Ăsta a fost punctul culminant. Nu înţeleg de ce trebuie mereu să sufăr pentru greşelile altora. Nu ştiu de ce, dar până la urmă mereu cad eu de vină. Aşa, dintr-o simplă greşeală nenorocită. Dacă distrugi ceva, repară. Te-am crezut atât de diferit de alţi băieţi, încât pe deo-parte am acceptat să îmi distrugi relaţia. Poate din pură suferinţă, dar poate din pură prostie. Nu m-am pus pe gânduri nici o secundă că greşesc. Am acceptat ideea, că chiar dacă eu mă despărţisem de prietenul meu cu câteva zile în urmă, lumea mă vede cu tine şi evident, va afla şi el. Simţeam că nu trebuie să îmi fie frică, tu mă vei apăra. Îmi amintesc chiar şi acum momentul ăla când m-ai luat de mână şi am început să vorbim:
Tu: Vrei să rişti? Chiar vrei să rişti să fi văzută cu mine, apoi el să afle şi să facă scandal?
Eu: Da, vreau să risc. Întrebarea e, tu vrei să faci asta? Ai o iubită.
Tu: Da, vreau. Pe ea las-o în seama mea.
Dacă mă gândesc mai bine, te-am judecat greşit. Am crezut că eşti tipul care nu m-ar răni niciodată. Ştiai că am fost văzuţi de o mulţime de persoane împreună, dar tot tu ai făcut crize când prietenăta' a aflat. Ai dat vina pe mine. M-ai sunat şi ai urlat la mine. M-ai obligat să îţi citesc tot ce vorbisem cu ea, doar ca apoi să mă învinovăţeşti pentru greşeala amândurora. Eu, mi-am asunat riscul. Ţi-am luat apărarea în faţa persoanei pe care o iubesc, spunând că e vina mea. Spunând că totul e vina mea. Spunând că doar eu mi-am dorit acele săruturi, deşi ştii şi tu bine că nu e aşa. Am greşit şi recunosc, nu e bine să faci ceva când suferi. Iei nişte hotărâri mult prea ciudate pe care apoi nu ţi le mai poţi ierta. Esenţialul aici e, că atunci când draga ta iubită m-a ameninţat că mă bate, am fost nespus de drăguţă cu ea. Niciodată nu mi-a fost frică de târfele de genul ei. Ele au doar gura mare. Mâinile defapt îi sunt lipite de p**ă. Fără supărare.
De câte ori s-a întâmplat ca ea să mă ameninţe, iar tu să îi spui că te desparţi de ea dacă îmi face ceva, iar ea ca un câine scârbos venea şi îşi cerea iertare de la mine. De data asta o făcusem eu. Mi-am cerut iertare pentru faptul că deşi era iubitul ei, am stat cu el. Cu acordul lui. Doar nu l-am obligat. Oricum, pot fi considerată târfă, îmi pare rău. Nu am făcut niciodată o asemenea greşeală şi mă mir cum de am făcut-o. Nu am de gând să mă scuz.
El, acel el de care sunt dezamăgită poate să mă şteargă de la prieteni de pe Facebook chiar şi aşa ştiu că îi pare rău pentru acuzările lui nedrepte pe care mi le-a adus. Contează că eu momentan sunt fericită chiar şi având în vedere că am fost trădată şi înşelată. Mă bucur că am avut puterea de a ierta şi d a continua totul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu