Coborâm din taxi şi intrăm în clădire. Ne predăm bagajele şi urcăm în avion. Tot acest timp nu ne spunem nimic. Nici măcar un " Grăbeşte-te! " amărât. Mă aşez lângă geam, iar el lângă mine. Trece o stuardeză pe lângă mine.
- Nu vă supăraţi.. puteţi să îmi aduci o cafea? - întreb eu înroşindu-mă puţin la faţă
- Dessigur, domnşioară. Dumneavoastră doriţi ceva? - îl întreabă pe Matyas
- Nu, mulţumesc.
Îmi întorc privirea spre Matyas şi observ că nu e în apele lui.
- Totul e în regulă? - întreb eu suprinsă
- Da.. doar lasă-mă să îţi arat ca nu mai greşesc. Te rog din toată inima.
- Aşa o să fie, promit.
Între timp a sosit şi cafeluţa mea. Savuram încet-încet din cafea în timp ce priveam norii care parcă îmi zâmbeau. Era cam târziu pentru toate regretele. Era târziu ca să retrăiesc unele momente de fericire. Mă gândesc că urmează altele.
Se pare că cafeaua nu şi-a făcut efectul, adormisem.
- Aylin! Aylin! Am ajuns. Trezeşte-te, te rog. - îmi spuse Matyas, trăgând de mine
- BINE! Nu e nevoie să tragi de mine. Putem coborî, nu?
- Dessigur. Ne aşteaptă ai mei.
Când ies din avion zăresc o femeie de în jur de 45 de ani, nespus de frumoasă şi aranjată. Lângea ea un bărbat mai în vârstă, dar foarte chipeş. Erau doar ei doi, sora lui nu era prezentă.
- Matyas!! - strigă mama lui între timp ce îl ia în braţe
- Mă gândesc că tu eşti frumoasa Aylin despre care fiul nostru ne-a vorbit aşa de mult. - spune mama lui zâmbind
Era foarte simpatică.
- Da, eu sunt. Îmi pare bine de cunoştinţă.
- Eu sunt Rose. - spune mama lui
- Rose?! Superb nume.
- Mulţumesc drăguţ-o! El e soţul meu, Tom.
- Îmi pare bine domn'le.
- De asemenea, fetiţ-o!
- Să mergem spre casă. Sunteţi obosiţi. Nu e aşa, Aylin? - mă întreabă tatăl lui
- Da, aşa e. - zâmbesc eu în timp ce Matyas mă ia de mână şi mă sărută scurt.
Mă simţeam nespus de bine în preajma părinţilor lui..
Cand pui urmatoarea parte? Este superba <3
RăspundețiȘtergereCurând :*
RăspundețiȘtergere