De ce trebuie să îşi arate a doua faţă persoanele de la care nu mă aştept? Pe ea chiar o consideram o prietenă adevărată. Mereu o luam în braţe cănd plângea, cănd avea probleme de sănătate o îngrijeam. Mă doare să aud cănd spune că nu îi pasă de mine. M-am săturat de crizele ei şi m-am săturat să fiu obligată să tac, doar pentru că dacă deschid gura ea spune că eu sunt aia rea.
Am ales un drum plin de neîncredere, suferinţă şi aminitir dureroase. Parcă am o imagine în faţa mea şi nu mai vrea să dispară. E acolo de parcă m-aş fi născută cu aceea imagine în faţa mea. Nimic nu mă poate face să îmi recâştige unele persoane încrederea. Chiar dacă ştiu că o relaţie, o prietenie se bazează pe încredere. E un sentiment foarte ciudat. Să ţii la unele persoane, dar să nu ai nici măcar puţină încredere şi totuşi să te întrebi dacă vei mai avea într-o zi? Oare voi avea mereu această frică în mine? Oare voi fi mereu judecată?
Nimeni nu îmi poate promite asta..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu