Momentul...

Acel moment când nu mai vrei să ai de-a face cu oameni. Cu nici-un fel de om, pentru simplul fapt că este atât de greu să găsești oameni cu calități, oameni cu un suflet bun. Cred că despre corectitudine nici nu ar mai trebui să aduc vorba, probabil ar fi vorbe în vânt, spuse degeaba. Mai are oare rost să căutăm ceea ce nimeni nu mai găsește?

Mă simt destul de ruinată când vine vorba despre relațiile mele cu oamenii din jur. Nu de alta, dar de când nu am și nu vreau să ofer ceva, nimeni nu e prezent în viața mea. Poate persoana mea realistă și directă, i-a îndepărtat, nu știu și am încetat să mai caut răspunsuri. Văd exemple zilnic, nu e nevoie nici măcar să deschid TV-ul sau vreo pagină de socializare. Văd doar cum se scurg relațiile, cum oamenilor nu le mai pasă, nu mai vor să audă sau vor să meargă mai departe. Deși, trebuie să recunosc, mă întreb uneori, unde mama naibii' se îndreapta turma asta de nebuni, de oameni fără scrupule, care au impresia că le-ai greșit, dar adevărul e că ei sunt cei care te-au măcinat ani în șir pe dinăuntru? Desigur, nici de data aceasta nu o să găsim un răspuns, dar noi nu mai căutăm. Răspunsurile vin prin înlocuiri, trădări și lovituri sub centură, nu de alta, dar noi suntem mari și rezistenți. Am ales calea mai ușoară. Am ales să îmi pese mai mult de un biet animal, decât de acei oameni care se ascund. Oameni care se ascund mult și cu nepăsare, dar știm cu toții, că numai oamenii mici se ascund după deget.