Acest tren a plecat deja..

Mă pregătesc de destul de mult timp să scriu acest post, dar pur şi simplu unele chestii m-au oprit să fac asta. Chestiile astea nu mai au absolut nici o importanţă, dar cred că o să mă simt mai bine dacă le scriu. Regret câteva chestii. Regret că am suferit trei luni pentru el, sau mai bine zis din cauza lui. Nu îmi merita suferinţa sub nici o formă, dar am oferit iubire acolo unde trebuia să ofer indiferenţă. C. a fost o persoană foarte importantă în viaţa mea. L-am iubit, l-am iertat de fiecare dată, dar şi iertarea are o limită. Regret pănă la ultima picătură de lacrimă pe care am vărsat-o pentru el. Mi-a fost foarte greu din clipa în care am aflat că el mă înşeală cu diferete fete şi ce am suportat atunci a fost mult prea mult. Dacă ar trebui să o fac din nou, nu aş face-o! Nu aş mai suporta să fiu luată în NIMIC, să fiu înşelată, minţită, oricât de mult iubesc. L-am pierdut, am suferit şi atât. Recunosc, atunci am pierdut o mică părticică din mine, dar aşa a fost să fie. A trecut aproape un an de când ne-am despărţit şi nu, nu îmi este dor. Cred că iubirea pe care i-am purtat-o, după un timp s-a transformat în obsesie, obişnuinţă şi o durere cumplită. Sunt clipe pe care chiar nu aş vrea să le amintesc. Clipe în care plângeam în hohote şi nu mai aveam putere nici să mă ridic. Da, şi asta s-a întămplat din cauza lui. Sunt foarte mândră de faptul, că în acei zece luni am fost loială faţă de el, nu l-am înşelat cu nici un băiat, deşi aveam şansa de douăzeci de mii de ori să o fac, nu am făcut-o. Toate clipele pe care le-am trăit alături de el, le-am uitat chiar dacă mi-a fost greu şi am avut nevoie de mult timp ca să fac asta. El nu a ştiut cât de mult valorez pănă m-a pierdut. Aflasem asta de ceva timp, dar sincer nu mă încălzeşte cu nimic. Mi s-a spus: Sandy, trenul merge mai departe! şi aşa şi este. Acest tren a plecat de foarte mult timp şi acum e undeva foarte departe. Recunosc, uneori îmi aduc aminte de el, dar nu-l mai iubesc. Nu mai simt nimic pentru el. Am observat că regretă, dar E PREA TÂRZIU! Trebuie să se gândească atunci şi nu a făcut-o. Acum regretele nu mai contează!