De ce iubim femeile?

de Mircea Cărtărescu

"Aşadar, cine sunt eu? Cel din testele de personalitate? Dar ele nu fac decât să mă decupeze-n diapozitive subţiri. În momente diferite, după ele, am personalităţi diferite. Interiorul nostru nu e însă un album de fotografii. Noi nu suntem obiecte, ci procese. Eu sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine. Exist pentru că mă caut pe mine însumi. Nu mă caut ca să mă găsesc; faptul că mă caut pe mine însumi este semnul că deja m-am găsit. 

 Fără intimitate reală, atât femeia cât şi bărbatul sunt literalmente asta: un fel de mânere la care performezi un număr de gimnastică. Poate fi uneori distractiv (mai ales pentru bărbat), ca legănatul pe un balansoar, dar, din punctul meu de vedere, e un mod primitiv, puştesc, nesatisfăcător de a face sex.

De fapt, fac dragoste două corpuri care se cunosc infinit de mult și care nu se mai satură, totuși, re-descoperindu-se.  Știu ce va face în fiecare clipă, și totuși sunt mereu surprins. Cu cât îi știu mai bine pielea si tendoanele și cutele și gesturile și cuvintele, cu atât mai intensă și mai disperată mi-e curiozitatea!"

Arctic Monkeys- Do I Wanna Know?

I dreamt about you nearly every night this week
How many secrets can you keep?
'Cause there's this tune I found that makes me think of you somehow and I play it on repeat
Until I fall asleep
Spilling drinks on my settee

Ever thought of calling when you've had a few?
'Cause I always do
Maybe I'm too busy being yours to fall for somebody new
Now I've thought it through

Despre cum mă vede lumea..

Aș fi perfidă dacă aș pune că îmi pasă despre cum mă vede lumea sau despre ce spune lumea.

Persoanele din viața mea, care contează pentru mine într-un mod deosebit, mă cunosc. Știu că uneori sunt crudă și sălbatică, deoarece sunt rănită. Acestea sunt acele momente pe care le detest cel mai mult. Momentele în care mă manifest sălbatic, numai pentru că sufletul îmi e este zdrobit și în acele clipe nu găsesc o altă metodă de a mă apăra. Oricât de mult detest aceste manifestări, nu le-aș schimba niciodată. Nu le-aș schimba, deoarece fac parte din mine și oarecum mă reprezintă. Nimeni nu are dreptul să mă judece, iar acest lucru îmi dă curaj să fiu cum vreau și să profit de libera exprimare. Consider, că la sfârșit nimeni nu își va aminti de lucrurile nespuse, ci doar de lucrurile spuse. Multă lume îmi spune că ar trebui să renunț la sinceritatea mea excesivă. Deși eu o văd ca pe o calitate. Am impresia că lumea noastră are nevoie de mai multă sinceritate și de minciuni mai puține. Mă număr printre puținele persoane care este de această părere și practică libera exprimare, deoarece lumea te vede mai apoi ca pe un om imperceptibil, dar acest lucru nu mă preocupă într-un mod deosebit. Am toate motivele să nu mă preocupe. În primul rând, prefer să fiu un om cu bun simț, care trântește adevărul în față și nu înfrumusețează lucrurile. Nu de alta, dar știu că mai târziu când deja lucrurile ți se pare firesc de frumoase, vine partea mai dureroasă. Ehh, partea aceasta nu este deloc plăcută, așa că prefer să rămân cu viața mea neprefăcută.

"Trăieşte ca şi cum ai muri mâine. Învaţă ca şi cum ai trăi veşnic."- Mahatma Gandhi

Mahatma Gandhi a fost un om al schimbării, al păcii, al dezvoltării - sau, de fapt, într-un cuvânt: un om frumos.

"Menţine-ţi gândurile pozitive pentru că gândurile tale se transformă în cuvintele tale. Menţine-ţi cuvintele pozitive pentru că ele se transformă în acţiunile tale. Menţine-ţi acţiunile pozitive pentru că acţiunile se transformă în deprinderile tale. Menţine-ţi deprinderile pozitive pentru că ele se transformă în valorile tale. Menţine-ţi valorile pozitive pentru că valorile se transformă în destinul tău.

Viaţa nu înseamnă doar să mărim viteza. Este mai greu să învingem pasiunile invizibile decât să cucerim lumea cu arme vizibile. Este legea iubirii cea care conduce omenirea. În focul iubirii şi fierul cel mai tare se înmoaie."

#eroina

Carla’s Dreams – Sub pielea mea

Şi ştii
Eu te rog să nu faci prostii
Eu nu-s prost
Dar mă tem, cumva
De tine, de mine, de noi
Pentru că tu eşti
Sub pielea mea

Tu să nu-mi dai iubire
Iubirea ta nu ţine
Nu ţine cont de inimi
Pe care le-a rănit
Atât de rău

Percepție eronată..

De unde această percepție eronată?

De când like-urile fac omul și nu sufletul? 

Da, probabil sufletul e mai greu de dezvăluit în fața întregului univers.

Sunt dezgustată de toate domnişoarele lacome, care nu fac altceva toată ziulica decât să aştepte like-uri. Mai dezgustată sunt numai de oamenii, care dau like-uri acestor specimene. Am ajuns într-un punct în care nu mai vreau să tolerez. Cu toţii avem dreptul să apreciem adevăratele valori, dar mai ales să trăim înconjuraţi de aceste valori, iar un lucru sigur este că această concepţie este una greşită. M-am săturat să văd atâtea mizerii şi nonvalori. Sunt revoltată, deoarece aş vrea ca oamenii să preţuiască lucruri diferite decât like-urile sau comentariile de pe diferite pagini de socializare. De multă vreme mă frământă chestia asta, dar mi-am spus că fiecare om îşi cunoaşte propria prostie şi îşi creează propriile ţeluri şi eficacităţi. Toate nefericitele se lansează pe aceste pagini, de parcă asta ar însemna să ai o viaţă. Desigur, dacă aceste fete ar fi cu adevărat fericite şi mulţumite de viaţa pe care o trăiesc, nu ar căuta satisfacţia obţinută prin nişte aprecieri virtuale. Să fim realişti, vreau şi cred că nu sunt singura persoană care visează la o viaţă fără aparenţe şi ambalaje.

Pe scurt, eu consider că e o aberaţie să trăieşti cu impresia că numărul de like-uri te definesc.

O fată care citeşte..

"Eu cred că ar trebui să ieși la o întâlnire cu o fată care citește.

Nu, nu râde, vorbesc foarte serios, dă-ți întâlnire cu o fată care citește. Încearcă să ieși în oraș cu o fată care își cheltuie banii mai degrabă pe cărți decât pe haine. Cu o fată care, fiindcă are prea multe cărți, caută întotdeauna spații noi de depozitare a acestora pe undeva prin casă. Ascultă-mă, ieși și te întâlnește cu o fată care are deja o listă de cărți pe care și le-a propus să le citească, sau care are abonament la bibliotecă încă de la 12 ani. O să vezi, o să-ți placă. Știu, o să fie o senzație ciudată și necunoscută, la început. Și probabil că prima dată o să te simți, sub privirea ei pătimașă și creativă, ca un miel ce intră prima dată într-un abator. Dar apoi o să fii surprins.

Nu zâmbi, vorbesc serios, găsește o fată care citește. O vei recunoaște ușor, fiindcă ea poartă întotdeauna o carte undeva prin geantă. E ușor recognoscibilă, mai ales că va fi singura făptură drăgăstoasă pe care o vei remarca într-o librărie, și singura care va fi vizibil emoționată atunci când va găsi pe raft cartea pe care o caută. Poate ți s-a întâmplat până acum să vezi, expeditiv, o asemenea fată lipită pe undeva de un raft, prin colțul librăriei. Ori poate (cine știe?) ai observat așa o fată întâmplător, exact atunci când răsfoiește și întoarce ușor paginile vreunui volum vechi într-un anticariat. Da, despre ea îți vorbesc. Ea e femeia care citește. Despre ea îți vorbesc. Știi tu, adică cea care nu se poate abține nicicum în fața acestor magice obiecte, și cea care se va pierde întotdeauna iremediabil în mirosul paginilor îngălbenite și al cernelii de tipar.

Hai să-ți spun altfel. Ea, e genul de fată pe care o vei remarca citind pagini întregi într-o cafenea, într-o stație sau pe o bancă din oraș. Cea care o să-și bea ceaiul sau cafeaua rece, fiind pierdută cu totul în lumea unui scriitor cu care se întâlnește pentru prima dată. Când ai s-o vezi, privește-o cu atenție. Apoi, ia un loc. Așează-te undeva în apropierea ei. Știu, probabil că nici nu te va observa prima dată, sau dacă o va face își va drege puțin vocea ca să-ți dea de înțeles că nu vrea să fie întreruptă. Urmărește-o cu atenție câteva minute. Întreab-o apoi dacă-i place cartea.

Cumpără-i o altă ceașcă de cafea, una caldă, de data asta.

Dă-ți întâlnire cu prima ocazie cu o fată care citește, fiindcă meriți asta. Meriți o fată frumoasă care să-ți dăruiască cele mai colorate versiuni imaginabile ale vieții. Dar, dacă nu-i poți oferi nimic altceva decât monotonie, ore goale și jumătăți de propuneri, atunci mai bine rămâi singur. Nu-i întrerupe povestea fără motiv. În schimb, dacă vrei să cucerești lumea, și să atingi chiar și lumea din spatele lumii, ori să simți cum e să fi în vârful Everestului lângă cea mai frumoasă femeie din lume, atunci dă-ți întâlnire cu o fată care citește. Te va iubi cum nici măcar în cărți nu s-au iubit doi oameni. Dă-ți întâlnire cu o fată care citește.

Sau, mai bine decât atât, cu o fată care scrie."

Sursă: Road to Sophistry

The Neighbourhood - Sweater Weather

She knows what I think about

And what I think about

One love, two mouths

One love, one house

No shirt, no blouse

Just us, you find out

Nothing that wouldn’t wanna tell you about no

‘Cause it’s too cold whoa

For you here and now

So let me hold whoa

Both your hands in the holes of my sweater

And if I may just take your breath away

I don’t mind if there’s not much to say

Sometimes the silence guides our minds to

So move to a place so far away

"Numai în iubire poţi vedea ce decăzut eşti." Emil Cioran (Pe culmile disperării)

"Aş vrea să izbucnesc într‑o explozie radicală cu tot ce am în mine, cu toată energia şi toate conţinuturile, să curg, să mă descompun şi, într‑o expresie nemijlocită, distrugerea mea să fie opera mea, creaţia, inspiraţia mea. Să mă realizez în distrugere, să cresc în cea mai nebună avântare până dincolo de margini, şi moartea mea să fie triumful meu. Aş vrea să mă topesc în lume şi lumea în mine, să naştem în nebunia noastră un vis apocaliptic, straniu ca toate viziunile de sfârşit şi magnific asemenea marilor crepuscule. Din ţesătura visului nostru să crească splendori enigmatice şi umbre cuceritoare, forme ciudate şi adâncimi halucinante. Un joc de lumină şi de întuneric să îmbrace sfârşitul într‑un decor fantastic şi o transfigurare cosmică să ridice totul până dincolo de orice rezistenţă, când avîntul duce la nimic, iar formele plesnesc într‑o exaltare de agonie şi încântare.

Prin orice poţi cădea în lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci când iubirii tale i s-ar răspunde cu dispreţ sau indiferenţă, când toţi oamenii te-ar abandona şi când singurătatea ta ar fi suprema părăsire, toate razele iubirii tale ce n-au putut pătrunde în alţii ca să-i lumineze sau să le facă întunericul mai misterios, se vor răsfrânge şi se vor reîntoarce în tine, pentru ca în clipa ultimei părăsiri strălucirile lor să te facă numai lumină şi văpăile lor numai căldură. 

