Sunt obosită..și-i cald și frumos afară. Am inima frântă și sufletul obosit. Simt că am oferit atât de mult altora încât mie nu mi-a mai rămas nimic, decât pustiul. Eram atât de plină de speranțe în prima lună din an, încât nu prea realizez cum am ajuns să am atât de puține speranțe în a 6-a lună din an. Am ajuns oarecum la mijloc, în miezul verii. Și simt cum vara îmi invadează sufletul și cum sentimentul ăsta puternic îmi curge prin vene. Nu pot să fac nimic, decât să las lucrurile să vină de la sine, pentru că am simțit atât de intensiv prima zi de vară, am văzut totul atât de diferit. Am văzut totul atât de diferit, deoarece lumea arată altfel când vezi totul de după o perdea de lacrimi..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu