sâmbătă, 4 iulie 2015

Eu şi nebuniile mele


Aş vrea să încep această postare urându-vă BUN VENIT ÎN LUNA IULIE  care ar trebui să fie practic cea mai frumoasă lună din vară. De ce? Pentru că luna aceasta nu ne pasă. Nu îmi pasă; mi se rupe. Au trecut în jur de paişprezece luni în care am tras, am tăcut şi de multe ori m-am sufocat din cauza rutinei, dar uite că acum vreau să mă distrez, vreau să pierd nopţile, ştiţi voi senzaţia de party until sunrise. Am avut o noapte super lungă, o bere şi nişte oameni noi super faini, cu care mi-am dat seama că DA, poţi să te distrezi oricum. M-am distrat, dar totuşi cred că uneori indiferent cât de bine te-ai simţi, te cuprind nişte sentimente/senzaţii, deoarece persoanele care erau în viaţa ta, acum nici nu te salută. Sau poate ai acest sentiment din cauza alcoolului, nu ştiu, dar cert e că eu am simţit acest lucru. Poate pentru că sunt eu mai nebună, sentimentalistă sau Dumnezeu ştie cum..


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu