Teenage life, the worst period [21]

Ţipam într-una cănd a ţipat unu' la ăla care trăgea de hainele mele.

- Las-o mă! Poate o să mai avem nevoie de ea.

Ce e drept, m-a lăsat, dar mi-a dat un pumn. Habar nu am de ce. Pur şi simplu m-am trezit cum sângele îm curgea pe faţă şi sincer mă ustura foarte tare. Au trecut două zile în care nu eram conştienată de ce se întâmplă în jurul meu. Mă drogau de trei-patru ori pe zi, mă loveau la modul grav. Îmi doream să mor. Nu mai puteam să suport aceea suferinţă. Nu îmi era frică, fiindcă ştiam că oricum doar soarta ştie ce se va alege de mine. Într-o dimineaţă nu a mai venit nici unu' dintre ei acolo. După câteva ore a apărut poliţia, iar apoi mi-am pierdut conştiinţa de tot. Loviturile şi drogurile mi-au făcut foarte mult rău. M-au dus în spital şi vedeam în faţa mea tot ce s-a petrecut în viaţa mea.

Mă zbăteam între viaţă şi moarte.

Eram în comă- nu vedeam în jurul meu doar oameni plângănd, blestemând. Unii îmi spuneau că o să mor, iar alţii să fiu tare. După câteva momente am auzit un doctor care a spus ' O să o pierdem! ' . Mi-am dat seama după ceva timp că vorbeşte despre viaţa mea şi am luptat în continuare. A trecut ceva timp şi am reuşit să îmi deschid ochii.

' S-a trezit. Duceţi-o în cameră. '

Tremuram şi plângeam. Mi-au băgat calmantele cu injecţii, în venă. Aveam impresia că mă droghează ăia. Îmi era frică.

M-am trezit după multă vreme şi simţeam că cineva mă ţine de mână. Era mama.

- Mamă! - încercam eu să rostesc câteva cuvinte cu lacrimi în ochi

- Gata scump-o! S-a terminat. Nu te obosi să vorbeşti. Ştim ce s-a întămplat şi îţi promit că va fi bine. O să te faci bine, iar eu nu te voi mai lăsa niciodată singură.

- Raff... - nu reuşeam să pronunţ cuvintele; nu aveam putere

- Raffaela e afară. E cu Tony, cu tatăl tău şi cu Matyas. Toţi aşteaptă să te faci bine. Apropo.. mi-a spus Matyas să îţi spun că te iubeşte şi că te vei face bine.

În acel moment a intrat Matyas pe uşa scârboasă a sălii unde eram internată.