Wildest moments..

Stăteam acolo pur şi simplu şocată de adevărurile care ne înconjoară, înconjurată de acele lucruri pe care refuzăm să le vedem. Mă cuprinde adesea sentimentul care îmi spune că am nevoie de ceva ce mă poate întări, care mă poate aduce cu picioarele pe Pământ. Aveam o capitală întreagă deasupra capului meu, iar în capul meu nenumerate capitale, nenumărate piese care nu se potriveau, nenumerate întrebări la care nu prea găseam răspunsul. Câteodată îţi e dor de cineva, nu pentru că îl iubeşti sau poate momentan îţi e dor de aceea persoană, ci pentru că îţi lipseşti tu însuţi cu momentele în care erai fericită, mulţumită de tine şi de viaţa ta, se întâmplă atunci când eşti inconjurată de prea mulţi oameni de care nu ai nevoie. Îmi amintesc aproape fiecare cuvânt sau atingere importantă, primită din partea oamenilor frumoşi, oamenii pe care i-am considerat frumoşi. Oamenii frumoşi cu un caracter rar, un caracter frumos. Trebuie să lăsăm mereu fumul să se risipească? Fumul amar al vieţii se risipeşte? Nu, nu se risipeşte ci viaţa ne rămâne uşor pătată de nişte nori de fum. Te simţi atât de întoxicat de tot ce te înconjoară.. de oamenii prefăcuţi, cu dinţii de un alb perfect ce îi încurajează să zâmbească. 

Budapest