Am înţeles perfect că treceţi amândoi printr-o periodă proastă şi că aveţi nevoie de sprijin, atenţie şi tot felul de chestii de acest gen. 99% încerc să vă fiu alături, să comunic cu voi, să nu iau în vedere jignirile voastre, exagerările voastre, ţipetele voastre, comentariile voastre stupide şi chiar încerc să vă consolez, dar mă rog, totul are o anumită limită. Părerea mea este, că de data asta aţi întrecut această limită. Mereu am cercat să fiu demnă unei iubite sau unei prietene, dar cred că de data eu sunt aici singura pe care o doare. Aham şi pe voi vă doare în cur de ce se întâmplă cu mine şi în ce hal mă faceţi să mă simt. Mă doare tare mult cuvintele pe care le aruncaţi în vânt fără să luaţi în considerare că ar trebuii să îmi fiţi recunoscături că vă ascult tâmpeniile şi vă mai dau şi sfaturi. Poţi fii iubitul meu, prietena mea cea mai bună, dar nu mai tolerez aşa ceva. Mă doare foarte tare că de la orice săriţi, ţipaţi şi mai ales exageraţi. Poate când nu vă voi mai fii alături, vă veţi reveni. Mă simt cea mai neînţeleasă fiinţă de pe lumea asta. Mă mai simt şi penibil.
Vroiam măcar un: " Te iubesc.. nu e uşor, dar nu mă las!", fiindcă eu v-am oferit-o când aveaţi nevoie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu