Inevitabil va fi bine?!

Fac parte din categoria aceea de oameni, care nu știu ce înseamnă cuvântul optimist  OPTIMÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Om) care manifestă optimism. [< fr. optimiste]. Când sunt înconjurată de probleme, de exemplu ca și acum, parcă disper sau nici eu nu știu.. mă îngrijorez atât de tare încât am impresia că nu există cale de ieșire. De parcă aș fi într-o cameră de 2/2 întunecată, cu pereții vopsiți albi și totuși fără geam. Pereții albi din aceea cameră reprezintă optimismul din viața mea momentan. Îmi e frică să calc sau să fac vre-un pas. Rămân pe loc, mă împanichez și disper în loc să mă gândesc că va fi bine totul. Și cel mai rău e că mi se întâmplă des asta de când mă știu, dar de o perioadă încoace și mai des. Am atâtea griji colo'ncoace, care probabil pentru un om normal nu ar reprezenta un griji, ci mai degrabă o problemă nerezolvată încă. Nu pot să fiu optimistă oricât de mică ar fi problema. Dacă la o teză iau 8,35 și știu că mai aveam nevoie de 1,5 puncte ca să iau 8,50 (9), disper și simt că sunt o proastă. Și nu, nu e copilăresc, ci pur și simplu am prea mari așteptări de la mine. Aș vrea să aduc pe Pământ stele de pe cer, chiar dacă sunt incapabilă să fac asta. Îmi face mult rău pesimismul. Sunt în așa hal pesimistă, încât nici eu nu am realizat asta. Mi s-a mai spus asta de multe ori, dar oricât de mult mi-aș dori să schimb.. nu pot. Sper că cu timp voi putea să fiu mai optimistă. Și voi gândi așa: „Înevitabil va fi bine, Sandy!!”