Eu și tu..suntem doar oameni neînțeleși.

Speram ca la finile lunii noiembrie să mă simt mai ușurată, mai liniștită. Sunt împovărată cu mii de gânduri sobre, deși în toată nebunia mea, m-am mai domolit puțin. Am început să caut oameni frumoși, suflete frumoase. Am realizat, că bunătatea și sensibilitatea există în sufletul fiecărui om, ascuns bine. Am renunțat la prejudecăți, am încetat să mai cântăresc oamenii din priviri și am renunțat în special la preconcepție. Am înțeles că îmi e mult mai bine, că oricum nu pot desluși gândurile și durerile oamenilor. Sunt mai înțelegătoare cu ei, sunt mai înțelegătoare cu mine. Mi-am dat seama cu timpul, că absolut toate sacrificiile contează, că lucrurile bune sunt în fața noastră, la fel și optimismul, doar că uneori din cauza brutalității și al cruzimii refuzăm să vedem ce e mai pozitiv și uman. 
 S-a mai terminat o toamnă posomorâtă, o toamnă în care am învățat ce înseamnsă să fii disperat după iubire și pace sufletească. O toamnă în care am fost extenuată, o toamnă în care am văzut mai mulți oameni obosiți și irascibili ca niciodată și pentru prima dată în viața mea, am încercat să îi înțeleg. Am încercat să le fac față replicilor nu prin replici și mai dure ca altă dată, ci cu răbdare și indulgență. Nu am îndrăznit să spun nici măcar o singură dată, că e simplu, dar cu toată puterea mea am experimentat cum e să valorifici anumite lucruri, să te străduiești ca alți oameni să nu sufere, să înduri în locul altora. Și înduri cu toată puterea și dragostea pe care o ai. Suntem doar oameni, neînțeleși și flămânzi de iubire, tocmai de aceea ar fi cazul să ne acordăm mai mult de o șansă. Tu mie, eu ție. Uneori, eu mie și tu ție!