Ironia sorții?!

Știți sentimentul când vi se întâmplă o chestie, vă întâlniți cu o persoană și în trecut când vi se întâmpla asta plângeați, sufereați, iar acum vă bufnește râsul? Un râs de vă vine să lăcrimați? Eu cunosc sentimentul. Chiar azi văzusem o persoană care pentru mine a însemnat ceva. A fost acolo în inimă. A fost un prieten care nu s-a comportat ca un prieten. L-am văzut și n-am simțit nimic. Nici ură și nici altceva. Ironia sorții. Timpul e în stare să șteargă tot ceea ce odată a însemnat ceva? E în stare să ne împingă de la spate și să pună: ”Du-te, nu te mai ocupa cu trecutul! Viitorul e ceea ce contează!”. Da, chiar e. Mă trec fiorii, pentru că am uitat unele chestii și unele persoane, care la anumite momente date am simțit că sunt viața mea. Iar acum?! Trecem pe stradă fără nici măcar un amărât de SALUT? Din toată situația asta ceea mai importantă parte e, că nu îmi pasă. Nu am mustări de conștiință, nu vreau să mă salutați, nu vreau să mă întrebați cum o duc. Nu mai vreau nimic de la aceste persoane. Dacă zâmbesc, înseamnă că o duc bine, am puterea să mai trec peste multe chestii și multe persoane. Sunt în stare să fiu tare și să zâmbesc, pentru că așa e viața. Odată sus, odată jos. 

Kisses, S.