Anii trec, iar viaţa merge înainte.
Da, aşa e. Nu poţi opri timpul oricât de mult ţi-ai dori. Lacrimile vin, zâmbetele plec. Zâmbetele vin, lacrimile plec. E ciudat. Nici nu realizezi că au trecut atâţia ani din viaţa ta şi ai suferit atât de mult. Te-ai simţit neprotejat şi singur, dar uneori iubit şi împlinit. Aşa e viaţa. Noi, oamenii merităm asta. Merităm şi suferinţa dar şi fericirea. Suntem prea jegoşi ca să fim doar fericiţi. Ar fi prea frumos să nu existe atâta suferinţă, nu? O viaţă fără lacrimi, e o viaţă fără obstacole. Uite că din viaţa mea au trecut aproape paişpe ani jumate' şi încă nu îmi vine să cred că a trecut aşa de repede. Parcă acum mă jucam în nisip şi cădeam, apoi mă ridicam şi mergeam mai departe, deşi aveam genunchiul plin de sânge. Şi acum e la fel. Cad, mă ridic, deşi am inima plină de sânge. E ultimul an de generală. Hmm.. ce sentiment, ce fiori. Nu mai sunt copil. Cresc cu zi ce trece tot mai mult şi mă gândesc tot mai altfel. Se schimbă modul meu de a gândi, modul meu de viaţă şi mai ales modul meu de a iubi şi a vrea să fiu iubită. Se spune că ultimul an din generală e cea mai frumoasă. Ehh, da. Probabil. Încă nu am simţit asta pe pielea mea, dar sper să fie un an plin de 10 şi de zâmbete. E greu să realizez că încă ieri plângeam pentru că începe clasa a I-a, iar acum deja termin clasa a VIII-a. Sunt doar anii ce au trecut şi nimic mai mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu