Am crescut frumos și am devenit mai chibzuită, am început să mă înțeleg și să îmi acord mai mult timp, mai mult spațiu. Am realizat că pentru a fi fericită, trebuie să mă iubesc pe mine în primul rând, trebuie să mă respect și să îmi cântăresc singură deciziile. Nu am încercat niciodată să fiu perfecțiunea întruchipată și nici n-am să încerc să fac asta, pentru că nu există vre-un om impecabil în lume. M-am străduit enorm de mult să îmi iubesc imperfecțiunile, să concep viața fără unele persoane, să îmi iubesc lacrimile în nopțile în care insomnia mă ține trează, iar dacă nu mă ține trează insomnia, o fac amintirile, momentele și toate clipele. M-am străduit enorm de mult să îmi iubesc mai apoi cearcănele și defectele în diminețile răcoroase. Îmi amintesc de nopți în care îmi era teamă să adorm din cauza coșmarurilor, nopți în care durerea îmi invada sufletul, nopți pe care nu am cum să le uit vreodată. Nici nu vreau să le uit, pentru că datorită acestor nopți, am devenit cine sunt. Un om înțelept, mulțumit și fericit, oarecum. Spun oarecum, pentru că tot timpul vor exista mici neplăceri și insatisfacții, dar trebuie să învățăm să trecem peste tot ce ne doboară și să ne ridicăm de fiecare dată cu un zâmbet enorm pe buze. Fericirea, pentru mine, este reprezentată de cele mai simple momente. De spontaneitate. Îmi place spontaneitatea și consider că ea naște cele mai frumoase momente de fericire, rupând uneori chiar câte un colțișor din perfecțiune. Respir. Văd. Simt. Trăiesc pur și simplu și nu am să mai cerșesc vreodată dragostea oamenilor, deoarece știu că merit mult. Am învățat cât valorez și n-am să mai trec cu vederea peste asta, niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu