Azi nu cred că e o zi oarecare. Încerc să mă liniştesc. Încerc să îmi calmez gândurile, încerc să fiu optimistă, dar nu pot, băgami'aş! Mai sunt doar câteva ore până voi gusta adevăratul gust al singurătăţii. Azi pleci şi peste două luni revii. Sunt multe chestii de care îmi e frică. Din păcate nu am un suflet de campion, aşa că îmi pare nespus de rău, dar nu, nu pot să fiu tare. Nu vreau să fiu tare, nu pot să fiu tare. În faţa lui sunt. Sunt doar ca să'l încurajez, doar ca să îl întăresc, doar ca să'l pregătesc de dorul ăla nebun care urmează să se scufunde în sufletul lui şi în a mea, dessigur. Eu ştiu sentimentul. Cunosc sentimentul de chin, de dor, de durere şi de dorinţa de a ne revedea. Pshiic sau fizic, tot doare.
Ştiu că peste câteva minute după un duş fierbinte îmi iau nişte blugi, o bluziţă şi voi pleca spre casa lui cu zeci de lacrimi în ochi. Îl voi vedea şi voi sări în braţele lui, dar plângănd deja. Şi vom plânge amândoi.. de frică, de dorul pe care îl simţim deja acum, de neîncredere, dar mai ales durerea reciprocă pe care ne-am provocat-o cu nebuniile noastre.
Va fi bine, promit. Voi fi cuminte şi voi învăţa! - e promosiunea pe care voiai să o auzi..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu