Timpul.. trece mult prea repede.

Credeam că doar mie mi s-a tăiat libertatea, dar din câte pare am crezut greşit. Mie îmi taie libertatea tata, dar ţie ceva mai grav: noul job. Sunt o scorpie egoistă la faza asta. Înţeleg ideea că nu poţi să stai acasă 24/24 pierzând vremea, dar e mai nasol. Nu prea cred că există vreo soluţie. Nu corespund lucrurile deloc. Tu ai program până la 10 seara, iar eu nu pot să ies afară aproape zilnic la ora aia, altfel tata va face crize. Nu ne rămâne decât să ne vedem în weekend aşa cum o facem în timpul şcolii. Simt că m-am lovit de un perete. M-am obişnuit prea mult cu prezenţa ta. Cu ideea că ne vedeam la ce oră voiam, cu ideea că stăteam cât voiam împreună. Îmi va fi dor de tine; aşa. E ultima lună făr şcoală şi apoi vom fi şi mai ocupaţi. Eu cu şcoala: doar voi fi clasa a opta; iar tu cu job'ul tău sau facultatea. Nu vom avea timp nici să ne salutăm aşa în fugă în cursul săptămânii. Şcoala va fi mult mai pustie fără tine. La cine voi mai ieşi în pauze? Totul devine ciudat. Nici măcar nu vreau să mă gândesc ce urmează. Mă simt nespus de ciudat. Ce naiba caută din nou sentimentul ăsta în mine?! E greu din nou. Ce naivă sunt. Chiar am crezut că va fi vreodată BINE?!?!?!