Cunoaşteţi momentul când spuneţi:
"Până aici!". Abia acum câteva minute am rostit aceste cuvinte. Simt că sunt sătulă să fiu pe placul unui om
"nesătul". Să lupt încontinuu' să fiu tot mai bună, să urc pe scara idioată a societăţii, să dau, să ofer unui om care îmi oferă totul în afară de dragoste. Mă simt oare nerecunoscătoare sau revoltată!? Cred că e un sentiment între. Nu e de ajuns să am mereu toate bunurile materiale care înfluenţează viaţa unui tânăr. În oarecare măsura o înfluenţează şi pe a mea, pentru că trebuie să recunosc că îmi place să mă îmbrac frumos, dar nu e de ajuns. Vreau ceva de când eram mică. Niciodată nu am înţeles, eu de ce nu am primit ceva ce soră-mea a primit-o. De ce am luptat din copilărie să fiu perfectă în faţa lui, să mă zbat să ajung cineva bun şi mai ales să mă vadă ambiţioasă? De ce trebuie să fiu jignită şi dată la o parte? De ce în ziua de azi banii sunt mai presus de orice? De ce un om pe care l-ai ajutat, de la un moment dat nu mai apreciează asta? De ce am din nou lacrimi în ochi şi îmi tremură mâna, vocea.. de ce îmi doresc să plec cât mai departe şi să nu mă mai întorc? Până acum ascultam şi mă retrăgeam în camera mea muncind pentru ca sufletul meu să îşi revină, încercând să mă calmez, să nu tremur? Sunt destul de matură să spun
"Stop!!". Şi să plec..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu