Geografia sufletului

Sunt invidioasă pe acei oameni, care au șansa să trăiască în cele mai minunate orașe ale lumii. Mă gândesc în fiecare zi la acest lucru. Nu e o invidie obișnuită; e ceva de nedescris. În unele momente aș da orice ca să mă trezesc într-o stație de metro super aglomerată la o oră de vârf al zilei, într-un oraș cum ar fi New York, Londra, Budapesta, Paris sau Tokio. Niciodată nu am mai fost atât de îndrăgostită de ceea ce reprezintă de fapt   un oraș; toată arta aceea contemporană, oameni de toate naționalitățile, micro fashion și macro fashion, toate simbolurile și construcțiile faimoase. Consider că fiecare oraș are ceva magic,  un suflet uriaș, care poate primi pe oricine, indiferent de vârstă sau de sex. Mă întreb cum e posibil să iubesc ceva ce nu am văzut niciodată, să fiu atât de îndrăgostită de toate muzeele și parcurile din aceste metropole. Încerc să îmi explic asta zi de zi, dar cred că aș putea să o numesc numaidecât, geografia sufletului meu.

Oare mai ştim ce înseamnă un lucru cu adevărat bun?

"Trăim într-o societate în care consumăm totul, plătim, consumăm, aruncăm. Trăim într-o societate în care funcţionează mai mult ca niciodată regula “oricine este de înlocuit”. Ne aprindem repede şi ardem la fel de repede, suntem tensionaţi, ne zbatem, suntem ofensivi, credem că mereu are cineva ceva cu noi, ca suntem nedreptăţiţi.

Ne dorim sa stam cu curul pe scaunul unei masini de 300 de cai putere, vrem cei mai scumpi pantofi din mall. Ne umplem cosurile la cumpartauri cu zeci de lucruri si aruncam din ele pentru ca asa suntem…consumatori. Si in relatii facem la fel. Ne aprindem repede si ardem la fel. Suntem o torta de unica folosinta. Un fitil care se aprinde si care nu are lumanare. Ni se cuvine orice si vrem totul. Nu ne mai bucura o cafea bauta pe terasa intr-o dimineata insorita de martie, nu ne mai bucura un mesaj de “buna dimineata”, o poza, o floare, o ciocolata. Vrem tot. Pentru ca ni se cuvine. Nu ne multumim cu putin.

Îmi aduc aminte de bucuria aia din copilărie când primeam un cadou. Îmi e dor de bucuria aia. De momentul ăla în care primeam o minge şi dormeam cu ea in pat, lângă pernă. Să o văd mereu, să mă bucur de ea. Acum nu ne mai bucuram când primim ceva. Indiferent ce. Ni se cuvine. Era normal să primim. Era mai limpede ca apa unui izvor şi mai puternică ca lumina zilei. Ne luptăm cu adversari imaginari, suntem mereu neîncrezători, falşi. Credem că noi trăim drame existenţiale..şi că cei din jur nu au nicio grijă. Uităm să ascultăm problemele prietenilor, ştim doar ce avem noi de spus şi vrem ca toată lumea să ne asculte.

Suntem o portavoce stricată care nu se mai aude..şi cu toate astea noi incă ţipăm in ea. Nu avem repere, ne luăm ca modele oameni care nu au niciun model, uităm cine suntem şi vrem mereu să fim miezul, credeam că fara noi nu se poate. Consumăm şi ni se pare normal sa aruncăm imediat ce am consumat. Nu mai avem timp de noi. Când începem o relaţie în loc să ne bucurăm de persoana de lângă ne futem creierul cu tot felul de probleme imaginare şi cu voia noastră lucrăm la distrugerea încet şi sigur a relaţiei respective.

Suntem preocupaţi de ceea ce face rău cel de lângă noi şi uităm că şi noi facem acelaşi lucru. Ne este mult mai uşor să criticăm, să aruncăm cu noroi în alţii decât ne facem noi curat în curtea noastră plină de bălării. Ne dăm seama că ne pierdem oamenii dragi după ce se întâmplă asta. Şi nu ştim care sunt cauzele, de ce s-a ajuns aici. Ne uităm la părinţii noştri şi vedem că au îmbătrânit, ne panicăm şi incepem sş ne punem întrebări. Un singur lucru din cele scrie mai sus dacă nu mai facem…o să fie mai bine."

Sursa: Blogu Lu' Otravă

Ed Sheeran- Photograph

M-am îndrăgostit de piesa aceasta, fără dar şi poate! E o melodie parcă ruptă din realitate, care se potriveşte atât de bine cu ceea ce trăim în zilele noastre. Sunt prea multe lucruri care sunt menite să reziste şi să treacă peste tot şi toate! Pot să spun că acest lucru mă bucură enorm, sunt fericită că mai sunt oameni care luptă indiferent de obstacol! 

So you can keep me
Inside the pocket of your ripped jeans
Holding me close until our eyes meet
You won't ever be alone, wait for me to come home

Loving can heal, loving can mend your soul
And it's the only thing that I know
I swear it will get easier, remember that with every piece of ya
And it's the only thing to take with us when we die

October

Se spune că dacă îți e dor de vară în octombrie, nu știi să te bucuri cu adevărat de toamnă.. Toamna mă face să mă simt melancolică. Atât de melancolică, încât îmi doresc cu ardoare să călătoresc ca vara trecută, dar mai ales să îmi îmbrac costumul de baie seară de seară, înnotând în apusul strălucitor. Hmm, ce amintiri frumoase despre o vară de mult trecută! 

Arat mai rău decât mă așteptam să fi arătat. Am ochii destul de umflați și înconjurați de niște cercuri evidente a ceea ce aș fi făcut noaptea trecută. Ochii de un verde pal, buzele ușor crăpate ca întotdeauna, dar totuși tenul meu de un bronz natural și-a păstrat frumusețea obișnuită. Mă plimb aiurea pe stradă fără să doresc să mă fac remarcată în vreun mod neobișnuit. Sunt agitată și îmi e rece. Sunt niște picături reci de ploaie, care se lovesc ușor de părul meu șaten și de câteva șuvițe blonde aruncate ici-colo. Nu mă simt bine, deși aș da orice ca să nu fiu nevoită să recunosc. Îmi e prea greu să recunosc adevărul care e chiar sub nasul meu, încerc să înfrumusețez durerea și greutatea acestui adevăr, dar e aproape imposibil. Refuz să accept o distanță atât de "enormă" pentru mine și pentru sufletul meu mai ales.

                             

We'll be together, we'll be together

Let me escape in your arms

Baby I'm yours, baby I'm yours

Love don't come easy at all

I miss you so much, I miss you so much

Maybe if the stars align, maybe if our worlds collide
Maybe on the dark side we could be together, be together
Maybe in a million miles, on a highway through the stars
Someday soon we'll be together

I got lost in this song. It's ours. I feel it in my soul. I miss you more than anything.