Is it ME?

Win or learn, but never lose

Eu: Cred că pur și simplu m-am obișnuit să pierd oameni. E ca și cum aș juca șah, iar ei ar ieși unul după celălalt din joc. Știi, cel care rămâne, câștigă definitiv.

Ea: La naiba! Trebuie să te obișnuiești cu pierderea oamenilor, ce teorie dură mai e și asta?

Eu: Nu e o pierdere foarte dură sau dureroasă. Ajunge să spui ceva greșit, să începi să îți exprimi sentimentele, iar în acel moment, ei ies din viața noastră fără nici un amărât de adio. Sau fără să se mai întoarcă vreodată.

Ea: Cum îți dai seama că nu se vor mai întoarce sau pur și simplu că vor să plece? 

Eu: Sunt semme foarte mici, pe care e îngozitor de greu să le observi. Știi.. Nu e a ca și cum ai observa că urmează furtună. Semnele sunt mici: cuvinte, priviri sau poate niște atingeri. Nimic concret.

Ea: De ce crezi că nu se vor întoarce? Ei nu pot renunța pur și simplu așa. 

Eu: Ei pot renunța mult mai simplu decât am crede uneori. Probabil sentimentul de respingere îi face să facă asta. Uneori jocul este unul foarte puternic, lăsând apoi amprente mari. Cicatrici pe suflet, care te marchează toată viața. Impactul poate fi prea dur, poți cădea.

Ea: Apoi? Te mai ridici? 

Eu: Mereu. Mereu trebuie să înveți ceva din joc sau chiar să câștigi, dar niciodată să pierzi! Să te pierzi de tot. Doar că uneori cazi pe un parchet prea laminat și reușești să te ridici abia la următorul impact, mai dureros.

Ea: Ce înseamnă să pierzi? Tu ce ai pierdut?

Eu: Mereu am avut ceva de pierdut, iar apoi ceva de câștigat. Niciodată doar una sau alta. Vin la pachet. 

Am pierdut încrederea în oameni, ei te mint mereu. Doar că au acest talent, acest talent de a te păcăli cu zâmbetul pe buze și cu dinții albi la vedere. Oamenii sunt răi, foarte răi. Îți numără greșelile pe deget, iar apoi te rănesc și o iau la fugă. 

Ea: În monentul acesta ce simți? Ești sătulă de aceste pierderi?

Eu: Nu simt nimic, decât un gol în locul acelor oameni prea răi care nu m-au vrut dintr-un motiv sau altul în viața lor. Orgoliul își are un mare rol în tot jocul acesta cu pioni sau oameni sau ce or fi. Dessigur că sunt sătulă, prea sătulă.

Ea: Iar acum? Ce se va întâmpla? 

Eu: E clar.. Vei pleca și tu...

Happy Birthday my cherry!

Mereu am fost de părerea că începutul este cel mai greu, dar m-am înşelat atunci când te-am cunosc pe tine. Ne-am apropiat foarte uşor, iar apoi totul a venit de la sine. O prietenie născută probabil, din capriciul adolescenţei şi dorinţei  de a ne distra. Acum ai şaisprezece ani, frumoas-o. Trebuie să ştii, că viaţa nu e deloc uşoară şi că oricât mi-aş dori, nu aş putea să ţi-o uşurez, dar totuşi pot face un singur lucru, iţi pot promite un singur lucru: îţi voi fi alături necondiţionat.  Îţi doresc multă sănătate, împlinire şi să fii iubită, pentru că dacă cineva merită acest lucru, această persoană eşti TU!

They kicked you out for the last time

Rămâi puţin cu buza umflată, în momentul în care eşti dat afară din viaţa unui om a patra sau chiar a cincea oară în viaţa ta. Noi oamenii, puţin cam stupizi ce e drept, mereu ne întrebăm apoi, unde am greşit? Probabil greşeala nu a fost a noastră, a fost doar un lucru instinctiv, venit deodată cu o ură ascunsă şi cu o dragoste de faţadă. Când e momentul când jurăm că ei ne vor da afară din viaţa lor pentru ultima dată? Când va fi momentul când renunţăm într-un final la lupta asta oarbă şi iertăm? 

Simt că am lăsat un lucru să plece definitiv din viaţa mea, după ani şi ani de suferinţă, trădare şi mereu existenţa unui semn de întrebare, am lăsat-o să plece.. 

Nu trebuie să fim prezenţi în viaţa unui om, care nu ne vrea sub nici o formă!

Baloane colorate & vise plăcute

Aș vrea să fiu luată și eu de un grup de baloane multicolore cu heliu.. Dacă tot în majoritatea serilor adorm fără să am habar, de la oboseală.. Noapte bună! 

