Ultima zi din septembrie

Of, dar nu aşteptarea ne omoară, ci dorul. Nu revederea e divină, ci acea strângere în braţe care aduce înapoi tot ce furase distanţa.

                                          Nu aşteptarea ne omoară, ci dorul de cel drag. Poţi aştepta o viaţă întreaga omul care pe care îl iubeşti şi care ştii că te iubeşte aşa cum poate el mai bine. Îl poţi aştepta pentru că iubirea lui ţi-e certitudine că nu va întârzia mai mult decât i se permite. Dar dorul e ucigător. E ucigător pentru că ştii cum e să îl ai în braţe, nu doar în suflet, pentru că ştii cum e să te mângăie, nu doar să te aline amintirea lui. Dorul e ucigător pentru că în loc să îl ai pe el lângă tine, trăieşti doar cu momentele în care l-ai avut. Nu aşteptarea ne omoară, să aştepţi e uşor. Dorul e chinuitor, pentru că dorul e o durere de suflet. Şi cât de tare doare sufletul când are nevoie de alinarea celui drag…

                                          Nu revederea e divină, ci acea strângere în braţe care aduce înapoi tot ce furase distanţa. Să revezi… Să îl revezi pe cel drag nu înseamnă nimic după ce l-ai visat în fiecare noapte şi ţi-a urmat fiecare gând. Dar acea strângere în braţe… Aceea ţi-l aduce pe el cu adevărat. Acea strângere în braţe îţi alungă dorul din inimă şi ţi-l aduce în suflet pe el.

                                          Şi să ştiţi că ochii care nu se văd, se uită numai dacă nu s-au iubit, dar dacă s-au iubit, se vor iubi mai mult după revedere. Se vor dori mai mult şi se vor preţui mai mult. Şi toate astea pentru că iubirea are puterea de a schimba totul. Distanţa apropie, iar greutăţile te fac mai puternic, nu mai slab.

                                          Nu aşteptarea ne omoară, ci dorul. Nu revederea e divină, ci acea strângere în braţe care aduce înapoi tot ce furase distanţa.

Sursă: Dama de Treflă

How can emptiness be so heavy?

Sometimes everything I feel it's that I'm empty. I try to not say anything, but it seems like it's impossible. I'm lost in this endless emptiness. I'm looking to make new friends, I want some new faces in my life, but this time, I'd like this face to be real. If you see me on the street, on a rainy day, you gonna think that I'm insane. Why? That's the question. You will see the interminable tiredness on my face, the constant search for true friends (sure, if that exist somewhere) and the most scary will be my eyes in tears. What kind of tears? That's the question. Perhaps tears of longing, hatred or desire? I also hate liars. They lie about their life, their feelings even about their dog. The boulevard (not the boulevard of broken dreams, I promise) it's crowded  with cheaters. That's our life. We lie without barriers, but we don't realize that we lie to ourselves.

"I wanted to write down exactly what I felt but somehow the paper stayed empty
and I could not have described it any better"

Frustrată,obosită,stresată,supărată,nervoasă.Toate într-una.

A trecut abia o săptămână de când a început liceul, iar eu mă simt atât de epuizată încât nu cred că o pot exprima prin cuvinte. Seara, la ora 8:00 PM mă târăsc prin casă cu ceaşca mea preferată în mână, de parcă ar fi 3:00 AM. Toate acestea, desigur, cu nişte dureri îngrozitoare de cap. Mă trezesc în fiecare dimineaţa la 6:00 AM cu ajutorul unei ceşti de cafea negre, dar în zadar. Încă din prima săptămână nu am făcut altceva decât să stau toată ziua în bancă şi să citesc o carte bună (Coliba unchiului Tom- Harriet Beecher Stowe). Nici nu ştiu, mă simt ca o stupidă vorbind despre liceu sau despre orice legat de liceu. Pur şi simplu aş vrea să plec undeva cât mai departe (cel puţin la 1500-2000 km), singură. Sunt ofensată şi dezamăgită de oamenii din jurul meu, Din nou. Iar. Din nou. Nu pot să pricep cum un om pe care îl iubeşti mai presus de orice se poate schimba atât de mult, poate deveni atât de nesuferit şi răutăcios (lucru pe care nu îl suport în general la oameni). Aş da orice ca să pot schimba în bine un om, dar uneori acest lucru nu depinde doar de noi. Mă simt atât de indecisă acum, habar nu am cum ar trebui să reacţionez sau să acţionez. Cert e că nici eu nu mă înţeleg, dar ştiu sigur că aş da orice ca acest om să fie la fel de bun în continuare, cu acel suflet şi zâmbet de copil. Cer atât de mult? Cred că da sau poate chiar sunt convinsă că da, îmi e doar greu să accept anumite lucruri. Probabil am nevoie de mai mult somn sau de o beţie. Week-end fain vă dorim! Eu şi cafeaua.

21 guns

Do you know what's worth fighting for,

When it's not worth dying for?

Does it take your breath away

And you feel yourself suffocating?

Does the pain weigh out the pride?

And you look for a place to hide?

Did someone break your heart inside?

You're in ruins

"Fiecare clipă de căutare este o clipă de regăsire."

"De aceea e aşa de important să laşi anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele. Oamenii trebuie să înţeleagă că nimeni nu trişează, uneori câştigăm, alteori pierdem. Nu aştepta să ţi se dea ceva înapoi, nu aştepta să ţi se recunoască efortul, să ţi se descopere geniul, să ţi se înţeleagă iubirea. Încheie nişte etape. Nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa ta. Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti!"

                                           Paul Coelho

Prima zi ploioasă de toamnă

"Începem plimbările prin parc, când alergăm cu piciorul după frunze, când soarele îţi încălzeşte spatele,când frunzele vin una dupa alta de sus şi se lovesc atât de sec de pământ.Acolo jos, pe pământ ,frunzele devin un amestec de culori. Încerc să-mi aduc aminte de ultima plimbare în parc.Nu reuşesc...

Serile de toamnă au farmecul lor.

Grădina se umple de flori tomnatice, poate cele mai parfumate flori din tot decursul anului, în curte începe să miroasă a struguri copţi.

Soarele care apune şi te anunţă că s-a mai sfârşit o zi, răceala care devine din ce în ce mai ascuţită, aerul rece care te face să te grăbeşti spre casă.

Şi asta nu pentru că ar fi frig afară, dar nu poţi suporta răceala cu care te tratează.

Te duci acasă, şi îţi revii cu un ceai fierbinte băut lângă geam.Te uiţi cum a dispărut verdele crud, cum a fost înlocuit de acel ruginiu în diferite nuanţe.

Gândul că mâine vei găsi copacii mai dezveliţi, gândul că poate ploua. Ploile toamnei, sunt atât de reci încât te gândeşti că pământul chiar suferă, Îl cuprinde dorul de zilele fierbinţi de vară.

Toate aceste gânduri te fac să tragi şi mai bine pătura pe tine şi să adormi cu acel miros de toamnă.

Toamna ne face mai buni, mai tandrii, poate şi mai generoşi, acum depinde de starea în care te găseşte."

Sursa: Blog de Miere