Teenage life, the worst period [45]

Dimineaţa următoare la uşă era o surpriză cam neplăcută. Era neplăcută după ce am aflat cine e domnişoara cu părul blond, drept şi ochii mari căprui. Când Matyas a deschis uşa s-a albit nespus de tare la faţă, ochii i s-au umflat.

- Mari.. Maricela. Tu, aici? - a spus el cu o voce tremurătoare

- Te-am căutat până te-am găsit. Nu te bucuri? - a spus fata sărindu-i în braţe

- Matyas, ea cine e? - am întrebat eu neînţelegând nimic din ceea ce s-a întâmpla

- Maricela Rodriguez sunt. Îmi pare bine! - şi-a întins mâna spre mâna mea, dar nu eram în stare nici măcar să mişc un deget - îmi era atât de cunoscută. Apoi de parcă cineva mi-ar fi dat în cap mi-am amintit că ea e fata blondă cu ochii căprui de pe aceea poză, pe care a scos-o Matyas din sertar, pe care a iubit-o mai presus de orice. Mă simţeam mizerabil.

- Matyas! Ea e, nu? Spune-mi! Răspunde-mi! - m-am împanicat 

- Aylin, calmează-te! Te rog frumos! 

Am început să dau în el cu pumnii, să plâng, să ţip. Mă durea enorm ce vedeam. Îi vedeam faţă în faţă şi simţeam că mă pierd.

- Maricela spune-mi te rog de ce ai venit! - a ţipat Matyas, parcă de durere

- Am venit pentru că mi-a fost dor de tine, de noi. Am venit ca să te iau cu mine şi să plecăm în Statele Unite. Ai uitat de NOI? De iubirea noastră? De visele de a avea copii, de tot? - Maricela zâmbea 

- Acum nu mai am nici-o îndoială că ea e tipa după care ai suferit atât. Îmi pare nespus de rău că ţi-am deranjat viaţa şi v-am furat visele. Regret, dar nu o să vă mai deranjez.. - am răspuns exact aşa cum o merita Matyas

- Iubit-o, stai aici. Nu pleca! - în acel moment am văzut doar ceaţă, am început să tremur şi am căzut pe podea. 


Când am deschis am simţit un miros ameţitor. Cred că mirosul a fost cel care m-a trezit. Nu simţeam nimic. Nici durere, nici ură, nici iubire. Eram confuză. Matyas stătea lângă mine.

- Pleacă. Vreau să fiu singură. - am spus eu cu o scârbă în voce

- Nu, nu o să te las singură. Nici să nu îţi imaginezi asta. - mi-a spus sărutându-mă pe frunte

- Nu am nevoie să stea cineva cu mine. Atât mai puţin tu. M-am săturat ca toată viaţa să simt că toţi din jurul meu sunt mai importanţi decât mine. Sunt bine, las-o aşa. Ieşi din cameră. Hai, dacă vrei te şi rog. IEŞI AFARĂ! - în ochi aveam lacrimi invizibile

Fără să aibă de ales, a ieşit afară, iar uşa abia s-a închis am început să plâng în hohote.
După vreo 20 de minute, când m-am calmat, mi-am luat o pijama pufoasă şi m-am înghemuit sub o pătură. Cred că m-am pierdut pe drumul lung al gândurilor. La un moment dat Matyas a bătut la uşă şi a spus:

- Aylin, TREBUIE SE VORBIM!