Un fel de capăt al puterilor

În seara aceasta am un program cam îngust. Pur și simplu golisem jumate din cutia mea favorită de gel de duș în vană și umpluaem vana cu apă. Ahh, ce n-aș da să îmi invadeze nările mereu acest miros de vin, trandafiri și struguri. Mi-am pus masca de față și de păr. Am rămas așa pentru câteva minute, nemișcată și cu ochii închiși gândindu-mă la eșecurile pe care le fac acum. Înainte cu o jumătate de oră de aceste întâmplări am avut o cădere serioasă de nervi. Din niște chestii atât de banale, dar care simțeam că mă afecteaza atât de tare.. Îmi e prea greu să nu mă stresez pentru absolut orice: mărirea mediilor, faptul că blogul nu  are chiar atâtea vizualizări câte ar trebui și mă străduiesc eu să aibă ( să nu credeți că nu sunt mulțumită, dar cred că ar trebui să fiu realistă ) și încă destul de multe alte chestii. Știți, proasta de mine ( da, spun că sunt proastă ), mi-am făcut atâtea iluzii în legătură cu faptul că da, la naiba, sunt apreciată ca persoană și munca mea este câtuși puțin apreciată, încăt acum sunt descurajată total. Pentru mine acest blog înseamnă prea mult, m-am străduit prea mult, mă srăduiesc chiar și acum și mă voi strădui în continuare! 

Seara asta se termină cu o ceașcă fierbinte de lapte cu miere, ca să mă calmez, într-un sfârșit.

Noapte bună!