Nu m-am născut ca să cerșesc înțelegerea, dragostea sau acceptarea oamenilor. Tu NU iubești pentru a primi la schimb iubirea celuilalt. Iubești pentru că a iubi este ceva ce te face fericit. Celălalt îți oferă iubirea lui pentru că consideră că meriți, pentru a-ți oferi o parte din sufletul lui. Dragostea nu se fură. În iubire nu sunt victime, de aceea nu trebuie să contribuim la apariția lor. Nu știu de ce totuși avem aşteptări multiple din partea celorlalţi. Ne aşteptăm să fim iubiţi, avem pretenţia să fim înţeleşi, avem senzaţii că toţi ceilalţi îşi doresc şi ei lucruri similare cu ceea ce ne dorim noi din partea lor. Nu cerem nimic, dar totuși avem așteptarea ca oamenii să ne ofere ce merităm. Greșeala noastră este doar una, faptul că uităm că oamenii nu oferă niciodată ce merităm, ei oferă mereu mai puțin, ei oferă mereu ceea ce consideră ei că merităm. Uneori, nimic, nici măcar un zâmbet sau o încurajare. Am nevoie de restabilire emoţională, am nevoie de linişte, am nevoie de pace. Am nevoie mai ales de tine, pentru că tu ești cea mai mare pace a mea, dar totuși cel mai mare zbucium. Așa capricioasă, indecisă, emotivă, dramatică, slabă, egoistă, arțăgoasă, zgomotoasă, naivă, orgolioasă cum sunt, am nevoie de dragoste. Pentru că respir prin dragoste, trăiesc prin dragoste. Am toane, întrebări, dileme, emoții, frustrări, încredere oarbă și uneori mă grăbesc să judec,eu sunt capabilă să îmi pun toate defectele pe tavă. Uneori mint, sfidez, provoc, țip, ignor, dau ultimatumuri, dar tot ce fac, fac cu sinceritate. Niciodată nu am pretins că sunt altceva, că sunt mai bună, dar simt, greșesc, iar apoi fac tot posibilul ca să mă iert. Cei ce vor să se bucure de calitățile mele, trebuie să îmi accepte defectele întâi. Trebuie să înțeleagă că tot timpul voi spune exact ce gândesc. nu mă voi ascunde in spatele vorbelor alese sau a aparențelor. Trebuie să înțeleagă că asta sunt eu cu suma tuturor defectelor mele, neschimbată. fără a-mi încălca principiile.
