Deep in memories

Parcă a murit un colţ din sufletul meu cănd i-am pierdut, dar parcă e mai bine aşa. Nu mai am  nevoie de trădători în viaţa mea. Luănd această hotărâre au plecat multe persoane din viaţa mea persoane pe care îi credeam prieteni de o viaţă. Nici măcar nu şi-au luat adio. Pur şi simplu s-au ridicat, au ieşit pe uşă şi nici nu s-au uitat înapoi. Oare le mai pasă de mine?! Răspunsul meu e NU, dar nu am de unde să ştiu ce simt ei. Viaţa mea e acum alta. Am ales să mă maturizez, iar majoritatea dintre ei au ales să rămână copii de pe străzile întunecate de apus. Drumurile noastre sunt separate acum şi abia că mai vorbim, dar trebuie să recunosc că mie îmi e dor. Probabil acest dor nebun va dispărea deodată cu timpul aşa cum dispare soarele la apus, iar ziua următoare nu mai răsare. Sufăr şi cel mai tare sufăr pentru că îmi doresc să fiu ceea ce eram înainte, dar să am viaţa pe care o am acum chiar dacă ştiu că nu aş putea controla totul. Mi-a fost foarte greu să ajung pănă la nivelul la care sunt acum şi să obţin tot ce îmi doresc, dar am reuşit şi sunt mândră de asta. Dacă rămâneam fata de acum un an, atunci nu obţineam nici un sfert din tot ce am obţinut. Mereu mă plâng că îmi e greu să mă ridic cănd cad, dar nu realizez că m-am ridicat de câte ori a fost nevoie şi am trecut peste tot ce a fost greu. Oricum, viaţa se schimbă de pe o zi pe alta!