I choose to fight, not to loose

Uneori am impresia că viața e atât de simplă, că trebuie doar să facem fiecare lucru respectiv fiecarei vârste. Atunci când suntem adolescenți deseori ni se spune, că suntem cu capul în nori, că visăm neîncetat și că nu o să ne oprim până nu ne lovim de realitatea mult prea dură, sau mai bine spus mult prea crudă. În momentul în care te lovești de acest perete, te întrebi dacă nu cumva viața e totuși puțin mai grea, decât ți-ai imaginat-o tu. Greutatea vieții nu știu dacă înseamnă să ai patru teze pe semestru, o grămadă de învățat, iar apoi un examen, care se spune că este "examenul vieții", bacalaureatul. Nu cred sincer că aceasta este greutatea aia înfiorătoare care ar trebui să ne cutremure. Mai de grabă loviturile primite sub centură, atunci când ne vom maturiza de-adevăratelea și va trebui să trăim din propria noastră muncă, când vom avea o familie de protejat și când timpul va avea foarte multă importanță pentru noi.

Sunt perfect conștientă de lucrurile spuse mai sus, de aceea încerc să "practic" viața mai degrabă ca o luptătoare decât ca un om/adolescent care nu înțelege viața și nici sensul ei. Am ințeles-o, de aceea învăț foarte mult, ca apoi să nu rămân cu un mare regret peste câțiva ani buni. De ce să nu fac asta dacă pot să o fac și nu mă coastă nimic decât puțină atenție și răbdare? Sunt clasa a zecea, ce altceva aș avea de făcut? În afară de a hoinări prin cluburi. Totuși la astfel de vicii nu pot să renunț, dar le las pentru weekend-urile care îmi umple sufletul! 

Never a victim!

Forever a fighter!

Fall

Just like the season, when people change.. 

Keep calm and follow your DREAMS

Regret enorm de mult că am renunţat, dar pur şi simplu am obosit, am înnebunit, am căzut şi am refuzat să mă ridic. Am făcut toate acestea pentru că sunt o capricioasă nebună, care refuză să meargă mai departe uneori. Îmi pare rău, că a trebuit să mă vedeţi slabă, voi puţinii care mă mai urmăresc, mă mai admiră pentru puţinele mele calităţi. Probabil dorul mă face să fiu aşa sau m-a făcut si fi fost aşa. O să merg mai departe indiferent de starea mea de spirit sau alte idioţenii absolute.

Fuel to Fire

“But then fall comes, kicking summer out on its treacherous ass as it always does one day sometime after the midpoint of September, it stays awhile like an old friend that you have missed. It settles in the way an old friend will settle into your favorite chair and take out his pipe and light it and then fill the afternoon with stories of places he has been and things he has done since last he saw you.” 

Wake Me Up When September Ends

Nu  sunt în stare să le dau sfaturi fetelor mele, din moment ce am ajuns într-un punct în care nici eu nu am habar cum ar trebuii să procedez în legătură cu viaţa mea, oamenii morbizi care mă înconjoară.
Mă simt doborâtă. Mă simt obosită şi incapabilă să fac lucturile pe care trebuie să le fac, să mă pregătesc pentru liceu din nou, să zâmbesc sau să merg mai departe. Mă simt rău. Mă doare capul şi habar nu am ce dată e..

DO YOU?

they are taken away from me

Why I am always forced to remove people from my life? Or why I am forced to not give any chance to come in my life? To hug me, to love me, to be my friends.. Oh My God.. It's to Hard.

Mood swing, hate.. and revenge

Îmi pare nespus de rău că prima zi din luna septembrie trebuie să dezamăgesc oamenii de lângă mine, dar totuși nu vorbesc despre nici o persoană la care mă refer într-un mod direct, vorbesc despre oamenii care mă plac câtuși de puțin. Ahh, la naiba, măcar puțin.

M-am săturat și chiar e dureros să îndepărtez oameni de lângă mine, doar din cauza unei spaime pe care nici eu nu mi-o voi putea explica vreodată. Frica de a nu fi rănită, păcălită de aparențele mult prea false . Dependența, un impuls care în clipa în care este tolerat, este imposibil de liniștit. 

Par atât de puternică, de răzbunătoare și de-al naibii de rea, impunătoare și cine mai știe cum par în ochii altora. De parcă ar conta, desigur. Am reușit de multe ori să îmi stăpânesc lacrimile și frica, evocând doar răutate și priviri parcă ucigașe. Nu mă înțeleg nici eu. Sunt atât de speriată, încât sunt în stare să mă apăr de orice, oricine, oricând.