Am repetat azi de nenumărate ori în mintea mea că sunt nefiricită şi furioasă. Măcar dacă aş putea plânge pentru a-mi revărsa furia. Tot ce simt e că sunt sătulă să fiu cuminte, pentru că dacă eşti la locul tău, nu faci prostii, atunci lumea vrea mai mult de la tine. Toţi vor vrea câte o bucată din tine. Din sufletul şi fericirea ta, iar apoi tu cu ce vei rămâne? Cu un gol. Cu un mare gol care îţi otrăveşte sufletul ca naiba, iar apoi toţi spun că eşti rea. E ca şi o formulă matematică, doar că e puţin mai complicată, deoarece această formulă nenorocită nu include cifre, ci sentimente.
Am un sentiment de singurătate de câteva zile. Mă simt neînţeleasă, deşi tot încerc să trăiesc cu aceleaşi senzaţii şi gânduri cu care am trăit până acum, nu reuşesc. Nu am pretenţia să fiu înţeleasă (sau poate că da, dar nu vreau să recunosc), îmi doresc doar să fiu lăsată oarecum în pace. Doamne, de fapt nici eu nu pricep ce vreau! Vreau doar ca această senzaţie de frică şi pustietate să fie alungată, nu îmi pasă cum.
Iar cea mai oribilă parte este, că într-un moment de sinceritate, am recunoscut că de fapt nimeni nu poate să îmi alunge aceste oribile sentimente.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu