Kilograme, kilograme

 

TIPIC FETELOR.

Cartea- o oportunitate..

Ai spune că e nebună când o vezi fugind încolo-încoace cu o carte în mână, citind romane chiar şi în timp ce merge acasă, pe autobus. Când de la Mircea Eliade, când de la Sandra Brown, Zoey Dean, Barbara Boswell sau chiar Agatha Christie. O vezi atât de ciudată, deşi nu e nimic ciudat dacă te gândeşti bine. După un timp o observi cu nişte căşti albe ascultând melodii spaniole, despre dragoste, durere, dorinţă. Mereu ceva clasic. E ciudat să o vezi cu pantofi joase mereu, cu uniformă sau blugi şi un jerseu în timp ce ea mereu e criticată de "dive", care poartă platforme şi haine sofisticate şi la liceu. Nu mi se pare deloc ciudat. Aceasta sunt eu. Probabil doar un punct negru în ochii fetelor mai mari ca mine. Nu prea înţeleg de ce. Fiecare are o anumită cale pe care o poate alege, o opţiune. Fiecăruia dintre noi ni se deschide o uşă spre artă, cărţi sau chiar modă. Dacă îmi place să îmi pierd timpul cu capul în cărţi filozofând nu înseamnă că nu îmi place să port fuste mini sau nu îmi place să mă distrez. Doar cu limită, dar să citeşi nu poţi cu limită. Când spun că "pierd timpul" nu mă refer în adevăratul sens al cuvântului la "pierdere", ci mai multe am de câştigat. O parte din mine se regăseşte în fiecare rând al fiecărei cărţi, iar dorinţa arzătoare de a citi tot mai mult, tot mai mult nu o pot pune la o parte. Sunt ciudată în ochii unora şi fermecătoare în ochii altora. Am felul meu de a fi.

Dacă ar trebui să-mi rezum în puţine cuvinte experienţa mea, aş spune că jocul m-a dus mereu tot mai departe, tot mai adânc în real. Şi filozofia mea s-ar reduce la o singură dogmă: Joacă-te! – Mircea Eliade (“Isabel şi apele diavolului”)

All night

I’ve been waiting all night for you to tell me what you want
Tell me, tell me that you need me
I’ve been waiting all night for you to,
Oh, oh, tell me what you want yeah...

...

I don`t wanna be alone, never. Please promise me that you will stay with me, forever.

My city', Budapest

Am nevoie să plec cât mai departe. M-am săturat de ţara asta care area atâtea valori, dar oamenii nu prea observă acest lucru. Toată lumea fuge de probleme şi îşi închide ochii, iar eu singură nu pot să fac nimic. Weekend-ul următor plec la Budapesta. O săptămână întreagă. Ador acel oraş. Ador oamenii de acolo. Ador locurile de acolo. Ador să fiu acolo..

Teenage life, the worst period [46]

 

Fără să aibă de ales, a ieşit afară, iar uşa abia s-a închis când am început să plâng în hohote.
După vreo 20 de minute, când m-am calmat, mi-am luat o pijama pufoasă şi m-am înghemuit sub o pătură. Cred că m-am pierdut pe drumul lung al gândurilor. La un moment dat Matyas a bătut la uşă şi a spus:

- Aylin, TREBUIE SE VORBIM!

Nu i-am răspuns. Stăteam doar înghemuită sub pătură, cu gândurile departe. Departe de tot. Deşi eram foarte curioasă de ce ţipă în halul acesta, ce vrea să vorbească cu mine, dar în acel moment nu mi-a păsat de nimic.. Vroiam să fiu singură. Măcar atât.

- Aylin, te rog frumos să mă asculţi. Chiar am nevoie să vorbesc cu tine. Eşti cel mai minunat lucru din viaţa mea. Nu o să te las să îmi scapi aşa uşor. Te rog, ascultă-mă.

- Spune! - am spus eu pe o voce tremurătoare. Ce mai e de discutat? - mi-am ridicat ochii înlăcrimaţi. Matyas.. în afară de suferinţă, frică şi durere ai ştiut să îmi oferi altceva? Exceptând clipele în care mi-ai jurat iubire veşnică. Cum naiba crezi că m-am simţit eu în momentul în care mi-am dat seama cine e la uşă? Cum crezi că m-am simţit atunci când mi-a spus despre visele voastre măreţe? Mizerabil. Da! Aşa m-am simţit. Singurul lucru pe care îl vreau, e să plec în România. 

Simţeam că viaţa mea din Spania, a devenit nu doar plictisitoare, ci groaznică, acolo unde credeam că îmi voi găsi marea iubire, o nouă familie, o nouă viaţă, defapt.. nu am avut parte decât de suferinţă. Îmi era dor de ai mei. De mama, de tata, Raffaela, soră-mea.. de şcoală. 

- Te rog frumos nu pleca! Aylin..

- Matyas, oricât de mult ne-am iubi, relaţia asta deocamdată aşa nu merge. Tu trebuie să o uiţi pe Maricela. Eu nu pot vedea cum încă o iubeşti, adică cum ne iubeşti pe amândouă. Mâine la prima oră mă reîntorc în România pentru ceva timp. Când dai şi tu de ţară, ne vedem şi discutăm. - am spus eu cu o greutate în voce

- Poate ai dreptate. Trebuie să ne gândim amândoi. Avem multe de gândit, de împărţit, de adăugat. O să te conduc eu la aeroport. 

- Nu! Lasă-mă să merg singură. Îmi face bine. Îţi mulţumesc pentru tot Matyas, te iubesc! Te iubesc mai presus de orice. 

În acel moment m-am ridicat din pat şi mi-am făcut bagajele. Matyas a plecat undeva şi nu s-a mai întors toată noaptea. A fost doar un sărut de rămas bun. Cred că e mai bine să nu mă vadă plecând. Îl iubesc aşa de mult, dar totuşi nu merg lucrurile aşa. Vreau să plec. Iubindu-l ca o nebună.
Dimineaţa următoare mi-am luat zborul către România, fără să îl mai văd pe Matyas sau părinţii lui. Să le explice el ce s-a întâmplat. E mai OKEY aşa.

Nu am anunţat pe nimeni despre întoarcerea mea. Nici măcar pe Raffa' care ştiam s-a întors curând în ţară. Am luat un taxi.

- Bună. La şcoala 14, vă rog - am spus eu cu mii de emoţii în suflet
Am făcut o oră şi jumătate din cauza traficului, dar într-un final am ajuns. Am ajuns, ACASĂ. 

Părinţii mei şi surioara mea erau în sufragerie. Am deschis uşor uşa şi am intrat. Mi-am lăsat cheile pe măsuţa de la intrare, la fel cum făceam înainte. Am intrat în sufragerie.

- Aylin?! Iubit-o.. frumoasa mea, ce cauţi aici? Când ai venit? Eşti bine, totul e în regulă? De ce nu ne-ai anunţat? Mă bucur atât de tare să te văd! - a exclamat mama

- Matyas? - întreabă surioara mea

- Iubit-o, e o poveste foarte lungă - spun eu. O să vă povestesc totul mai târziu. Mă bucur atât de mult să mă aflu aici, acasă. Mi-a fost dor de tine tati!

I-am sărutat pe toţi pe obraz, apoi m-am aruncat pe canapea, unde din cauza oboselii.. am adormit.

Când m-am trezit...

R.I.P.

Câţi oameni mai trebuie să moară ca sistemul din România să se înbunătăţească? Câţi oameni buni, câţi îngeraşi mai trebuie să plece dintre noi ca cineva să se trezească şi să spună "STOP!"? Luni?Ani? Sau ma degrabă zeci de ani? Nimeni nu vrea să schimbe nimic. Pentru voi totul este perfect aşa cum este. Acum sunteţi cu toţii revoltaţi din cauza celor întâmplate, dar mai târziu ce se va întâmpla? Va fi la fel ca în cazul îngeraşului omorât de nişte animale sălbatice? Mă doare sufletul, pentru că sunt conştientă că nu se va face nimic. Nimeni nu va reacţiona. Nu cred că are vreu-un sens/rost să dezlănţui subiectele politice. 

Dumnezeu să te odihnească în pace Aurelia, ai fost un înger!
Dumnezeu să te odihnească în pace, Adrian Iovan!

The girl who..

 

                                                       Yes, I feel like I'm that girl. I'm the one that rises no matter how many blows I received.
I am that girl! Who loves regardless of circumstances.

2014

 

Vă datorez mii de scuze pentru că v-am neglijat, dar din data de 30 decembrie nu am avut internet. Până ieri. Cam aşa e sistemul din România şi sistemul RCS&RDS-ului. Sper din tot sufletul că anul 2014 v-a adus doar bucurii şi zâmbete. Vă doresc un an nou plin de sănătate şi iubire, pentru că dacă avem aceste două lucruri-->avem şi belşug. Mi-a fost dor de blog şi de cititori. Vă iubesc din sufletul pentru că voi îmi faceţi zilele mai frumoase!

Kisses, S.