Fuck this period!!!!

Simt un mare gol în inimia şi nu înţeleg ce e în locul acelui gol. Poate nimic, poate e doar din cauza lacrimilor care curg neîncetat pe obrajii mei roşii. Nu-mi pasă! De ce nu îmi pasă?! De nimic. E prea greu să accept că unele persoane s-au schimbat atât de mult. Eu vreau să fie totul la fel, dar vorbesc de parcă ar fi posibil. Nimic nu e posibil sau poate nu vreau eu să fac ceva să fie aşa cum ar trebui. Îmi e lene şi nu-mi pasă. Mă doare. Tot stresul ăsta mă afectează groaznic şi simt că încet-încet mă omoară. N-am nici o inspiraţie, n-am chef, îmi e lene. Nu fac altceva decât să intru pe facebook, să ies şi să sau dau replay la melodii. M-am săturat de curvele alea de la noi de la şcoală care se cred nişte * bunoace *, poartă platforme, colanţi la şcoală şi se uită ciudat la mine cănd mă văd în bocancii mei rozi cu blăniţă şi nişte blugi comozi. Da n-am altceva să le arat decât degetul mijlociu. Mi se rupe de ce cred ele! Mi se rupe de tot. Sunt al naibii de obosită şi n-am chef de lucrări. Mă doare fix acolo, dar totuşi încă plâng. Încă mai am acel gol în inima mea şi îmi doresc să plec. Unde? Cât mai departe de lumea asta de doi bani, de oamenii ăştia falşi, muişti, de piţipoancele astea. Da' nu-mi pasă! Scriu deampulea, da' nu-mi pasă şi atât.