Sunt momente în viață în care realizezi că ești singur... Singur cu gândurile tale, cu părerile tale, cu sentimentele tale, cu deciziile tale. Nimeni nu va putea să iți împărtășească gândurile niciodată, la fel cum nimeni nu va putea să îți poarte de grijă sau să te iubească mai mult decât te iubești tu.
Eu?... Eu nu cer nimic. Am încetat să mai cer ceva cuiva vreodată. Mi-am zis că nu contează...oricum nu voi primi nimic înapoi. La ce bun? Singurul lucru pe care pot încă să-l mai "cerșesc" e compania. Nu îți cer să mă iubești !...Nu voi face asta. Nu îți cer să-mi fi loial! Nu îți cer să mă respecți...pentru că la un moment dat va veni un moment în care oricum nu o vei mai face! Nu îți cer să mă protejezi...pentru că nu mă pot proteja de propria-mi persoană! Nu îți cer să fi aici...pentru că poți pleca în orice moment. Și poate cel mai important... nu îți cer să faci ceea ce eu nu pot face!
E impresionant cum nu mai rămâne nimic dintr-un om la un moment dat în viață !...Și cu asta cred că am acoperit în totalitate ceea ce vroiam să exprim. Totuși, pentru cei ce încă nu își dau seama, e vorba despre momentul acela în care simți că nu mai ai nimic de oferit. Vrei să oferi, dar nu mai ai ce...te întrebi daca mai are vreun rost să te chinui, când oricum nu mai ai de unde să dai! Nu a mai rămas nimic... Cândva credeai că sentimentele sunt inepuizabile, dar te trezești dintr-o dată ca nu e așa. Atunci realizezi că ești într-adevăr singur și că cei din jurul tău sunt doar o scuză pentru a nu te simți în felul acesra. Oare e mai bine așa?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu