Am nevoie de timp ca să mă regăsesc- am nevoie de timp și de spațiu ca să înțeleg adevăratul sens al resemnării și al acceptării. Simt că trăiesc doar parțial, într-o lume pe care am creat-o eu, unde totul e senin și perfect. Desigur, realitatea este mult prea diferită și brutală, iar eu mult prea impulsivă. Nu mai știu care e ordinea firească a lucrurilor, deoarece m-am obișnuit cu lucrurile pozitive și frumoase, iar acum ajungând la un drum fără ieșire, m-am pierdut. M-am rătăcit ca un obiect fără posesor, încercând să nu îmi risipesc timpul și energia căutând un sens, doar un sens al tuturor întâmplărilor. Nu vreau răspunsuri, deoarece sunt conștientă de inexistența lor, dar în schimb vreau să pricep anumite episoade din lumea mea, vreau să fiu mai îngânduitoare cu viața și cu mine. Alm alergat ca o nebună după lucruri fără valoare și semnificație, iar acum m-am trezit într-un labirint al gândurilor și al enigmei. Nu mă simt capabilă să accept și să recunosc că viața nu este mereu ideală, că uneori se întâmplă anumite lucruri prea dureroase și nefericite, iar eu ar trebui să trec peste. Nu îmi găsesc echilibrul, încercând să înțeleg că viața este doar frumoasă, nu și perfectă.
"Cu mine se petrece ceva...O viață de om." – Marin Sorescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu