Raza strălucitoare al soarelui îmi mângâia uşor pleoapele încărcate de oboseală.. îmi deschid deranjată ochii şi abia atunci realizez că e soare. Soare?! După atâtea ploi, tot ce îmi doream era puţină soare. Puţină lumină, puţină căldură. Simţeam cum fericirea îmi cuprinde tot sufletul. Nu am mai simţit asta de atât de mult timp.. mirosul cafeluţei puse pe noptieră de mama, îmi învăluie nările. Ador mirosul cafelei dimineaţa. Pozele cu el sunt aşezate frumos pe birou, una dintre ele e lipită pe perete. Îmi zâmbeşte, îi zâmbesc şi eu. Mă gândesc că doar zâmbetul unui copil inocent poate impresiona un adult? Copii răi nu impresionează pe nimeni? Hmm; prostii.. Îmi iau telefonul şi văd un mesaj nou. Îl deschid: "Bună dimineaţa frumoasa mea! Te iubesc mai presus de orice..! " . Mă întreb: mă poţi iubi aşa cum sunt? Mă iubeşti chiar şi atunci când dau în tine plângând şi te trimit dracului? Chiar şi atunci când îţi spun că te-am înşelat odată, dar fără să vreau? Mă iubeşti? Sunt unele fapte care ne-au marcat viaţa pentru totdeauna, dar cred că contează că am putut trece cu bine peste tot. Multă suferinţă, multă indiferenţă.. Soarele iar se joacă cu pleoapele mele. Razele ei îmi luminează camera, sufetul, viaţa..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu