Şi îmi e dor.. e acel moment când îmi e nespus de dor.. e acel moment când nu am chef de nimic. De mai bine de două săptămâni n-am ieşit pe afară prin comuna asta nenorocită. N-am chef. Fără tine e antipatică, rece. Tot de atâta timp ai plecat şi tu. Nu mi-aş fi imaginat că mă voi închide în halu' ăsta în casă tocind; făcând exerceţii la matematică. Nu vreau altceva decât să te văd. Îmi e dor.. îmi e aşa de dor! Mi-ar place să vi acasă azi. Să vi să mă vezi. Să mă strângi în braţe în ciuda faptului că ţi-am greşit atât de mult, că te-am făcut să suferi, că te-am făcut gelos. Îmi lipseşti. În 21 va fi un an jumate de când suntem împreună. Cel mai mult cât nu ne-am văzut au fost 13 zile. Mult, mult prea mult de data asta. Îmi lipseşti mai mult de cât se vede. Nu pot să arat asta, nu ştiu de ce. Nu mă simt în stare să arat că îmi e dor de tine, dar o simt mai intens decât ţi-ai fi imaginat tu vreodată. Creşte inima în mine când e vorba despre îmbrăţişările tale; săruturile tale. Îmi lipsesc şi ele. Mult. Nespus de mult. Îmi lipsesc toate clipele noastre de nebunii. Îmi lipseşte chiar şi să mă cerţi, dar mai ales să îmi araţi că mă iubeşti. Nu, nu sunt în stare să accept că eşti atât de departe.. nu vreau. Nu! Mă încăpăţânez; mă sufoc. Nu pot să iau aer dacă continu' să stau în casă. Mă simt oribil. Dorinţa de a te vedea e mai mare decât dorinţa de a mă calma. Vin-o.. eu sunt aici. Te aştept şi te voi aştepta, crede-mă..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu