vineri, 29 august 2014
miercuri, 27 august 2014
marți, 12 august 2014
I wish I can believe in that 'optimism'.
Multe zile, dar mai ales nopți la rând am crezut și am știut ca o naivă că mult îndrăgitul optimism mă va ajuta în toată povestea asta. Trebuie să prinzi undeva un capăt de fir, de speranță ce nu, nu conține nici măcar un gram de nostalgie, durere sau frică. Trebuie pur și simplu să îți ridici capul și să zâmbești că doar de ce nu. Cred și mărturisesc că m-am agățat de firul greșit, defect sau numiți-l cum doriți. Nu sunt de acord ca dorul să mă ardă, să îmi pătrundă în inimă. La naiba, uitasem că chiar nu e alegerea mea. Să iubești un om, de la o vârstă foarte fragedă, să ții la el, iar el să țină la tine poate și mai mult și, și mai mult de atât, să te iubească și să te protejeze, iar tu să nu îl poți vedea patru luni și jumătate? What kind of joke is this? Probabil sună mai bine dacă spun 130 de zile sau habar nu am. Nu vreau să dramatizez totul, să par patetică și nebună de legat, dar pur și simplu mă doare. Mi-aș dori și aș vrea să mai pot crede în acel ''optimism''.
sâmbătă, 2 august 2014
Nostalgie
După mai bine de o săptămână, e prima noapte când mă pregătesc să adorm singură. Singură, da, singură. Totul doar pentru că mă simt al naibii de singură. Îmi lipsesc brațele încolăcite în jurul meu, sunetul unei respirații în plus, adormirea în timp ce povestesc entuziasmată despre ziua precedentă. Nu știu momentan în ce stare mă aflu, dacă îmi e frică, sunt îndurerată sau mai degrabă speriată, știind că persoana la care țin va pleca pentru luni întregi. Aș fi vrut ca totul să fi fost special și frumos înainte ca el să plece, dar cum se știe.. Niciodată nu e nimic perfect, dar nici pierdut. Poate doar câștigat.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
.jpg)

