Hmmm.. şi acum mă gândesc: ironia sorţii. Atâtea relaţii eşuate, prietenii false, încredere şi dezamăgire. Cred că încet pot numi acest blog
Blogul Melancoliei, dar defapt nu! Nu vreau ca postările să pară melancolice, pur şi simplu nişte postări care te lovesc de peretele dur şi real al vieţii, acela pe care îl văd eu la cinşpe' ani. Deşi nu ştiu prea multe despre viaţă, dar?! Când mă gândesc cum am fost şi mai ales
cum mi-a fost, mă simt aşa.. nici nu ştiu, fericită. Nu regret
trecutul şi nici persoanele din trecut. Îmi place
prezentul şi sunt fericită că întotdeauna am făcut ce mi-a fost cel mai frică să fac. Aşa voi face şi în continuare. Până la urmă ce pierzi?! Te sperii, apoi totul e
okey. Trăiesc o perioadă frumoasă a vieţii. Sunt adolescentă, mă înscriu la liceu cu nişte medii zic eu bune, am un iubit extraordinar, familie mare şi frumoasă. Până la urmă: ce-i mai trebe unui om? Sunt bine aşa cum sunt. Cine mă iubeşte, mă iubeşte şi aşa. Iar cine nu mă înghite, să mă evite.. nu-mi pasă. Viaţa e frumoasă, dacă ştii de unde să o priveşti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu