Teenage life, the worst period [4]

Mă aşez pe o bancă şi plâng în continuare. Nu înţeleg, de ce sufăr din nou. E culmea, că eu mereu trebuie să sufăr, nu? Mă întreb eu singură şi dintr-o dată aud o voce cunoscută..

- Hei! Eşti bine? Mă întreabă Yanis speriat.

- Ce îţi pasă ţie? Încep eu să plâng şi mai tare, iar Yanis, speriat se apropie de mine şi mă strânge puternic în braţe. Nu vroiam să mă lase niciodată. Mă simţeam atât de bine în braţele lui.

- Ştii că eşti un nesimţit, nu? Zămbesc eu.

- Da, ştiu! Începe el să râdă.

- Aha! Spun eu şi mă întristez eu din nou.

- Aylin, tu eşti o fată mult prea specială ca să fiu cu tine. Eu nu te merit. Tu ai nevoie de un băiat care să fie sincer cu tine şi să te iubească, iar eu..

- PLEACĂ! Doar atât îi spun eu..


- Dar..

- Nici un DAR! Pleacă odată! Eu am crezut că eşti un tip normal, dar din păcate m-am înşelat amarnic. Am fost proastă crezănd că după câteva zile o să te cunosc! Suntem diferiţi. Cred că te aşteaptă Lucia! Dute!