Teenage life, the worst period [33]

În acel moment Matyas se întoarce și se îndreaptă spre un dulap cu câteva sertare micuțe și scoate o poză. O poză cu o fată, ce-i drept, drăguță.

- Pe EA am pierdut-o, dar pe tine nu o să te las să pleci.. - spune el lăcrimând

Nu știam cum să reacționez. Nu știam dacă ar trebui să fac o criză de gelozie; dacă ar trebui să îl iau în brațe și să-l consolez, fiindcă și-a pierdut fosta sau dacă ar trebui să îmi aprind o țigară și să ies din cameră. În minte îmi spuneam: ” Aylin.. reacționează cumva, te rog! Hai Aylin! E momentul..”, dar nu.. nu eram capabilă nici măcar să mă așez pe fotoliul de lux acoperit cu pietre aurii.

- Unde e? - și într-un final scot un sunet.. atât am putut sfâșia din mine

- A plecat. - se uită direct în ochii mei și mă vede disperată

Își șterge rapid lacrimile și se aruncă în fața mea; în genunci. Mijesc ochii.

- Am pierdut-o.. am pierdut-o, deoarece sunt prea bun pentru lumea în care trăiesc. Și știi ce? Nici nu o mai vreau înapoi, dar mai ales.. poate nu am vrut-o niciodată cu adevărat. Poate a fost doar o ”aventură” a inimii dacă există așa ceva. Dacă o iubeam cu adevărat, aveam grijă să rămână bine ascunsă acolo, în inima mea, dar nu.. eu nu mai simt nimic pentru ea. Uite-o:

Îmi arată poza. Văzusem o blondă cu părul lung, drept.. niște ochi căprui. Nu mai rezistam. Simțeam că undeva; poate undeva acolo.. o mai iubește.

- Asta te-a impresionat atât de mult încât te face să verși lacrimi de iubire?! Niște ochi căprui și un păr vopsit blond? Și tu acum ce vrei să simt eu? De ce ai reacția asta? Sincer, nu înțeleg.. dacă o iubești, caut-o, dar pe mine nu mă fă să sufăr și nu mă fă să cred că ea mai înseamnă ceva pentru tine. Atunci nu vom avea nici un viitor împreună, iar acum reține bine: niciunul! 

Mă ridic nervoasă, îmi iau geanta și ies ca furtuna pe ușă. Nu știam unde merg, nu cunoșteam pe nimeni.. Ies din casa uriașă, pe poarta mare de fie și observ un parc. Era doar la vreo 100 de m de casa uriașă. Mă așez pe o bancă și îmi scot o țigară. Încep să fumez, să trag cu poftă din țigara..

Îmi dau lacrimile și simt un dor crunt de România.. de discuțiile mele cu Raffaela.. Scot telefonul și o sun..

- Alooouuu? - răspunde ea răzând

- Scump-o! Ce faci? Ești bine? - încep să îmi curgă lacrimi de bucurie

- Ahahahaha! Uiii, ce dor îmi fusese de vocea ta... sunt bine, mulțumesc. În final sunt fericită.. Doar că îmi lipsești enorm de mult, dar sunt sigură că nu mai e mult și ne vom revedea. Nu?

- Aș vrea să te liniștesc că ne vedem de curând, dar nu știu când scap de aici.. 

- E mai rău ca la închisioare Aylin?! - întreabă șocată

- Nu.. are niște părinți super de treabă.. 

- Am o surpriză pentru tine!!! - spune Raffa' entuziazmată.