Remember those walls I built, well Baby they're tumbling down..

It's like I've been awakened
Every rule I had you breaking
It's the risk that I'm taking
I ain't never gonna shut you out

Everywhere I'm looking now
I'm surrounded by your embrace
Baby I can see your halo
You know you're my saving grace

Our song. I'm so sorry.

Sadness comes out at night

Lumină semiobscură, un playlist de melodii care îmi însoţesc melancolia şi mirosul de orhidee sălbatică care îmi invadează căile nazale.

Am repetat azi de nenumărate ori în mintea mea că sunt nefiricită şi furioasă. Măcar dacă aş putea plânge pentru a-mi revărsa furia. Tot ce simt e că sunt sătulă să fiu cuminte, pentru că dacă eşti la locul tău, nu faci prostii, atunci lumea vrea mai mult de la tine. Toţi vor vrea câte o bucată din tine. Din sufletul şi fericirea ta, iar apoi tu cu ce vei rămâne? Cu un gol. Cu un mare gol care îţi otrăveşte sufletul ca naiba, iar apoi toţi spun că eşti rea. E ca şi o formulă matematică, doar că e puţin mai complicată, deoarece această formulă nenorocită nu include cifre, ci sentimente. 

Am un sentiment de singurătate de câteva zile. Mă simt neînţeleasă, deşi tot încerc să trăiesc cu aceleaşi senzaţii şi gânduri cu care am trăit până acum, nu reuşesc. Nu am pretenţia să fiu înţeleasă (sau poate că da, dar nu vreau să recunosc), îmi doresc doar să fiu lăsată oarecum în pace. Doamne, de fapt nici eu nu pricep ce vreau! Vreau doar ca această senzaţie de frică şi pustietate să fie alungată, nu îmi pasă cum. 

Iar cea mai oribilă parte este, că într-un moment de sinceritate, am recunoscut că de fapt nimeni nu poate să îmi alunge aceste oribile sentimente.

Realitatea aruncată în rânduri

"Bănuiesc că așa funcționează viața. Că ăsta e cursul ciudat al lucrurilor. Tragi prima sorbitură de coniac și simți un gust plăcut sau un gust rău, poate chiar dezgustător. Depinde de gustul fiecăruia. În orice caz, simți cum îți arde gâtul pe interior. Dar întotdeauna gustul ăsta dispare după puțin timp. Mai iei o înghițitură, poate chiar mai desfaci o altă sticlă. Te obișnuiești cu gustul ei. Mai devreme sau mai târziu realizezi că nu mai are nici un gust, de fapt. Vezi tu, așa e viața. Îți cumperi o haină nouă, și ești super încântat de achiziția ta. Sau o pereche nouă de pantofi. Ești numai un zâmbet, pe moment. Dar câteva luni mai târziu, haina care te-a bucurat într-atât de mult va sta pe undeva uitată în fundul șifonierului. Pantofii noi și frumoși la fel. Gândește-te la momentul când îți cumperi un telefon nou. Îl aperi la început cu prețul vieții tale, îl folosești cu atenție, cu grijă și migală, sau cu un soi de mândrie bizară și inexplicabilă, de parcă ți-ai fi achiziționat un instrument care-ți alungește și prelungește în mod fericit existența. Apoi vine ziua în care îl vei arunca, fără să acorzi vreo importanță majoră acestui lucru. Vei ridica din umeri, spunând că e deja un instrument depășit. Gândindu-mă la toate acestea, bănuiesc că așa se derulează viața, de fapt. Și că rețeta asta acoperă toată existența noastră. Elsau ea îți spune toată ziua te iubesc, te iubesc, te iubesc, iar după un timp toate acestea nu mai înseamnă nimic. E același lucru cu a bea un pahar de vodcă sau cu momentul în care guști din apă."

Sursa: Road to Sophistry

Te vreau lângă mine! 4 ani din 4

Mi se pune deseori întrebarea dacă nu m-am plictisit, dacă nu îmi doresc să "zbor" în braţele altui băiat sau tot felul de întrebări de acest gen. Mereu mi s-au părut nişte întrebări mult prea ciudate ca să răspund, căci eu cred că un cuplu care sărbătoreşte aniversarea relaţiei lor de patru ani, nu îşi doreşte altceva decât să fie împreuna şi din iubire,logic. 

Azi, nu sărbătorim altceva decât mamă, nu îmi vine să cred încă, patru ani de iubire. E un sentiment minunat, să ştiu că persoana pe care o ador e lângă mine de atâta timp, că ne-am sprijinit reciproc şi uneori în situaţiile de criză am reuşit să ne calmăm, dar mai ales să o luăm de la capăt. Sunt fericită, sunt emoţionată, sunt îndrăgostită! Da, îndrăgostită, chiar şi după 1440 de zile petrecute cu omul care m-a învăţat cum să fiu puternică, să iubesc şi cum să îmi impun respect. Acel om minunat, care m-a văzut într-un hal îngrozitor, dar totuşi dimineaţa mi-a spus că sunt splendidă. Îi mulţumesc acestui om din suflet pentru tot!

Îţi mulţumesc că mi-ai însorit zilele ploioase, dar mai ales că mi-ai permis să te fac fericit!

Daca vrei să vezi zile mai bune, tu fii schimbarea ce vrei s-o vezi în lume!

Cum ar fi să te trezeşti cu zâmbetul pe buze
Să poţi fi tu, fără ca nimeni să te acuze
Hai spune-mi tu

Cum ar fi să sari când vrei peste o zi de muncă
Să ai puţin, însă puţinul să-ţi ajungă
Hai spune-mi tu

Cum ar fi să creadă toţi într-un singur Dumnezeu
Să nu avem nevoie nici măcar de un leu
Hai spune-mi tu

Ce bine ar fi să nu lăsăm banii să vorbească pentru noi
Bogăţia e în inimi, nu în foi
Tu spui că sunt, tu spui că sunt

Un visător
Dar lasă-mă aşa
Te rog, nu mă schimba

O zi oarecare, dar totuși însorită

E ora 10:23, o dimineață destul de "însorită", o nouă zi de cugetare și confuzie. Cred că este una la fel ca celelalte. Diferența este, că acum sunt în pat, odihnită, dar de fapt ar trebui să mă aflu la ora de sport, la liceu. Nu îmi pasă. S-a adunat toată oboseala, toată nevoia de somn și de odihnă. Mi se rupe de-a dreptul. Mă simt poate puțin ofensată, dar cu o liniște interioară care mă surprinde chiar și pe mine. Nu mai am chef de oameni tâmpiți, care nu fac altceva decât să caute nod în papură, să mă streseze și să îi ia dracu'! Nu am un anume program pentru astăzi, cred că îmi doresc pur și simplu să dorm, să pierd timpul, să vizionez seriale, nu cred că vreau să ies ca să văd oameni triști, stresați, molipsitor de triști și de stresați.

E o zi ca oarecare, dar totuși nu e o zi oarecare. Știu, nici eu nu sunt capabilă să mă înțeleg. Mi-aș fi dorit ca în dimineața aceasta ( de fapt la fel ca în toate diminețile), să mă trezesc cu niște brațe încolăcite în jurul meu, cu buze lipite de tâmpla mea sau cu orice ce ar putea însemna iubire. Îmi e prea dor ca să mă gândesc la aceste lucruri acum, nu vreau să îmi provoc răni singură, deși sunt expertă în asta. Weekend-ul o să mi-l petrec probabil pe acasă, nimeni nu a reușit să mă convingă să ies prin oraș, refuz să îmi părăsesc minunata lume. Am început să citesc o nouă carte (deși abia luni am terminat-o pe cea de la Sandra Brown), care pare interesantă, deși descrie o religie islamică și stilul de viață al acestor musulmani, care de cele mai multe ori sunt un subiect tabu. : Emily Marsh Scott, Rămân secretele Istambulului. Îmi place această scriitoare, deoarece știe să facă legătura dintre musulmancele Orientului Mijlociu și femeile moderne fashioniste 

și din Vestul Europei, dar mai ales din S.U.A. care reprezintă o oarecare emancitate al femeilor din zilelor noastre.

Iar acum, tot ce îmi doresc este o ceașcă de cafea și o lectură bună! 

Vă doresc un week-end deosebit! 

4 ani minunați

Acum patru ani am început o poveste cu degetele puțin tremurând, iar acum tot ce îmi doresc este să merg mai departe cu această poveste. Mă simt recunoscătoare și fericită, deoarece aici mi-am revărsat de cele mai multe ori frustrarea, dragostea, neliniștea în cuvinte. Sunt ferm convinsă că acești patru ani ne-au schimbat pe toți, au lăsat probabil o urmă adâncă în inima noastră, probabil de neschimbat. 

Vă mulțumesc pentru toată susținerea virtuală, spirituală care m-a ajutat de cele mai multe ori să merg mai departe!

Vă mulțumesc pentru răbdare, pentru că există totuși o diferență între primele și penultimele postări, am evoluat din dorința de a scrie fără să am prea mult habar de "bloggerit".

Acest blog, este parte din mine!

14.05.2011
 

Lumea cărților

"Cu toate că sunt una dintre persoanele care încearcă să promoveze cititul cu orice ocazie, cu blogul ăsta, prin vorbe, printre prieteni și așa mai departe… cititul nu e pentru oricine. Iar când spun cititul, nu mă refer la cărțile citite în liceu sau  una răzleață, o dată pe an. Mă refer la cititul ăla cu aviditate, cu pasiune susținută, indiferent că ai timp, că n-ai timp. Felul acela de a citi chiar dacă ești obosit, e ora 2 dimineața și ți se închid ochii, dar mai vrei să termini un capitol. Să-ți pui viața on hold, un weekend întreg, să te închizi în casă și să devorezi paginile cărților. Asta înseamnă pentru mine citit. Și asta nu este pentru oricine. Dealfel nici nu trebuie să fie pentru oricine. Îți trebuie o oarecare profunzime, o doză de naivitate, de dulce delăsare și boemie, ca să te bucuri de lumea cărților. Dacă nu ai chestia asta în suflet, nu merge și pace."

Sursa: Cărți, Cafea și Tutun 

17 years old

Această zi aș putea să o numesc chiar frumoasă, cu mici dezamăgiri pe care am încercat să nu le bag în seamă. Am zâmbit toată ziua indiferent de situație, lucru rar întâlnit la femei. Ehh, dar măcar azi.

M-am trezit la ora 6:00 (ora obișnuită de trezire) și mai apoi mi-am început activitățile clasice ale dimineții, cu o ceașcă de cafea. Azi, le-am zâmbit tuturor deoarece chiar m-am simțit fericită și împlinită. Șaptesprezece ani minunați, perfecți, sănătoși. Mulți oameni mi-au urat un călduros la mulți ani și ce m-a bucurat cel mai mult a fost, că aceștia nu mi-au urat la mulți ani din obligație, ci din suflet. Am simțit asta. 

După orele petrecute la liceu, m-am întâlnit cu o persoană foarte dragă mie ca să îi urez și eu la mulți ani, deoarece ea a împlinit 18 ani. Ea este majora mea preferată, de azi! După aceea am luat prânzul cu fetele mele, niște fete extraordinare care mă ajută când nă aștept mai puțin, minunate.

După masa am petrecut-o cu familia care mi-a făcut multe surprize, apoi mai târziu am luat cina cu o prietenă din copilărie.

Nu pot să neg că nu m-am gândit mult la faptul că prezența lui îmi încălzea sufletul și marea mea dorință era să fiu îmbrățișată de iubirea mea în ziua în care mai cresc un an! 

Vă mulțumesc din suflet pentru tot,dragii mei citirori! O noapte frumoasă!