Oricum..nu contează!
Am învăţat că în viaţă nu trebuie să te schimbi pentru nimeni. Cine te vrea, te acceptă aşa cum eşti. Poşi să fii proastă, deşteaptă, urâtă, frumoasă, nebună sau poate timidă. Greşeala mea a fost că mereu încercam să fiu pe placul părinţilor, prietenilor, iubitului şi aşa mai departe. Chiar şi acum simt, că unii nu-mi observă decât defectele nu şi calităţile. Ca orice om, am şi eu defecte. Aş vrea să fiu perfectă, dar uite că nu pot. Mi-ar place să fiu timidă şi nu tupeistă, nesimţită, dar nu pot. Nu pot să nu plâng pentru o chestie care mă doare. Aşa sunt eu şi orice ar fi, eu aşa voi rămâne pentru un timp. Normal, mă mai schimb şi eu, dar nu prea des. Aici nu mă refer la aspectul fizic, ci la cel sufletesc. Probabil cu timpul o să mă schimb şi la asptectul fizic, dar mai este şi până atunci. Acest post nu l-am scris dintr-un anumit motiv, ci pentru că vreau să mă acceptaţi aşa cum sunt: mică, firavă, rea şi nebună. Nu cred că vă cer mult, deşi ştiu că tot ce am scris aici a fost o pierdere de timp. De ce?! Pentru că aşa va fi şi mâine cum a fost azi sau ieri. Voi nu îmi vedeţi calităţile, doar defectele. Voi nu aveţi timp de mine şi aşa mai departe. Închei aici, oricum.. nu contează.
Conteaza! Sa presupunem ca nu te cunosc dar mi-ar placea sa cunosc fata care posteaza pe acest blog. In multe locuri ai dreptate, insa e RAU daca cineva poate sa puna accent pe defecte si nu ia in considerare calitatile. E RAU daca un defect poate sa acopere zeci de calitati! Sa nu iti doresti perfectiunea! Un om perfect e un om plictisitor... defectele te fac diferit si poate pe unele persoane le fac sa te iubeasca. Ceea ce poate e defect pentru tine, pentru altii poate fi o calitate. ;)
RăspundețiȘtergereAi mare dreptate, dar eu nu îmi doresc să fiu perfectă! Probabil am defecte pe care alte persoane le adoră.
RăspundețiȘtergereRau faci ca iti doresti sa fi perfecta. :o3
RăspundețiȘtergereSper sa iti dai seama pe viitor.
Să sperăm că o să îmi dau seama :-)
RăspundețiȘtergere