Personal îmi dau demisia din omenire. Nu mai vreau şi nu mai pot să fiu om."- Emil Cioran- Pe culmile disperării

Clişee emoţionale

Dacă aş spune acum că încerc să îmi găsesc cuvintele rătăcite printre lacrimi, ar fi oare o dovadă de slăbiciune? 

Oare viaţa perfectă în care trăim poate fi numai o amăgire? Cred că ne imaginăm totul.. deoarece suntem stimulaţi de mici copii să fim buni, dar noi nu înţelegem de ce rămânem oare atât de singuri la sfârşit? Oamenii din jur par atât de fericiţi, sunt croiţi atât de frumos. Întrebarea este, atunci noi de ce nu vedem frumoşi şi buni? Mi-aş dori atât de mult să pot răspunde măcar la un sfert din întrebările care mi se învart prin cap. Prima ar fi, deşi avem tot ce ne dorim. de ce nu suntem împliniţi? Ne simţim trişti şi goi, dar nu e corect să fim judecaţi pentru ceea ce simţim. Ar fi trebuit de mult să renunţăm la măştile idioate şi să le spunem sentimentelor pe nume. Nu e corect să fugim după ceva ce pare să fie bun şi falnic. De ce au ajuns chiar şi sentimentele să fie ambalate atât de frumos, dar să fie goale şi urâte în interior? Mă aflu într-o stare de melancolie, fără voia mea.. dar cred că oamenii sunt sinceri numai când suferă. Nu de alta, dar cu un zâmbet pe faţă e mai uşor să îţi negi sentimentele. 

Cu toate acestea, concluzia este că în spatele acelor măşti oamenii suferă de singurătate..

Dulce, dar tare.

Îmi simt sufletul undeva departe, departe de "linşitea" din buricul oraşului. 

Îmi place să le-o plătesc oamenilor cu aceeaşi monedă.Sună cam crud, nu? Probabil a fost la fel de crud în clipa în care au făcut şi ei asta, fără nici-un resentiment. Sunt prea dezgustată să mai explic ce simt. Oarecum mă simt la marginea unei prăpastii, de unde nu mă pot salva decât singură. Trebuie să mă bazez în primul rând, pe mine şi pe instinctele mele de "supravieţuire". Pe puterile mele şi pe dorinţele mele. Vreau ca acei oameni care m-au făcut să sângerez la un moment dat, să plătească cu vârf și îndesat, deoarece așa e corect. E cinstit să suferi dacă ai făcut alți oameni să sufere. Păcat că oamenii nu ştiu să joace în acest joc crud al vieţii cu măcar puţină corectitudine. Eu nu ling unde am scuipat, niciodată. Dacă ai plecat din viaţa mea din fie ce nemulţumiri, problema ta. Eu nu am rămas niciodată cu vanitatea rănită sau cu anumite repulsii, poate cu ură da. Ură, deoarece nu poţi să iubeşti un om care te-a minţit şi şi-a bătut joc de tine fără să ţină cont de regulile jocului. De fapt, cred că detest din toata inima oamenii care nu sunt capabili să respecte anumite reguli. Nu există nici-o scuze pentr a nu face asta, nici chiar greutăţile vieţii nu sunt nişte scuze prea plauzabile. Deci, ideea este că uneori ești confruntat cu decizii grele de luat, dar respecţi regulile şi eşti corect. Te mulţumeşti să fii OM.

OneRepublic- COME HOME

 Hello world

Hope you're listening

Forgive me if I’m young

For speaking out of turn

There’s someone I’ve been missing

I think that they could be

The better half of me

They’re in the wrong place trying to make it right

But I’m tired of justifying

So I say to you..

Come home

Come home

Cause I’ve been waiting for you

For so long

For so long

Right now there's a war between the vanities

But all I see is you and me

The fight for you is all I’ve ever known

So come home