Sincerity is the way to heaven

Oamenii sunt obsedaţi să se simtă în siguranţă, iubiţi, împăcaţi cu o pace lăuntrică exagerată. Nu pricep de ce inimile noastre mult prea rănite au nevoie mereu de siguranţă şi pace, chiar nu pot să pricep acest lucru din moment ce deja au fost rănite, nu mai e nimic de făcut. Mă deranjează ideea asta absurdă: trebuie să fim împăcaţi cu toată lumea, trebuie să ne iubească toată lumea indiferent dacă acele persoane ne-au rănit sau jignit vreodată. Bullshit. Din moment ce o persoană te jigneşte cu ceva, tu nu o să mai priveşti cu aceaşi ochi persoana respectivă niciodată (oamenii nu recunosc nici acest lucru). Cel mai trist e că trei sferturi dintre oameni trăiesc cu concepţia aceast eronată, stupidă. Dacă te doare ceva, spune! Nu eşti legat la gură, nu ai nimic în gură ca să nu îţi poţi exprima părerea, fie aia de orice fel. Eu trăiesc în această lume a sincerităţii de foarte mult timp, probabil este mai mult un defect decât o calitate în ochii oamenilor din jurul meu, dar nu îmi pasă. Acei oameni care plec din viaţa noastră pentru că le-am spus ce ne doare, unde şi de când nu merită să fie de fapt lângă noi. Nu vreau să fiu prietena nimănui doar pentru că am tăcut într-un moment în care am fost nedreptăţită!  În zilele noastre sinceritate ar trebui să fie apreciată, nu judecată!

"La gente te amará por lo que eres, y otros te odiarán por la misma razón. Acostúmbrate a ello."