu mă încălzeşte cu nimic. Mi s-a spus: Sandy, trenul merge mai departe! şi aşa şi este. Acest tren a plecat de foarte mult timp şi acum e undeva foarte departe. Recunosc, uneori îmi aduc aminte de el, dar nu-l mai iubesc. Nu mai simt nimic pentru el. Am observat că regretă, dar E PREA TÂRZIU! Trebuie să se gândească atunci şi nu a făcut-o. Acum regretele nu mai contează!

Somn, lene şi alte chestii de genul.

Îmi e somn, îmi e lene! Nu am chef să discut. Nu am dormit decât patru ore şi FUCK, îmi e somn. Aş vrea să mai dorm, dar nu pot. Ieri, am trecut peste o schimbare extraordinară. Wow, nu credeam că mă pot schimba fizic atât de mult într-o singură zii. Am fost la cumpărături, am fost la coafor şi da, m-am tuns. Am o tunsoare drăguţă, deşi e destul de scurtă. Mulţi mi-au spus, că cu tunsoarea asta par mai matură. Heii! Eu eram şi înainte destul de matură. Cât despre cumpărături aproape fiecare hăinuţă pe care mi-am luat-o este roză, iar pantofii la fel. Nu pot să mă plâng, m-am simţit bine ieri seară îmbrăcată în roz. Într-un fel m-am şi plictisit, dar m-am şi distrat. A fost bine, deşi putea să fie şi mai bine. Poate data viitoare. Momentan, mă simt bine în afară de faptul că sunt destul de obosită şi îmi este destul de somn.

E OK.

A trecut. E mai bine. Am rămas cu câteva cicatrice pe inimă şi sunt foarte dezamăgită, dar trece. Simt eu că măine va fi mai bine. Defapt, aşa sper. Adevărul e, că nu o să uit în scurt timp cele întămplate, pentru că nu voi putea, dar totuşi încerc. M-am adunat şi m-am ridicat. Nu o să îmi cer iertare de la nimeni, pentru că nu sunt ceea ce vă doriţi voi. Eu sunt aşa şi dacă mă accepţi, bine, iar dacă nu, perfect.

Cum? Cine a făcut asta? De ce?

Sunt pierdută. Sunt pierdută printre şiruri de cuvinte. Sunt pierdută în lumea asta mare. Nu înţeleg ce se întămplă? De ce atâta ură şi durere? Încet îmi dau seama că persoanele despre care cred că mă iubesc, nu mă iubesc defapt şi îmi vor răul. Răul care mă atinge atât de des, iar mie îmi e atât de scârbă. Nu mai pot să plâng, nu mai am lacrimi. Aş vrea să plec într-o pădure întunecată şi să ţip pănă mă ţine, dar nu se poate. Nimic nu se poate. Nu se poate să fie odată totul perfect? Să fie totul bine şi să nu mai doară?Nu, nu se poate pentru că nimeni nu îmi vrea binele. Tot mai multă ură, cuvinte aruncate-n vânt şi tot mai multă indiferenţă. TU îţi doreşti şi acum indiferenţa mea? Nu o să te satisfac! Nu o să îţi mai ofer nici indiferenţă, dar nici iubire îndeajunsă. Nu sunt fercită. Durerea îmi strică fericirea şi cum aş putea să fiu fericită cănd doar în 24 de ore totul s-a întors pe dos? Cum? Cine a făcut asta? De ce? Aceleaşi întrebări, aceleaţi răspuns: puncte, puncte. Aş avea să spun atâtea, dar nu pot. Mă doare sufletul să spun acele cuvinte. Nu pot să rănesc pe nimeni, chiar dacă pe mine m-au rănit atât de multe persoane. Eu rebuie să suport, dar m-am pierdut. Sunt într-un labirint şi nu găsesc ieşirea. O iau încotro şi mă lovesc de un perete cad, mă lovesc şi doare. Doare aşa cum a mai durut de atâtea ori, dar mă lupt să mă ridic. Dau în perete cu pumnii, ţip, dar cad din nou, iar acum..

Eii, bine..

Adevărul e, că în ultimul timp am neglijat blogul. Nu din chestii personale, ci pur şi simplu nu am avut timp şi nici ideile necesare. Am mai scris câte una sau câte două posturi pe săptămănă, dar e puţin, luănd în seamă că mai de mult scriam două-trei posturi pe zi. Nu ştiu, dar mai de mult eram mai încăntată cănd scriam ceva pe blog. Porbabil acum posturile mele sunt plictisitoare, dar sincer şi eu sunt plictisită de tot. Mă bucură faptul că mai sunt persoane care îmi citesc blogul chiar dacă uneori scriu lucrurile aşa, fără nici  un chef. Pur şi simplu simt că nu am timp de nimic. Nu mai am timp să schimb câteva cuvinte cu mama sau să merg la cumpărături sau chestii de genul. Nu ştiu, sunt prea ocupată. Îmi e dor să  povestesc una bună cu mama şi să râd cu ea. Şi ea e ocupată, mai tot timpul e la servici sau are treabă prin casă. Cred că eu îi zic chiar multe chestii mamei mele, pe care sunt absolut sigură că multe fete de vârsta mea nu o fac şi sincer mie nu îmi e ruşine. Mă înţelege şi îmi dă sfaturi. Bine, acum' nu îi zic chiar fiecare chestie, dar cănd am nevoie de un sfat, am pe cine să întreb. Cât despre plictisieală, eu de un timp mă plictisesc la fiecare oră. Fie aia română, chimie, fizică sau desen. Chiar dacă unii colegi mai zic câte ceva şi râdem, e plictisitor. Cum să-l întrebi pe proful de religie  unde ajung sufletele animalelor? Trebuie să fii tâmpit. Bine, astea cred că sunt perlele colegilor şi m-am obişnuit. Sunt mai mereu plictisită, mă închid în mine şi nu prea am chef de nimic. Profesorii sunt nesimţiţi, pentru că chiar ne cer mai mult decât am putea să învăţăm noi cu mintea noastră, deşi e normal, o facem. Mai sunt câteva săptămăni pănă la vacanţa de iarnă. Hmmm, abia aştept. Crăciunul pe care îl petrec alături de cei dragi şi revelionul. Sper ca revelionul ăsta să îl întreacă pe cel de anul trecut, deşi pot să zic că şi aia a fost una destul de OK. Mă simt bine, ştiind că nu am prieteni falşi sau trădători prin jurul meu. Adică, sper că nu sunt. Uneori unele persoane chiar îmi fac surpriză, arătăndu-mi a doua lor faţă. Da, na, nu mă mai impresionează cu nimic. Momentan îmi e bine aşa cum e totul, fără stres. Nu spun că nu mă stresez deloc, dar mă stresez mai puţin, decât o făceam înainte. Am încredere că totul va fi perfect în cel mai scurt timp, deşi cum spuneam, nici acum nu mă pot plânge.