Uneori am impresia că viața e atât de simplă, că trebuie doar să facem fiecare lucru respectiv fiecarei vârste. Atunci când suntem adolescenți deseori ni se spune, că suntem cu capul în nori, că visăm neîncetat și că nu o să ne oprim până nu ne lovim de realitatea mult prea dură, sau mai bine spus mult prea crudă. În momentul în care te lovești de acest perete, te întrebi dacă nu cumva viața e totuși puțin mai grea, decât ți-ai imaginat-o tu. Greutatea vieții nu știu dacă înseamnă să ai patru teze pe semestru, o grămadă de învățat, iar apoi un examen, care se spune că este "examenul vieții", bacalaureatul. Nu cred sincer că aceasta este greutatea aia înfiorătoare care ar trebui să ne cutremure. Mai de grabă loviturile primite sub centură, atunci când ne vom maturiza de-adevăratelea și va trebui să trăim din propria noastră muncă, când vom avea o familie de protejat și când timpul va avea foarte multă importanță pentru noi.
Sunt perfect conștientă de lucrurile spuse mai sus, de aceea încerc să "practic" viața mai degrabă ca o luptătoare decât ca un om/adolescent care nu înțelege viața și nici sensul ei. Am ințeles-o, de aceea învăț foarte mult, ca apoi să nu rămân cu un mare regret peste câțiva ani buni. De ce să nu fac asta dacă pot să o fac și nu mă coastă nimic decât puțină atenție și răbdare? Sunt clasa a zecea, ce altceva aș avea de făcut? În afară de a hoinări prin cluburi. Totuși la astfel de vicii nu pot să renunț, dar le las pentru weekend-urile care îmi umple sufletul!
Never a victim!
Forever a fighter!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu