Poate într-o altă viaţă vom mai fi copii..

De cele mai multe ori ne este foarte greu să acceptăm indiferenţa oamenilor pe care obişnuiam să îi iubim, iar altădată ne gândim că lucrurile sunt bine aşa cum sunt.
Am un sentiment extrem de neobişnuit. E ultimul week-end pe care îl petrec având şaptesprezece ani. E o senzaţie pe care nu mi-o pot explica, pur şi simplu, îmi e frică să cresc şi să îmi e greu să accept că peste câţiva ani voi constata ce înseamnă "greul" cu adevărat. Acum sunt o copilă, încă sunt o copilă. Parcă printre altele aceasta este tot ce îmi doresc cu adevărat: să rămân o copilă veşnic zâmbitoare. Îmi mintesc că acum doi-trei ani, tot ce vroiam era să fiu mare, să văd cum sunt ăia mari, dar spre tristeţea mea, mi-am dat seama că toată lumea aceasta a adulţilor e o mare minciună şi o dezamăgire dureroasă. Regret, că mi-am dorit să cresc atât de mult şi atât de repede, pentru că am realizat că mai târziu pur şi simplu nu voi putea să opresc timpul ca să simt din nou ce simţeam odată fiind copil.

Mai singuri pe plai, mai vulnerabili la minciuni
S-au schimbat prea multe în viaţa mea vă spun într-una
Dar pleacă norii, când apar se calmează furtuna...