Sunt sătulă de umilință. Chiar sunt sătulă să fiu umilită în fața tuturor, iar apoi să fiu tot eu de vină. Nu, nu mai vreau să trăiesc așa. Mă chinui doar. De ce unii oameni nu sunt în stare să aibă încredere în mine după ce le-am oferit atât de multe?! De ce?! Le-am oferit sufletul meu și au luat-o fără să îmi mulțumească, apoi au fugit măncând pământul. Am avut atâta încredere, am suferit atât.. și toate astea pentru VOI! Mi-am pus viața la o parte ca voi să fiți bine și apoi să vă doară fix în coaie de mine. Așa e. Am greșit și eu, dar când sincer încerc să mă schimb nici dracu' nu mă crede în stare. De ce naiba? Chiar am față de un ultim jeg? Nu, nu cred asta.
Și nu voi sta blândă până nu vă arat că sunt în stare să ajung acolo UNDE VREAU!!!!
Am crezut în prieteni și am fost trădată de o ultimă pizdă! M-ai tratat ca pe un om fără scrupule, un om rău, un om mincinos.. mă bucur că ai fugit să îi spui lui TOT, dar măcar stai în pizda mătii' în banca ta atunci. Îmi tot ziceai că am înjurat-o pe maicăta' și mă jigneai cu niște chestii pe care nu le-am făcut. Îți dau niște motive bine întemeiate să mă urăști. Eu te urăsc, recunosc. Te urăsc din tot sufletul. Urăsc toți oamenii care mănâncă căcat doar ca să fie luați și ei în seama. Asta ești: Tu! Și mai zici că îmi vrei binele, că pula mea pe tine înteresează de mine? Mai bine mor decât să mă ajuți tu cu ceva. N-am nevoie de nimic. Nici de la tine; nici de la altcineva. Dacă vă face atâta plăcere să îmi faceți rău, de ce apoi veniți la mine și mă pupați în cur? Niciodată nu v-am permis asta și nici de-acum încolo n-am de gând să o fac. Scumpa mea, sper că ai de gând să fugi la el să îi spui că am scris despre tine pe blog și că te-am trimis să dai mâna cu dracu' personal.
Luminați-mi ziua! DAȚI-VĂ FOC!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu