Cearcăni, lacrimi şi nici un zămbet. E dureros să ştii că faci toate sacrificiile degeaba. Nimic nu îşi mai are rostul. Îţi vine să urlii şi să ţipi că doare. Doare fiecare clipă.
Nu simt nimic. Doar durere, dezamăgire şi lacrimile care îmi curg pe obrazul fierbinte. Rimelul e întins pe obrazul meu. Nu mă mir. Am plâns trei ore încontinuu'. Da îi pasă cuiva? Hăă? NU! Clar. Am ajuns să suport ceva ce nu sunt obligată să suport. Ar trebui să o facă
aia care e de'o vârstă cu el, iar eu să îmi bag pula şi să mă distrez. Am inima frântă. Simt cum mă doare fiecare cuvânt, fiecare atingere. Nu mai pot să suport! A fost ultima dată cănd am suportat acest lucru. Ultima dată. Mă doare al naibii de tare că trebuie să fac ceea ce nu sunt deloc obligată să fac, dar cică
e datoria mea. De ce să fie?! În faţa mea unele persoane sunt praf! Mi-au arătat cât de muişti sunt. Cănd ai nevoie de ceva vii la mine şi mă pupi în cur să te ajut, iar cănd am eu nevoie
sau el că doar sunteţi prietenii lui, vă doare'n pulă. Muiştilor! Din prima clipă am ştiut că nu sunteţi prieteni adevăraţi. Am ştiut mereu, dar am tăcut şi o să tac în continuare pentru că nu sunteţi prietenii mei.
El e un prost că nu observă ceea ce se petrece în jurul lui. Cine naiba a fost lângă el aseară şi în alte seri? Eu sau ei? EU, pentru că eu am avut inimă să nu îl las acolo, singur. Deşi nu e datoria mea. Sunt prietenăsa, dar asta nu înseamnă că trebuie să îi suport toate porcăriile, dar voi DA!
Voi sunteţi prieteni lui
adevăraţi. FIX PULA! Ca voi mai sunt 100.000.000 pe pământul ăsta plin de câcăcio**i. Nu meritaţi nimic. Proştii lumii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu