Gânduri tipărite în mintea mea..

Mă iei uşor în braţe, iar eu mă întorc, dar ce ciudat râmăn tot în braţele tale, deşi nu îţi văd faţa. Mă simt ca o regină, deşi nu am pe mine nici rochie de seară şi nu am nici o coroană doar nişte blugi, o bluză şi o agrafă în păr. Totuşi mă simt atât de bine. Îmi e frică să mă mişc. Poate ai adormit. Privesc ceasul şi mă uit cum trec minutele.

21:42

Mă gândesc la atâtea lucruri. Mă gândesc la cum ar fi fără tine?! Cum ar fi dacă ai pleca şi m-ai lăsa singură. Singură.. fără nici un sprijin. Am lacrimi în ochi, dar îmi e frică să le las să curgă. Nu vreau să vezi că mă doare, că aş ţipa de durere, dar mai ales de frică. Sunt fericită, dar am aceea frică în mine. Îţi simt răsuflarea şi bătaia inimii. E un sentiment atât de plăcut. Ce frumos ar fi dacă timpul s-ar opri în loc, dar e posibil aşa ceva? E posibil să trăieşti fără să suferi, să plângi, să regreţi şi să îţi aduci aminte de tot ce a fost? E imposibil. Mă întreb oare la ce te gândeşti tu în aceste clipe, neştiind că ai adormit.

22:05

Sună telefonul, iar pe mine mă bufneşte râsul, dar mai bine mă abţin. Nu vreau să te trezesc. Te trezeşti singur. Îmi săruţi umărul şi mă întrebi dacă nu dorm. Îţi răspund zâmbind, " Nu! ". Eşti atât de dulce. Mă săruţi uşor şi mă strângi în braţe, apoi.. îmi spui ceva de EA. Nu vrei să îi pronunţi numele, dar insist chiar dacă ştiam despre cine e vorba. Vreau să aud din gura ta. Cănd îi pronunţi numele, cu atâta căldură mă simt de parcă cineva mi-ar fi dat în cap cu ceva şi simţeam cum mi se rupe inima în bucăţele.

Se termină totul brusc, o lacrimă se prelinge uşor din ochii mei. Nu observi, deşi vezi că unt supărată. Mă ridic şi îţi spun că vreau să mă duci acasă. Nu vreau să merg singură. Îmi pun cerceii şi plecăm. Nu scot nici un cuvânt, dar nu mai am mult şi plâng...