La mulți ani, dragi cititori!

Sunt ultimele ore din anul 2015, anul tocmai a împlinit 365 de zile. Mă simt bizar, deoarece față de alți ani, nu îmi doresc deloc să petrec în noaptea dintre ani. Aș vrea pur și simplu să stau și să mă concetrez asupra lucrurilor frumoase, pe care am avut șansa să le trăiesc. Să mă concentrez asupra energiilor pozitive care mă înconjoară și m-au înconjurat anul acesta. Sunt mulți oameni. Mulți oameni frumoși, care m-au învățat ceva bun, dar de asemenea am întâlnit o mulțime de oameni cu un suflet amar, aroganți și răutăcioși. Acum, realizez că nu asta contează. Tot ce contează, este că în noul an îmi doresc să cunosc o mulțime de oameni buni, creativi, care mă vor inspira. Îmi doresc un productiv.

Vă doresc un an nou fericit, cu multe realizări și dragoste multă în suflet!  

Tu eşti cea mai frumoasă parte din mine

Oamenii şi-au ascuns virtutea de a iubi.Aceştia ştiu să iubească mai presus de orice, dar nu vor să arate acest lucru, de teama de a nu fi răniţi. Da, acei oameni pe care îi vedem zi de zi pe stradă. Cei mai mulţi dintre aceştia, au cioburi de sticlă în inimă şi sunt speriaţi. Poate aceste cioburi sunt invizibile, dar sunt scoase la suprafaţă prin mânia pe care o au pe faţă, prin vocea intimidată, dar mai ales prin zâmbetul vag pe care noi refuzăm să îl observăm.
Am putea fi la fel de bine eu sau tu printre aceste persoane cu visele zbuciumate, dar eu nu doresc ca tu să fi un astfel de om cu sufletul nenorocit. Tu eşti soarele care dimineaţa îmi bate în geam şi luna care noaptea îmi mângâie gândurile. Eşti atât de liniştit şi frumos, încât cred că aş muri dacă te-aş vedea cu lacrimi în colţul ochiului căprui. Nu am mai întâlnit niciodată un om cu un spirit mai viu ca al tău, mai optimist şi zâmbitor ca tine. Probabil, nici nu îmi doresc să o fac. Sunt mulţumită uneori doar să îţi privesc gropiţele sau să te tachinez. De asemenea, iubesc să te analizez în timp ce conduci, pentru că observ mereu cât de mult îţi place să faci asta, iar siguranţa pe care o simt alături de tine, e mângâietor. Pur şi simplu nu aş putea să te văd îndurând suferinţă, deoarece tu eşti cea mai frumoasă parte din mine.

Simply Falling - Iyeoka

Now you're playing these games to keep my heartbeat spinning
You show me love, you show me love
You show me everything my heart is capable of
You reshape me like butterfly origami-yeah

You have broken into my heart
This time i feel the blues have departed
Nothing can keep me away from this feeling
I know i am simply falling for you

Pe aripile vântului- Margaret Mitchell

O carte deosebită!

"Mă chinui din răsputeri să-mi adun gândurile și impresiile și să scriu ceva coerent despre cartea la care stau de cel puțin 3 luni. Pentru că Pe aripile vântului e una dintre cărțile care m-au făcut să sufăr, care m-au chinuit și m-au făcut să plâng. Da, am plâns la final de-am zis că-mi sare cămeșa de pe mine. Ceea ce pentru mine e calificativul suprem pentru o carte extraordinară. Știu, sunt puțin masochistă, însă bine spunea un text de pe un wallpaper pe care l-am ținut multă vreme pe PC: „știi că ai citit o carte bună când ai întors ultima pagină și te simți ca și când ti-ai fi pierdut un prieten drag”.

Sunt atât de multe lucruri de spus despre Scarlett și Rhett, despre Ashley și Melanie, despre Tara, despreMammy, despre toate personajele atât de bine conturate, încât dacă aș scrie tot ce mi-a trecut prin cap când am citit cartea (dacă mi-aș mai putea aminti acum pe loc), aș umple câteva pagini de Word. Sunt atât de multe lucruri care nu se văd în film și care nu ai de unde să le deduci dacă nu citești cartea, sunt atât de multe trăiri și atât de intense, încât e chiar o bătaie de joc să te mulțumești doar cu filmul.

Intru în el spunându-vă că m-am identificat cu Scarlett în atâtea rânduri și am urât-o în atâtea altele încât încă nu-mi dau seama dacă mi-a plăcut de ea sau nu. Desigur că am admirat-o pentru determinarea ei, pentru puterea de a-și reface forțele, pentru capacitatea de a nu se lăsa doborâta nici de moarte, nici de crimă, nici de lipsa de iubire. Pentru faptul că a refuzat să fie o femeie ca toate celelalte, că a ignorat opinia publică și concepția conform căreia femeile n-ar trebui să intre în afaceri, pentru că și-a făcut o promisiune pe care și-ar fi dat și viața să o respecte. „Fiindca îi era cu neputință să trăiască în trecut, pornea cu hotărâre înainte.” Dar n-am s-o port ierta deloc pentru cum s-a comportat cu copiii ei, n-am să-i pot ierta tăcerea și încăpățânarea care l-au făcut să sufere atât de mult pe Rhett. N-am să-i pot ierta superficialitatea exagerată și nici disprețul pentru Melanie. Și cu toate astea, la fel ca și Rhett, acum simt pentru ea „tocmai lucrurile pe care știu că le urăști: milă și un ciudat fel de bunătate”. Milă pentru toată viața grea pe care a avut-o, pentru toate pierderile pe care numai Dumnezeu știe că nu orice om le-ar fi putut îndura, și bunătate pentru că oricât de ipocrită și de superficială și de arivistă ar fi fost, într-un târziu și-a dat și ea seama pe ce lume trăiește cu adevărat.

Scarlett a trăit mereu o viață dublă: aceea reală și aceea din capul ei, imaginară, în care nimeni (în afară de Rhett) nu-i cunoștea gândurile, nimeni nu-i bănuia planurile și sentimentele, care uneori erau peste măsură de scandaloase. Toată dragostea ei pentru Ashley era doar în capul ei pentru că niciodată n-a avut nimic în comun cu el, nu l-a înțeles niciodată, nu i-au plăcut aceleași lucruri ca și lui. Era doar bărbatul pe care nu-l putea avea și nu s-a împăcat cu asta decât prea târziu, când a înțeles că e un om prea slab pentru ea.

Despre Rhett… oh, Rhett cred că e visul oricărei femei, însă nici o altă femeie nu i s-ar fi potrivit așa cum i s-a potrivit Scarlett. Rău dar bun, atât de bun cu oamenii la care ținea, atât de sigur pe el și atât de fin cunoscător al firii  umane. Margaret Mitchell are respectul meu etern pentru zugravirea acestui personaj tulburător și nemuritor. Rhett știa tot timpul cum sa o citească pe Scarlett, cum să îi înțeleagă gesturile și apucăturile, cuvintele și comportamentul, însă n-a știut să o priceapă atunci când era cu adevărat nevoie. Adică a doua zi după ce a lăsat-o pentru a doua oară însărcinată și pe toată perioada convalescenței ei, când a preferat să stea în fața ușii ei decât să intre și să riște să-l scoată afară, atunci când era cel mai important să o citească și s-o înțeleagă, atunci n-a fost în stare… Dar oricât de cerebral ar fi fost, omul ăsta totuși iubea și când iubirea orbește nu poți citi gândurile și interpretarea îți joacă feste. Ah, câta lipsa de comunicare și de sincronizare între ăștia doi… și pe lângă suferința lor, mai suferim și noi ăștia de citim cartea…

Pe aripile vantului mi-a mai plăcut și pentru că e o carte despre război, scrisă de o femeie. Perspectiva e diferită față de toate romanele despre război pe care le-am citit eu. In niciuna nu e descrisă viața celor rămași acasă cu atâta exactitate cum e descrisă aici."

Sursă: Tomata cu scufiţă

Cred că nici eu nu puteam să descriu mai bine decât atât sentimentele amestecate pe care le-am întâlnit în timp ce am citit această carte. De ce? Pentru că au fost multe sentimente, prea multe: de admiraţie, dispreţ şi multă iubire ascunsă în spatele unei personalităţi crude.

Crăciun Fericit!

Aş dori să vă urez un crăciun într-adevăr fericit, cu multe zâmbete, fericire, dar mai ales iubire! Un crăciun fără durere în suflet, fără remuşcări şi ură. Un crăciun în care să realizăm ce înseamnă de fapt această sărbătoare şi să o sărbătorim aşa cum trebuie, adică cu inima plină de dragoste.

24 decembrie 2015

Sunt puțin pierdută într-o lume magică, o lume creată de acest spirit care mă înconjoară. Stau aici și admir bradul recent împodobit, stau aici fără nicio mișcare, deoarece sunt epuizată din cauza fericirii pe care o am în suflet. Sunt îndrăgostită. Sunt îndrăgostită și mă reîndrăgostesc de fiecare dată când îl revăd. Sunt atât de împlinită și mulțumită de propria mea pace sufletească încât nu pot să redau acest lucru în cuvinte. Îmi vine să țip de bucurie, chiar și în acestă oboseală nesfârșită pe care sunt aptă să o simt. Cred că numai un om foarte împăcat sufletește poate să înțeleagă ceea ce simt. Nici nu credeam că poți iubit atât de mult. Nu credeam că o să pot să îl iubesc vreodată cu atâta desăvârșire, că o să pot să fiu atât de zâmbăreață doar văzându-mi familia saltând de fericire sau pur și simplu privindu-mi bradul în ziua aceasta glorioasă. Pentru că, da, e făcută de mâna mea și reprezintă ceva sfânt, ceva ce poți simți numai în adâncul sufletului tău. Ceea ce sunt capabilă să simt, este ceva identic cu perfecțiunea!

Cella Serghi- Pânză de păianjen

"Nu mă interesează un bărbat decât în măsura în care cred că-l stăpânesc ca femeie, în care cred că sunt pentru el, într-un moment din viaţă, o fiinţă unică, de neînlocuit. Ştiu că sunt femei mai frumoase decât mine, dar asta nu are nicio însemnătate, fiindcă oricât de frumoasă ar fi o femeie, se poate totdeauna ivi alta, care să fie şi mai frumoasă; dar cred că poate exista o adâncime sufletească, o sensibilitate, o inteligenţă care pot însufleţi în aşa fel un anumit fizic, care pot crea o feminitate infungibilă, amalgam unic de însuşiri de neînlocuit, cel puţin într-o clipă dată, pentru un om într-un anume climat sufletesc.

În care anume clipă m-am îndrăgostit de el nu voi şti niciodată. Dragostea mea pentru el s-a născut, poate, din nevoia mea de a iubi.

Niciodată nu va şti omul ăsta cât rău mi-a făcut. Am rămas cu un dor... cum să-ţi explic?... neliniştea mea..." 
                                                                                    Cella Serghi

Furtuna de dinaintea liniștii

Ceaţa deasă îmi joacă feste. E prea devreme pentru discuţii serioase, încerc să îmi dezmorţesc simţurile cu o cafea tare, încerc să mă reactivez. Încep să cred că nici ziua aceasta nu va fi prea uşoară, deoarece sunt obligată să lupt împotriva unui val de oameni, care cred că Crăciunul e magic doar din cauza cadourilor şi a prostiilor. E foarte dificil să lupţi împotriva miilor de gânduri prosteşti, să înfrunţi aceste gânduri, iar mai apoi să explici de ce ai făcut-o. E dificil şi nu doar pentru mine. E dificil pentru toţi oamenii, care gândesc diferit, vor să îşi exprime părerea, dar nu pot, deoarece nimeni nu îi ascultă, practic sunt ignoraţi.
 Am să vă povestec ce zi enervantă am avut ieri, am crezut că la un moment dat o să turbez. Am făcut nişte cumpărături într-un hipermarket, şi cum era de aşteptat, toţi oamenii se loveau de mine, făceau feţe de oameni plictisiţi de viaţă, de oameni obligaţi să îşi suporte propriile greutăţi. Nu am avut nimic cu asta, până la urmă fiecare om face ce faţă doreşte, dar îi vedeam cum sunt gata să o ia razna. Ţipau, alergau, copii ţopăiau de parcă viaţa lor depindea de ceea ce fac în acel moment: cumpărături. Am tot încercat să îmi explic de ce oamenii o iau razna în apropierea sărbătorilor şi cred că am găsit un răspuns cât de cât pertinent. Ei doresc ca totul să fie perfect, chiar şi frişca de pe prăjitură. Totul, începând cu decoraţiunile, cu mâncărurile tradiţionale, cu cadourile, cu tot ce înseamnă pentru ei crăciunul. Pentru că mii de oameni trăiesc cu concepţia greşită a tot ce înseamnă crăciun.
 Nu aş vrea să mă înţelegeţi greşit. Desigur, şi eu iubesc să o văd pe mama fericită, pentru că în sfârşit i-am putut dărui mult doritul accesoriu pentru bucătărie pe care şi-a dorit-o tot anul. Dar nu acestea sunt lucrurile care contează pentru mine cu adevărat. Vreau să văd oameni buni şi fericiţi, care ştiu cum să îşi potolească setea de răutate, care işi văd de mica lor viaţă. Jur că nu îmi doresc nimic mai mult de atât şi sunt furioasă că nu pot schimba măcar puţin concepţia aceasta eronată.

Semnal M- La fereastra ta

Atât de autentic românesc!

Văd, la fereastra ta târziu
O lumină şi nu ştiu
De eşti trează sau visezi

Si aş dori să pot intra
Să alung din preajma ta
Tot ce-i trist şi tot ce-i rău
Şi, aş dori să fiu acum O romanţă cu parfum
Să pot sta în părul tau

Anul care vine

În dimineaţa aceasta sunt puţin melancolică. Mai sunt exact două săptămâni până în 2016. Sună al naibii' de ciudat, nu-i aşa? Mă gândeam la lucrurile pe care le-aş fi putut face, dar nu le-am făcut. La oamenii pe care i-am pierdut treptat, nu neaparat anul acesta, doar aşa în general. Mă gândeam, oare exista vreo portiţă deschisă ca să îi pot reprimi în viaţa mea? Cred că aş lăsa orgoliul ăsta stupid la o parte şi aş face-o. La naiba, chiar aş face-o! Dar nu sunt sigură că ar exista vreo cale de întoarcere, nu şi din partea celorlalţi. E momentul în care ne gândim ce am făcut bine şi ce nu, hmm, zici că ar mai conta. Nu putem schimba nimic, decât poate pe noi. Sunt mulţumită de realizările din anul acesta, nicidecum nu e vorba despre asta. E vorba că pe an ce trece, suntem tot mai trişti şi stresaţi, de parcă vezi Doamne, am avea cel puţin două vieţi de trăit. Nu profităm de micile plăceri ale vieţii, rănim oameni, suntem ca nişte persoane fără suflet, care umblă pe străzi ca nişte roboţi nenorociţi, fără sentimente. Oare chiar aşa trebuie să fie? M-am săturat până peste cap să aud promisiuni prosteşti de anul nou, cum ar fi să slăbeşti, să munceşti mai mult sau să călătoreşti mai mult. Promisiunile noastre trebuie să simbolizeze bunătatea şi schimbarea în bine, nimic altrceva! Nici mai mult şi nici mai puţin.

Mircea Eliade, om minunat! Nuntă în cer

“Camaraderia între un bărbat şi o femeie tânără este posibilă numai dacă amândoi sunt foarte inteligenţi sau dacă amândoi iubesc. Altminteri, este o simplă tovărăşie mai mult sau mai puţin insipidă, foarte puţin interesantă sufleteşte, sau o etapă preliminarie unei legături tot atât de puţin interesante. Iar prietenia între un bărbat şi o femeie tânără este, de asemenea, un mare cuvânt, cu majusculă, dacă nu e alimentată de inteligenţă şi susţinută de dragostea pe care fiecare din ei o poartă unei alte persoane. Tovărăşiile acelea agreabile şi impure pe care le numim prietenii se rezumă de cele mai multe ori la vizite frecvente, la oarecare confidenţe şi la o caldă familiaritate; mai sus nu răzbat...

Cine nu ştie, de altfel, că în dragoste nici o certitudine nu e definitivă, că lucrul acela elementar - sentimentul că eşti iubit - trebuie necontenit verificat, căci o singură îndoială, o singură greşeală surpă totul în nebunie şi dezgust? Săptămâni întregi, luni chiar, trăisem într-un extaz continuu şi, uneori, avusesem chiar certitudinea că unirea noastră e un miracol pe care numai câteva perechi l-au trăit desăvârşit în lume. Şi, cu toate acestea, nici o amintire cerească nu mai rămânea pură, fermă, când - din pretexte stupide - îndoiala începea să mi se strecoare în inimă. În acele momente infernale îmi judecam iubita aşa cum îşi judecă orice bărbat întunecat femeia cu care s-a culcat o noapte; cu aceeaşi cruzime, cu acelaşi cinism, cu aceeaşi demenţă...” 
― Mircea Eliade, Nuntă în cer

Lorde- Team

We live in cities you'll never see on screen
Not very pretty, but we sure know how to run things
Living in ruins of a palace within my dreams
And you know, we're on each other's team

Descurajaţi,dar totuşi mergem mai departe..

Nu am prea multă inspiraţie în seara aceasta. Poate una dintre principalele motive, este faptul că e vineri seara, iar eu stau în pat şi studiez Dacia literară. Trebuie să recunosc, nu e ceva foarte interesant, dar parcă în seara asta nici un shot de Jagermaister nu m-ar putea face mai fericită. Sunt puţin iritată şi pierdută în propriile mele gânduri, idei şi senzaţii. Am primit nişte comentarii urâte în legătură cu blogul, nu pot să ascund faptul că acest lucru m-a indispus puţin. Nu am avut niciodată aşteptări de la oameni, în special nu în legătură cu blogul. Nu cred că va înţelege cineva în afară de cei care scriu un blog, ce înseamnă să îţi expui gândurile şi durerile sufletului. Nu e uşor, dar mereu am acceptat  de asemenea şi comentariile negative, la fel ca pe cele pozitive. Suntem diferiţi şi e de parcă de la sine înţeles că nu avem aceleaşi opinii despre anumite lucruri, şi mi se pare normal aşa. Ar fi mult prea monoton şi poate şi puţin ciudat să fim de acord în legătură cu toate. Pur şi simplu, am pus prea mult suflet în ceea ce fac, blogul acesta reprezintă o mare parte din mine. Indiferent că unii oameni îl vor considera banal sau plictisitor, tot acesta va fi locul unde îmi voi aşterne cuvintele venite din inimă. Sunt oarecum mândră de mine, deoarece nu am cerşit niciodată păreri bune despre ceea ce fac, am făcut-o mereu din suflet şi la fel o voi face şi de acum înainte. 

“Cel ce zâmbeşte în loc să urle, va fi întotdeauna învingător.”

Niciodată nu am dat de înţeles cum că mi-ar fi măcar puţin uşor. Am încercat doar să mă ascund în spatele sutelor de aparenţe. Nu mai credeţi că e atât de simplu să te trezeşti dimineaţă de dimineaţă cu sufletul urlând de dor. Dar te trezeşti, pentru că asta ai ales să faci. Aş putea la fel de uşor să zic că nu pot sau că îmi e greu, dar mă întreb de ce să fac asta? De ce, dacă încă mai am tăria să fac faţă acestui dor care nu face altceva decât să scoată suifletul din mine? Pentru numele lui Dumnezeu, nu mai credeţi în aparenţe. Pătrundeţi în sufletul oamenilor, ca să vedeţi dezordinea şi durerea. Sunteţi atât de naivi, încât vă lăsaţi influenţaţi de câte un zâmbet şters. Uneori, stau în autobus şi mă întreb ce se află în sufletul domnului în vârstă, care tocmai s-a aşezat sau ce se ascunde în spatele unui zâmbet paradiziac? Poate doar aparenţe; aşa cum aleg şi eu sau tu să te ascunzi în spatele lor, dar totuşi îmi pun întrebarea dacă acei oameni trecători sunt trişti sau fericiţi. Acest lucru nu înseamnă să fi minunat, înseamnă să fi om în primul rând. Un om normal cu suflet.

Femeia ta, iar mai apoi o femeie oarecare..

"Dar cine ar putea explica de ce ochii unei femei par imenşi, cu flacăra neagră-mov cât timp o iubim, iar când încetăm s-o iubim nu mai vedem altceva decât ochi obişnuiţi?" Mircea Cărtărescu

Aş putea spune, că în ultima perioadă chiar am început să îl admir pe Mircea Cărtărescu. Desigur, în această postare nu aş dori nicidecum să vorbesc despre talentul cu care aşterne cuvintele şi frazele pe hârtie, dar trebuie să admit că are mare dreptate în ceea ce scrie.

