Greşelile nu se iartă, ci se repară.

Şi dacă tot vreţi să argumentăm ceva...

Părerea mea este, că atunci când îi greşim cuiva trebuie să îi demonstrăm în primul şi în primul rând că greşeala noastră stupidă, dulce sau  poate una păcătoasă nu se va repeta. Vom repara greşeala şi ne vom comporta aşa încât să obţinem din nou încrederea persoanei respective. După o perioadă în care persoana respectivă va vedea că chiar ne pare rău şi regretăm ceea ce am făcut, va crede din nou în noi, în sentimentele noastre şi în faptele noastre. Adică ne va ierta. Aşa consider că e cel mai corect. Nu e corect să ne rugăm de cineva să ne ierte, până nu regretăm profund greşeala făcută. Uneori facem asta doar pentru a avea conştiinţa împăcată. Nu minţin doar persoana respectivă, ci ne minţim şi pe noi însine. 

Ochii care nu se văd

Oare câţi dintre cei care nu mă văd/nu m-au văzut de o vreme bună îşi mai amintesc de ochii mei?!

Nici unul.

Anunţaţi-mă şi pe mine dacă vă amintiţi cumva.

Ihiiii!

Distracţie plăcută în această seară celor care au o ales o super-ultra-mega petrecere, iar cei care au ales un pat moale şi un film odihnă plăcută!

Kisses, S.  

LIFE

Viaţa e chiar frumoasă.. pur şi simplu trebuie să ştii cum să o trăieşti, unde, cu cine, dar mai ales să preţuieşti toate momentele. Acestea sunt ingredienţele principale. Trebuie să le amesteci şi vei avea o viaţă mai mult ca perfectă. O spun din propria experienţă. 

Epilog...

RESPECT VAMA VECHE!

Din nou..

Nu ştiu câţi dintre cei care îmi citesc blogul ştiu cu adevărat de ce scriu pe blog..

Adineauri i'am răspuns unui "Anonim" care mi-a comentat o postare, nu vreau să specific nici postarea, dar nici comentariul. Nu vreau să fiu rea. M-a jignit, probabil citindu'mi doar o singură postare. Voi, cei care urmăriţi zilnic ceea ce scriu ştiţi că am zile proaste, apoi zile bune, uneori sunt nervoasă, ba chiar înjur, dar asta nu înseamnă că sunt o incapabilă sau o proastă. Niciodată nu am suportat persoanele care vorbesc fără să ştie nimic despre mine, despre mica mea poveste, despre viaţa mea.. acele persoane pur şi simplu au prea mult timp, încât să se ocupe şi cu viaţa altora. Mă întreb eu, dacă tot mă judecă doar aşa, atunci când am probleme de ce nu vin să le rezolve?

Mereu am acceptate deasemenea şi comentariile pozitive, dar şi cele negative. Părerea despre blog e ceva relativ. Te deschizi în faţa multor oameni fără să îi cunoşti, dar totuşi toată chestia asta îţi inspiră încredere şi dragoste. De data asta nu cred că este vorba despre un comentariu negativ, ci de unul în care cineva mă judecă. Nu e vorba despre faptul, că nu mă poate judeca nimeni.. judecaţi-mă! Dar doar atunci când aţi simţit ce am simţit eu, aţi zâmbit cât am zâmbit eu sau aţi plâns cât am plâns şi eu.

Cred că am peste 10 postări în care vorbesc despre cum mă judecaţi şi sincer m-am săturat până peste cap. Îmi e de ajuns. Dacă chiar vreţi să faceţi asta, faceţi-o. În creieraşul vostru şi nu pe blogul meu. Nu aveţi absolut nici un drept să faceţi asta, din moment ce nu vă judec nici eu. Le'aş mulţumi persoanelor care vor să mă judece mereu, să mă critice non-stop să se îndepărteze de mine şi de blog.

Mulţumesc pentru înţelegere!

weeeekEND

Bună dimineaţa dragii mei! Să aveţi un weekend cât mai plăcut alături de cei dragi.

Să vă odihniţi mult şi să vă distraţi în seara asta!

Kisses, S.

hihi!

E ceva tipic feminin.. cred că nici dacă aş avea peste 10321234534634 de haine, nu aş avea cu ce să mă îmbrac..

P.O.H.U.I.

Îmi e P.O.H.U.I. ..

fmm

*Nu îmi pasă de nimic, îmi este lene, sunt obosită. Pur şi simplu I don't give a fuck..e o stare când nimic nu are importanţă. Sunt sătulă deja să mă străduiesc non-stop, iar restu' să nu vadă asta. Mereu se întâmplă aşa. Sunt stresată. Mă ustură ochii. Îmi e foame, dar nu am poftă să mănânc. Vreau să plec odată de aici, să mă distrez, să fac cumpărături, să mă plimb, să dorm, să citesc.. orice. Doar să nu am starea asta de câ***t. Dar nu, nu se poate. Săptămâna viitoare am trei simulări. Îmi vine să fug. Am nevoie de somn, de linişte şi am nevoie ca el să mă ţină în brate.. am nevoie să ţip şi le dau m**e la toţi care nu mă suportă, la toţi invidioşii. La toţi viermii ăia dezgustători care nu mai ştiu pe unde să se bage în viaţa mea. Ştiţi.. până la urmă îmi e egal cu zero. Chiar îmi e indiferent cine ce vrea sau cine nu vrea să mă vadă.. I NEED SLEEP.

..şi până la urma: FUCK OFF AND DIE!

Hey girls!