Referitor la citatul din cartea "Gemenii", Dumnezeule cât adevăr! Nu am putut să îmi explic niciodată de ce oamenii după ce încetează să mai iubească, dau cu piciorul în tot. Ca femeie, aş putea spune să te fereşti din calea unei femei care a încetat să mai iubească, dar aici e vorba strict numai despre suferinţa simţită. Vorba vine: femeia te ridică, femeia te coboară! Dar cum e cu asta la bărbaţi? În momentul în care nu mai simt nimic pentru tine, nu fac altceva decât să te umilească până în ultima secundă, mă întreb eu, ca să ce? Ah, probabil e vorba despre orgoliul acela neînfrânat, pe care îl putem observa la aproape fiecare bărbat. Bărbaţii îndrăgostiţi reuşesc să vadă femeia iubită ca pe un întreg univers, probabil cu stele cu tot.  Ar face tot posibilul ca aceasta să rămână lângă ei, dar de se întâmplă mai apoi? Văd doar răul primit, nicidecum vreun bine. 

Oare acest lucru e de la sine înţeles? Omul uită de tot binele primit când suferă? Bărbatul este capabil să o vadă pe femeia lui, ca pe una oarecare? E oare vorba despre misoginism? Nu sunt sigură, decât de un lucru: Femeia umilită va pârjoli pământul, îşi va înghiţi amintirile şi tot nu se va uita înapoi! (Alexandru Chermeleu)

Crăciunul nu mai e cum era..

"Crăciunul nu înseamnă cadouri, dacă asta înseamnă nervi. Crăciunul nu înseamnă îmbulzeală, ci mai degrabă retragere. Crăciunul nu e goană irezistibilă de a fi în rând cu lumea care pune bucatele pe masă "ca aşa-i tradiţia". Crăciunul nu e tradiţie. Crăciunul nu e ghiftuială oarbă, nu e năpustire hulpavă după ce ai postit. Crăciunul nu e război în trafic pentru familie. Crăciunul nu e familie daca familia zbârnăie de tensiuni nerostite. Crăciunul nu e Moş Crăciun în alb şi roşu. Crăciunul nu e colind cu orice preţ, supracântat, la ore nepotrivite. Crăciunul nu e o perioadă în care "ne deschidem inima ca să intre lumina sfântă". De ce ar fi închis în restul anului? Crăciunul nu e slogan dulceag sau vorbe mari. Crăciunul nu e reamintirea valorilor morale lipsă. Crăciunul nu e un program special la televizor. Şi nici zâmbet fals nu e Crăciunul. Crăciunul nu e prilej de regret că nu ai cu cine petrece sărbătorile. Crăciunul nu e bilanţ. Crăciunul nu e lumina electrică în exces sau bradul pe care te-ai luptat să-l aduci acasă ca un erou modern. Crăciunul nu e luptă. Crăciunul nu e promoţie. Nu-l găseşti pe rafturile care urlă ca e Crăciunul. Nu e cozonac, caltaboş, tobă, şorici sau vin roşu. Crăciunul nu e ilustrată şi nici fericire tâmpă impachetată în spoturi publicitare cu reni şi Moş Crăciun pentru diferite nise. Crăciunul nu e nimic din toate astea. Nu e drum'n base, nici popcorn sau clubbing. Crăciunul nu e discotecă şi nici fantezie sexuală de iarna. Crăciunul nu e bere. Crăciunul nu e nimic din tot zgomotul ăsta surd şi disonant ca o orchestră mondială care se acordează la nesfârşit fără să mai înceapă să cânte. N-are niciun rost aşa. Nu e despre asta. Nu pentru mine. Mi-o spun în fiecare an, încercând cu disperare să înot spre marginile vârtejului care mă trage la fund unde în malul vâscos zac resturi de sarmale, conserve, reproşuri, un fel de mâzgă sufletească, o inerţie vestedă.

Craciunul e altceva. Crăciunul este momentul în care s-a schimbat TOTUL. Crăciunul e momentul în care Oamenii au descoperit Speranţa prin Iubire."

Sursa: Tudor Chirilă