Păcat că nu pot să dau fiecărei fete/femeie care îmi citeşte blogul un buchet uriaş de trandafiri. Aţi merita asta şi sunt convinsă că şi mai mult de atât. Ştiţi de ce? Pentru că sunteţi minunate. Sunteţi în stare să iertaţi şi să iubiţi indiferent de circumstanţe. Aveţi o mie de probleme, dar totuşi sunteţi în stare să afişaţi 1001 de zâmbete ca să demonstraţi lumii că problemele pot dispărea atât de uşor..

La mulţi ani, scumpelor! Vă pup pe toate şi sper că vă zâmbeşte inima!

Celebrate!

!!!!!!

O femeie puternică îşi poartă durerea cum poartă pantofii înalţi. Nu contează cât de tare o rănesc, tot ce vezi tu e doar graţie şi frumuseţe.

Prada de razboi

E o piesă superbă. Uhh!

Teenage life, the worst period [37]

După ce am terminat de mâncat, ne-am retras în living. La un moment dat apare o fată. Era o fată destul de frumoasă. Avea părul mediu, blond, puţin ondulat şi nişte ochi verzi superbi. Puţin fardată, într-un pas cu moda. 

- Bună! - spune ea sărându-mi în braţe

- Hey! - zâmbesc eu; puţin confuză..

- Aylin, ea e Malina sora mea micuţă şi iubită. Nu e aşa Mali? - o strânge în braţe Matyas

- Hmm.. nu e chiar aşa de micuţă, dar din câte văd e şi iubită, dar şi nespus de frumoasă! Eu mă numesc Aylin. - spun eu zâmbind

- Frumeseţe?! Ce pot eu spune de frumuseţe pe lângă tine? Eşti superbă!! Cred că ne vom înţelege de minune draga mea! - îmi sare în braţe

Ne îmbrăţişăm puternic. Era o fată simpatică.

- Ohh; mulţumesc! Da, dessigur. Ne vom înţelege de minune.

Am luat loc şi am băut o cafea, între timp povestindu-i tot felul de chestii despre mine, despre România, despre cum mă simt în Spania şi mai ales despre relaţia mea cu Matyas. 

- Hh.. ce repede a trecut timpul - spune Malina - au trecut două ore deja .. Trebuie să plec acum, mai am câteva treburi de rezolvat prin oraş. Mi-a părut bine Aylin, eşti deosebită. O să te mai vizitez. Pa Matyas! - ne sărută pe amândoi pe obraz şi se retrage

Nu apucăm să spunem nimic, ci urcăm în dormitor. M-am lăsat convinsă de Matyas şi am încercat să dorm, dar înainte m-am uitat prin dulăpioare şi am văzut că toate lucrurile mele sunt puse în locuri perfecte. Cu inima împăcată că colecţia mea de pantofi, haine şi accesorii sunt în siguranţă m-am pus la somn. Hăhă- tipic feminin.

După câteva ore bune de dormit m-am trezit şi am observat un bileţel pe noptieră. Afară era deja înserat, auzeam valurile tulburate a mării. Pe bilet scria: " Te iau într-o oră. Pregăteşte-te; apoi coboară în faţa vilei .. Te iubesc, Matyas " . 

Cobor din pat şi deschid dulapul. Mi-am ales o rochie până la genunchi, roşie cu pietre aurii şi spatele gol. Mi-am căutat rapid platformele roşii şi le-am pregătit. Mi-am făcut un duş rapid şi am început să mă aranjez. Buclele brunete îmi atingeau uşor spatele gol. Perlele din jurul gâtului îmi mângâiau gâtul. Îmi pun puţin fard, îmi machiez pleoapele odihnite şi genele, iar apoi aplic un ruj roşu aprins. 

Am terminat exact într-o oră. Am coborât scările şi am ieşit pe uşa mare a vilei. Era o maşină albă, decapotabilă parcată pe faleza din faţa vilei. Matyas era răzămat uşor de maşină..mă zăreşte şi zâmbeşte..

- Aylin.. eşti superbă! Eşti cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată! - mă sărută scurt şi mă ajută să urc în maşină

- Îţi mulţumesc; iar tu eşti cel mai chipeş bărbat pe care l-am văzut vreodată. Îţi mulţumesc pentru tot! Unde mergem?

- O să te duc într-un loc special. Închide ochii.

Am mers în jur de 10 minute pe bulevardul uriaş al Madridului. Am ajuns într-un loc superb.

Poate într-o altă viaţă vom mai fii copii..

Ţţţ.. aici mă simt uneori cel mai bine. Mi-a fost dor să tastez câteva sute de litere, descărcându-mă şi povestindu-vă câte ceva din viaţa mea. Aveam nevoie de asta. E ciudat să ştiu că acum persoane apropiate mie.. sau mă rog, persoane care mi-au fost apropiate, îmi citesc blogul. Altă-dată eram mai liniştită ştiind că ceea ce scriu aici rămâne între mine şi între cititori care probabil mă judecă, sau poate mă admiră pentru ceea ce fac. E ceva relativ. Cu trecerea timpului între mine şi între cuvinte s-a format o relaţie foarte bună. O relaţie sentimentală. Cred că această relaţie s-a format dintr-un motiv bine întemeiat. Probabil nu îmi e de ajuns să plâng pentru a mă descărca. Mă simt puţin ciudat.. Totul se învârte în jurul meu ca un carosel. Gen: trecut-viitor-prezent-trecut-viitor-prezent. Nu ştiu ce simt. Nici nu ştiu ce îmi doresc cu adevărat de la viaţă, uneori simt că mi se îndeplinesc visele, apoi că nu.. Oare e un sentiment obişnuit al unei adolescente? Habar nu am. Aş vrea să mă maturizez măcar atât încât să ştiu ce vreau de la viaţă, cum vreau să continuu' şi unde vreu să o termin. Totuşi, pare imposibil.. acum îmi doresc atât de mult să fiu iar copil.